Contagiunea piețelor și contagiunea populismului

Creșterea accelerată a ratei de infectare cu SARS-CoV-2 și lovitura de amploarea a unui nou val al pandemiei fac ca perspectivele economice să rămână extrem de incerte atât la nivel global, cât și pe plan intern, în pofida declarațiilor optimiste cu iz electoral care sunt descărcate dinspre politicieni către publicul larg. Odată cu transmiterea rapidă a bolii de la un om la altul, s-au mai produs și o contagiune a piețelor financiare, dar și o contagiune a populismului. 

Ideea de „contagiune” nu a fost niciodată mai adecvată decât astăzi, în cazul pandemiei COVID-19, când termenul surprinde deopotrivă răspândirea bolii în sine, precum și transmiterea peste granițe a impactului politic, social, financiar și economic. Inventat pentru prima dată în timpul crizei piețelor financiare asiatice din 1997, termenul definește un fenomen evident din punct de vedere funcțional mult mai devreme. Marea Depresiune declanșată de prăbușirea bursei americane din 1929 este un exemplu izbitor al efectelor contagiunii într-o economie globală, dar la fel este și criza financiară din 2008.

Contagiunea piețelor duce la o cădere economică fără seamăn, cu indicii puternice că reverberațiile de pe piața financiară vor dura ani de zile. În raportul „Tendințe și riscuri pe piețele financiare locale și internaționale” din 29 octombrie, analiștii Autorității de Supraveghere Financiară din România semnalează tocmai riscul creșterii contagiunii în piețele de capital, fenomen care se produce în strânsă corelație cu noile măsuri de restricție la nivel global, dar și cu numărul crescut de cazuri COVID-19. Finalul lunii octombrie a adus scăderi pe marile piețe bursiere la nivel global, pe fondul îngrijorărilor privind al doilea val al pandemiei COVID-19, cea mai semnificativă scădere fiind înregistrată de bursele din America și Europa. Raportul indică faptul că piața de capital din România este sensibilă la factorii de risc care influențează piețele de capital învecinate (Polonia, Austria și Ungaria). Sectorul financiar este preponderent dominant pe piața de capital din România, iar un eventual cutremur în piețele financiare europene se resimte în bursa românească.

Ca urmare a temerilor legate de impactul pandemiei COVID-19, contagiunea piețelor a crescut rapid în lunile februarie-martie și a atins cea mai mare valoare din 2011 încoace, menținându-se la un nivel critic în luna mai, apropiat de cel din criza globală din 2008. Peste vară, contagiunea s-a domolit concomitent cu relaxarea restricțiilor impuse în toate economiile europene. În lipsa altor șocuri economice, contagiunea s-a redus și în luna septembrie, dar a început ușor să crească în octombrie, pe fondul recrudescenței COVID-19.

FMI estimează o contracție a economiei europene de 7% în 2020, urmată de o redresare neuniformă și parțială, multe din pierderi neputând fi recuperate pe termen mediu. Potrivit FMI, susținerea veniturilor și păstrarea locurilor de muncă trebuie să fie priorități guvernamentale în continuare, criza actuală reprezentând și un moment pentru promovarea de reforme care să stimuleze creșterea productivității și transformarea economiei, în special prin digitalizare și reducerea schimbărilor climatice. Dar oportunitatea dată de criza actuală pentru reale reforme politico-economice se poate pierde ușor în ceața populismului care a învăluit majoritatea cabinetelor europene și care alimentează neîncrederea alegătorilor și contribuabililor.

România a intrat în pandemia COVID-19 cu dezechilibre interne și externe persistente și preexistente. Înainte ca noul coronavirus să lovească sănătatea și bunăstarea națiunii, România avea deja de înfruntat cele mai mari deficite gemene din Uniunea Europeană (4,4% din PIB - deficit bugetar și 5,1% din PIB - deficit de cont curent) și, în plus, acum un an se confrunta și cu un pronunțat deficit de forță de muncă, un deficit de dezvoltare, un deficit de productivitate, un deficit de educație…

Peste toate acestea, România, aflată în pragul alegerilor parlamentare din decembrie 2020, trebuie să învingă tocmai deficitul de încredere în politicile publice, un deficit provocat deopotrivă de contagiunea economico-financiară și de expansiunea „la pachet” a populismului.