Când soarta nu dă bilet de voie

Uneori soarta se joacă cu viitorul carierei unui om, o întoarce ca pe-o clătită când pe faţă, când pe dos. În momentul în care destinul aprobă succesul unui om, pur şi simplu îl trage de mânecă, împingându-l spre un viitor favorabil în profesie. Alteori, soarta nu îi semnează bilet de voie unui om ca să purceadă pe calea succesului. Deşi dă pe-afară popularitatea lui Florin Piersic, deşi lumea îl cheamă în cupletele din spectacole, a existat un moment în care pensionarea şi vârsta îl îngrijorau pe Florin că nu va mai fi mângâiat tot timpul de reflectoarele principale ale scenei. Metabolismul lui Piersic parcă s-ar împotmoli fără ropote de aplauze, fără cereri lungi de bisuri. Când îi dădeau insomnii aceste semne de întrebare, destinul îi întindea lui Piersic o mână de ajutor, ca totdeauna. Maestrul Radu Beligan face un drum în Franţa şi asistă la un spectacol cu o piesă bulevardieră de mare succes la Paris. E vorba de  „Străini în noapte”, în care dramaturgul francez a izbutit o piesă fermecătoare, cu doar două personaje: un bărbat cărunt abonat la succes şi o tânără care îi iese neaşteptat în faţă. Rolul principal al domnului care-şi ţinea la colţ vârsta prin sufletul mereu tânăr era interpretat de celebrul Alain Delon. Cucerit de ce a văzut la Paris, maestrul Beligan revine acasă şi îi propune lui Piersic să interpreteze el partitura jucată de Delon. „Traduc eu piesa şi o regizez. Florine, îţi va veni ca o mănuşă acest rol romantic!”, l-a tentat Beligan. După ceva ezitări, Piersic îmbrăţişează propunerea, şi de atunci „Străini în noapte” a adunat sute şi sute de spectacole în toată ţara, reprezentaţii cu casele de bilete asaltate de spectatori. Iată şi cazul de la extrema opusă, când destinul îi refuză unui om uşa deschisă spre o carieră de succes. Adrian Păunescu invita, la fiecare Cenaclu Flacăra, spectatorii care simţeau că au talent suficient să suie pe scenă şi să cânte. La Baia Mare îndrăznesc la microfon doi învăţători prezenţi în sală, un băiat şi o fată, care nu se cunoşteau şi care, separat, i-au încântat pe toţi cu glasul şi sensibilitatea lor. Amândoi foarte reuşiţi, foarte talentaţi, dar fata era cu două trepte de valoare mai sus decât băiatul. Poetul îi anunţă că din acea clipă sunt primiţi ca membri ai Cenaclului Flacăra. Când autocarul cu membrii Cenaclului se pune în mişcare a doua zi spre alt oraş cu spectacol seara, la ieşirea din Baia Mare, la intersecţia cu un drum de ţară, o femeie opreşte autocarul. Îi cere scuze lui Păunescu şi îl roagă să-i permită fetei incluse în Cenaclu aseară să coboare, că i-a murit mama de o oră. Pe drumul de ţară, talentata învăţătoare aleargă alături de mătuşa cu broboadă neagră spre satul natal, unde i se prăpădise mama. În timp ce autocarul Cenaclului se îndrepta spre viitoarea reprezentaţie. Despre fată, chiar mai talentată şi cu voce mai frumoasă ca a băiatului, nimeni n-a mai auzit nimic. Soarta i-a refuzat cariera de succes. Învăţătorul care a rămas în Cenaclu se numea Ştefan Hruşcă!