Cele două Ucraine

Cum se numeşte ceea ce s-a întâmplat, în ultimele săptămâni, în Ucraina? Revoluţie, lovitură de stat? Dacă este revoluţie, ea este tot portocalie sau face parte dintr-o nouă generaţie de mişcări "revoluţionare", de după Primăvara arabă?

În 2004, după primul tur de scrutin (echilibrat) - 41,96% din voturi pentru Iuşcenko şi 41,37% procente pentru Ianukovici (care era şi premier) - în al doilea tur raportul a devenit 51,49 pentru Ianukovici (premierul în funcţie!) faţă de 48,51% pentru Iuşcenko.

Nota bene. La alegerile prezidenţiale din România, din 2004, în primul tur, eu am obţinut 41% din voturi iar Băsescu 33%. Actualul preşedinte, pe modelul de la Kiev, a invocat fraudarea alegerilor - ceea ce s-a dovedit o minciună - şi, în circumstanţe complexe, în turul al doilea, raportul de voturi s-a schimbat (?) 51% pentru Băsescu şi 49% pentru mine. Dacă aş fi cerut renumărarea voturilor, probabil că am fi avut în Bucureşti un "Euromaidan"!

Să revenim... În 2004, în Ucraina, sub presiunea străzii, Curtea Supremă a decis un al treilea tur de scrutin ( de fapt, repetarea celui de-al doilea), în care Iuşcenko a obţinut 54,05% din voturi. S-au făcut multe analize în legătură cu pregătirea minuţioasă a "revoluţiei" din Ucraina (culoarea portocalie, finanţarea, rolul ONG-urilor "neutre" - gen Freedom House, Open Society Institute - rolul serviciilor de informaţii, logistică - lasere, echipamente de sunet). De asemenea, au fost analizate, pe larg, mişcări de acelaşi tip în Georgia (în 2003) sau, anterior, cu ocazia alegerilor din Serbia (mişcarea anti-Miloşevici) sau în România (de ce oare s-o fi îmbrăcat, pentru prima dată, Traian Băsescu în portocaliu, la campania pentru alegerile locale din Bucureşti, în vara lui 2004?) Este evident, oricum, că aceste mişcări - construite în jurul alegerilor parlamentare sau prezidenţiale - pentru a le orienta într-o anumită direcţie - reprezintă confruntări geo-strategice în spaţiul fostei Uniuni Sovietice sau în zona fostului spaţiu de influenţă al Uniunii Sovietice.

Aşa cum scriam şi cu alt prilej, iniţiativele din cadrul Parteneriatului Estic al UE (susţinut de SUA) reprezintă, pentru Rusia, în esenţă, extinderea doctrinei Truman (de "îndiguire") de la periferia sistemului comunist de după război (Germania de Est, Cehoslovacia, Polonia) la zone interioare ale fostei URSS, ceea ce s-a întâmplat recent la Kiev şi în Crimea.

În condiţiile actuale, unitatea Ucrainei este atacată din interior ( de diferitele grupuri etnice), dar şi din afară (să nu uităm că în Crimeea se găseşte o mare bază navală a Rusiei).

Evenimentele din ultimul timp au evidenţiat existenţa a două Ucraine, separate în opţiunile lor de istorie, etnie, rude, educaţie. Pentru a-şi păstra unitatea şi a ieşi din jocul marilor puteri, ucrainenii ar trebui, în primul rând, să depăşească, ei înşişi, acest clivaj. Înţelepciunea şi dipolmaţia ar fi principalele arme.