Cioloşii vechi şi noi

O tentativă de victimizare eşuată şi prost implementată, dar o diversiune reuşită! Ieşind din retorica cuminte (a pământului), Dacian Cioloş a optat pentru mocirla - mai puţin cuminte - a disimulării. Când vrei să abaţi atenţia de la ceva important, când intenţionezi să camuflezi impostura, lipsa eficienţei şi a rezultatelor, distragi atenţia de la subiectele importante ale agendei publice. Fără să-ţi pese că poţi jigni şi împroşca milioane de oameni. Diversiunea s-a dovedit folositoare, în contextul în care, obiectiv şi la subiect, n-ai ce spune. Am avut mare grijă şi multe reţineri în a critica "GUVERNUL 0", spunându-mi că schimbarea cere timp. Am fost naiv şi am greşit. Totul e o mascaradă de suprafaţă: sub pojghiţa subţire de noroi uscat nu se află nimic: investiţii zero, reforme zero, mentalitate diferită, curată, zero. Eu, pe de altă parte, nu mă simt jignit de Dacian Cioloş, pentru că n-am de ce. Enervat şi iritat, însă, sunt. Şi trist. Mă întristează că manipularea a funcţionat atât de bine şi că foarte mulţi s-au lăsat induşi în eroare (ca-n multe alte dăţi). Mă amuză, într-un sens tragic, şi agitaţia de pe net, poate pentru că aveam aşteptări mai mari... Mă întristează şi dubla măsură aplicată, fără argumente, verdictelor şi etichetelor pe care mulţi tineri le aplică, politic vorbind, unilateral – doar „celorlalţi”. Mă întristează că fără să înţeleagă şi fără să ceară date, prea mulţi se înregimentează şi devin soldaţii unei armate despre ale cărei adevărate cauze şi agende nu s-au obosit să afle mai nimic. Da, nu sunt deloc jignit. Dar dubla măsură, cât şi convingerea fanatică cu care e uneori aplicată mi se par descurajante. Mă tem că lovitul cu pet-ul în asfalt şi share-uitul fără fond nu prea ne ajută, concret, să mergem mai departe. Divide et impera rules again! Pentru mine e oricum cert: falsitatea dăunează grav carierei politice şi viitorului unei naţiuni. Cu toate acestea, Dacian Cioloş a reuşit însă şi un lucru bun: votam cu inima strânsă şi chiar nehotărât cu privire la o posibilă anulare a votului meu. Mi-a dispărut orice dubiu şi orice nehotărâre. Şi să nu mai aud poveştile şablonatice cu „ VAI, EU M-AM SĂTURAT SĂ ALEG RĂUL CEL MAI MIC”. Născuţilor ieri sau celor proaspăt aterizaţi pe planetă aş vrea să le spun că, mai ales politic, binele absolut NU există (decât în viziunea spălaţilor pe creier)! Nu există doar alb şi negru fără sute de nuanţe de gri între. Nu există perfecţiune imaculată, angelică. Aşa că, în umila mea părere, ORICE alegere e una care se îndreaptă spre răul cel mai mic. Sau spre ceva ce, la momentul alegerii, e mai bun decât altceva. Depinde de perspectivă.