x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Când va scoate VICTOR PONTA așii din mânecă?

Când va scoate VICTOR PONTA așii din mânecă?

de Serban Cionoff    |    05 Aug 2016   •   14:08

Nu trebuie să fii, neapărat, un mare amator de scenarită ca să ajungi la întrebarea: de ce, tocmai acum,Victor Ponta a devenit ținta predilectă a unor atacuri de o duritate și o insistență cu totul ieșită din comun? Mai întâi, retragerea titlului de doctor, după care a venit, somația formulată în termeni curatkagebist de către europârăcioasa Monica Macovei privind ,,excluderea imediată’’ a lui Victor Ponta din Barocul București,iar, mai nou, amenințarea cu un proces, venită din partea (încă) ministrei de justiție, Raluca Pruncă, pe motiv că același Victor Ponta a calomniat-o.

Dar, vorba spotului publicitar de mare răsunet :,, mai stați, că asta nu este, încă, totul!’’, iar dacă soarele va continua să dogorească încă vreo câteva zile, nu este exclus ca și alte minți să se înfierbânte și să avem parte de noi episoade din serialul:,,Toate tunurile pe Victor Ponta!’’

Se pune,așadar, întrebarea: de ce Victor Ponta și de ce tocmai acum? Desigur, primul răspuns care ne vine în minte  este legat de eventualitatea, din ce în ce mai des pomenită, ca Victor Ponta să candideze la viitoarele alegeri generale și chiar să câștige un mandat parlamentar. Care eventualitate nefiind chiar de 150%, așa încât, oameni prevăzători fiind ei de la mama natură,  niște strategi (neapărat a-politici! s-au gândit să ia niscai măsuri de precauție spre a fi cât mai siguri că vor bloca revenirea lui Victor Ponta în primele eșaloane ale politicii.

Deși nu contest validitatea unor asemenea constatări, sprijinite pe fapte de natura evidenței cartesiene, înclin să cred că există pricini mult mai grave pentru care , tocmai acum, se agită cu atâta înverșunare sloganul cras stalinist:,,Vinovat, nevinovat/Victor Ponta trebuie terminat!’’

Iar una dintre acestea mi-a fost sugerată de către distinsul europarlamentar Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European,recunoscut pentru seriozitatea și temeinicia afirmațiilor sale, care - tocmai în aceste zile fierbinți!- a lansat în spațiul public întrebarea:,, V-ați gândit la ipoteza că plecarea guvernului Victor Ponta și venirea guvernului tehnocrat numit de la Bruxelles  a fost determinată de chestiunea fondurilor europene?’’

Întrebare căreia Ioan Mircea Pașcu i-a dat un răspuns categoric , din păcate, susținut fără putință de tăgadă de realitate:,,Banii alocați României de care Băsescu nu s-a atins, trebuiau să se întoarcă înapoi la cei care i-au pus la dispoziție (țările bogate din UE). Ori, tocmai spre sfârșitul ciclului 2007-2014,guvernul Ponta să îi acceseze accelerat.’’ . Răspuns, implicit, confirmat și de către curajoasa comisar european Corina Crețu și, implicit, întărite de jenantele bâlbâieli-în vorbe și în fapte!- ale așa zisului ministru Bogdan Ghinea. (Atenție mărită, el însuși fan împătimit și discipol jurat al Monicăi Macovei ca și ministra Raluca Prună, altă acuzatoare publică a lui Victor Ponta!)

Curios lucru (sau, poate, numai aparent curios), până acum, tocmai una dintre persoane direct vizat de categoricele afirmații ale lui Ioan Mircea Pașcu, adică Victor Ponta, nu și-a făcut cunoscut punctul de vedere. Sau,poate, mai degrabă, și-a calculat șansele și amână,deliberat, să dea răspunsul așteptat?De unde și frisoanele reci ale taberei adverse care apasă în draci pedala de accelerație pentru a-i grăbi excomunicarea?!

În cazul acesta, eu înclin să cred că, dacă tot își fierbe, Victor Ponta, preopinenți la foc scăzut, în acest caz el este dator ca, atunci când se va decide să rostească adevărul despre situația la care s-a referit Ioan Mircea Pașcu, să mai adauge câteva propoziții și despre circumstanțele în care a apărut și s-a finalizat atât de controversatul ,,Pact de coabitare pe care l-a iscălit cu președintele în exercițiu al României. Nimeni altul decât Traian Băsescu, unul dintre dușmanii săi jurați și fervenți denigratori. Nu de alta dar, respectivul document, pe lângă că era total în contradicție cu ceea ce așteptau cei care au votat pentru USL în 2012, era tarat, de niște grave erori despre care a scris, foarte apăsat,încă în decembrie 2012, Adrian Năstase. El însuși o personalitate politică în adevărata accepție a termenului, de care  se tem, in corpore, băsiștii și neo-băsiștii de toată mâna.

De aceea, mi se parte absolut necesar să reiau, acum, finalul neiertătoarei analize a profesorului Adrian Năstase: ,,Pentru Băsescu, semnarea acordului nu a fost decât o operațiune de câștigat timp și începutul unui joc de-a șoarecele și pisica. Rămâne de văzut , la final, cine va fi șoarecele și cine pisica.’’

Din nefericire pentru el – dar, cu siguranță, nu numai pentru el!- Victor Ponta a resimțit foarte dureros  care au fost efectele concesiilor în lanț pe care le-a făcut sistemului autocrat al Amiralului Dezastrului Național, începând cu numirea Laurei Codruța Kovesi la Dna , respectiv a Liviei Stanciu la ÎCCJ.

 Și iată că, acum, Victor Ponta se află în fața unei noi, uriașe provocări. O provocare în care, numai aparent, toții așii sunt în mâneca dușmanilor săi. Care dușmani, vorbind foarte deschis, se tem nespus de tare ca vinovatul de serviciu, să nu treacă la atac.

  De aici, extraordinara actualitate a avertismentului lui Adrian Năstase: ,,Rămâne de văzut la final cine va fi șoarecele și cine pisica’’. Precum și inevitabila întrebare:,,Când va scoate, Victor Ponta, așii din manșetă?’’

     Șerban CIONOFF

×