Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu ştiu cum mai e astăzi, dar, odinioară, la admiterea în Facultatea de Regie şi Scenarii de film, comisia extrăgea la întâmplare dintr-un dicţionar trei-patru cuvinte şi cu acestea, în rol de cuvinte-cheie, candidaţii trebuiau să compună o povestire interesantă. Erau apreciate la viitorii studenţi capacitatea asociativă, inventivitatea, darul unei naraţiuni curgătoare, umorul, speculaţia psihologică.
Să spunem că la admiterea de acum la o facultate de management, unde capacitatea asociativă, speculaţia psihologică şi proprietatea termenilor într-un contract sunt calităţi de căpătâi, li se dau bobocilor patru cuvinte dintr-un dicţionar românesc şi li se cere să facă din ele jaloane într-un slogan
comercial.
Aceleaşi cuvinte vi le servesc şi dumneavoastră, bunii mei cititori: dragoste, perete, bormaşină (sau maşină de găurit) şi inimă. Dat fiind că e vorba despre negoţ şi că pereţii, bormaşinile şi dragostea sunt de vânzare, iar inimile numai în ţările unde se face trafic de organe, sloganul cam în direcţia asta ar fi să meargă, în direcţia amorului de piaţă.
Să fie oare o reclamă la o casă de curve, unde treburile inimii şi ale dragostei le impun bărbaţilor să fie la fel de virili ca bormaşina în faţa unui perete? Să fie oferta unui comerţ cu prefabricate, în care pereţii vin gata perforaţi de o maşină de găurit din fabrică şi cumpărătorul, îndrăgostit de noile tehnologii, nu are bătăi de inimă? E tare greu să fii inteligent când trebuie să pui în relaţie în termenii logicii şi ai bunului-gust, patru vorbe care se pupă, cum zic scriitorii, două câte două, dar se resping tot două câte două. Cea mai la îndemână împreunare ar fi una de genul "Dragostea e o bormaşină care sfredeleşte inima de parcă ar fi un perete". Stupid, nu?! Şi unde e ideea negustorească? Am mai putea încerca o năzdrăvănie precum: O maşină de găurit este pentru un perete ceea ce e şi inima în dragoste. Sună însă ca dracu'. În plus, nu se înţelege dacă bormaşina e performantă şi ieftină, fiindcă nimeni nu împrăştie în oraş chemări promoţionale la produse proaste şi scumpe.
Dacă autorii de lozinci comerciale primesc cele patru cuvinte de la comanditar, ei sunt de compătimit. Dacă însă şi le aleg chiar ei şi fac sloganul cu ce-au ales, sunt, de asemenea, de compătimit. Dar din alte motive.
Deasupra intrării în cea mai veche şi mai populară librărie din Bucureşti, un negustor a trântit o strigare de mari dimensiuni la afacerea lui cu bormaşini, care îi lasă pe trecători cu gura căscată: "Nici o inimă nu rezistă dragostei, cum nici un perete nu rezistă maşinii de găurit". Pe banii săi, e adevărat, compune fiecare orice inepţie pofteşte, chiar şi un apropo comercial de tot absurdul. Problema e că nenumărate astfel de reclame, risipite la vedere în toată ţara, siluiesc gramatica limbii române, jignesc logica, umilesc imaginaţia şi le vâră cetăţenilor în memorie, cu de-a sila, enormităţi. Iar când enormitatea străjuieşte intrarea într-o librărie, care se cheamă Mihai Eminescu, e musai ca ea să fie sancţionată. Enormitatea, nu librăria.
