x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale După guvernul ”Zero performanțe”, mitingul ”Zero participanți”!

După guvernul ”Zero performanțe”, mitingul ”Zero participanți”!

de Serban Cionoff    |    20 Dec 2016   •   21:52
După guvernul ”Zero performanțe”, mitingul ”Zero participanți”!

Să spunem, din capul locului, lucrurilor pe nume! Nici dacă ar fi fost organizat de cei mai înverșunați dușmani ai premierului (în curs de expirare) Dacian Cioloș și tot nu cred că mitingul programat pentru astă seară, la Piața Victoriei, pentru susținerea unui nou mandat domnului tehnocrat a la varză de Bruxelles ar fi putut să eșueze  în halul ăsta! Chiar așa… Să dai tu, echipă managerială a mitingului, sfoară în țară și să nu reușești să aduni, acolo, măcar așa, cam câți ar fi nevoie ca să pui de un partiduleț de buzunar?

 Întreb cu maximă bună credință: unde sunt social civicii înregimentați în  echipajele patent Soros?Dar tinerii frumoși și liberi? Dar elitele intelectuale ale scumpei noastre patrii, care, mai ieri-alaltăieri, îi jurau credință nestrămutată lui Dacian Cioloș? Să se fi dat ei așa de repede peste cap, cam cu aceeași viteză de rotație cu care au trecut de la Băsescu la Cioloș și să-și fi găsit alt idol căruia să îi jure credință veșnică și nestrămutată? În fine, dar deloc în ultimul rând, cum se poate explica faptul că la mitingul –fantomă nu s-a văzut nici țipenie de PNL-ist, deși este bine știut că voci importante din acest partid struțo-cămilă și-l doreau că președinte salvator tocmai pe cel pe care l-au lăsat, astă seară, fără suporteri? Că despre partea USR-iștilor nici nu cred că mai puteam avea mari așteptări, de vreme ce ei sunt ocupați să își salveze șubreda construcție…

 La urma-urmelor de ce ne-am mai mira, dacă nici măcar colegii de cabinet nu s-au învrednicit să vină în piață și să își susțină exponentul și diriguitorul?  Păi ce rost mai avea să mai facă un asemenea gest de complezență de vreme ce și-au luat de grija autoevaluării? Exercițiu la liber alese unde a excelat, încă o dată - la capitolul ,,penibil’’!-, Raluca Prună, (încă) deținătoarea portofoliului justiției.

 Multe ar mai fi de spus și de scris pe tema asta, dar, pentru că ne aflăm  noi, ca buni creștini, în prejma unei mari și luminoase sărbători, eu zic cum că nu e frumos să mai răscolim cuțitul în rană. Haideți, atunci, să o recunoaștem, scurt și cuprinzător, că, după votul categoric din 11 decembrie, cacealmaua de astă seară este cea de a doua dovadă că românii nu au uitat zicala din bătrâni: după faptă și răsplată!

Așa încât, premierul ,,guvernului Zero performanțe’’ nu putea avea parte decât de ,,mitingul Zero participanți’’!

×