Eminescu şi Marin Preda

Habar n-aveam că Eminescu a trecut de două ori prin Teleorman. Am aflat asta de la un teleormănean care se numește Stan V. Cristea.
Era cu numai 23 de ani înainte de nașterea bunicii dinspre tata, când tănărul sufleur și actor din Botoșani a ajuns, împreună cu trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale, în capitala județului, Turnu Măgurele. Cu trei ani în urmă, făcuse cunoștință, chiar la el acasă, cu meleagurile teleormănene prin intermediul vodevilului Radu Calomfirescu, în care era evocată figura unuia dintre boierii legendari ai lui Mihai Viteazul, originar din localitatea Calomfirești, existentă și azi în apropierea orașului Alexandria. Era vara anului 1867. Cu siguranță în cele câteva zile cât a stat la Turnu, Eminescu a bătut cu pasul străzile încă nepietruite ale târgului de la Dunăre, între care ulița Școlii, pe care se afla Școala primară de băieți nr. 1, ulița Rotundă, ce înconjura piața mare, transformată mai apoi în grădină publică, ulița Moș Andrei Împușcădrac si Calea Bucureștilor, făcând scurte popasuri în grădina publică < Măgura>, abia amenajată, și la cafeneaua < România>, care avea și grădină de vară. De la Turnu Măgurele teatrul lui Iorgu Caragiale a plecat la Alexandria, unde a zăbovit alte câteva zile. Avem toate motivele să credem că printre alexăndrenii veniți să vadă spectacolele prezentate s-a numărat și Iacovache Noica, bunicul lui Constantin Noica, care era unul dintre fruntașii vieții politice locale. Turneul teleormănean al trupei s-a încheiat în orașul Roșiori de Vede. Un mai târziu, Eminescu avea să revină la Turnu Măgurele, cu trupa de teatru condusă de Mihail Pascaly.
Să mă fi născut cu un secol mai devreme, aș fi avut poate ocazia să-l văd și chiar să-i adresez câteva vorbe. Dar n-am avut, din păcate, acest mare noroc. L-a avut, în schimb, județul în care m-am născut, la care se adaugă norocul, nu mai puțin important, ca un fiu al său să vorbească într-o carte de aproape 600 de pagini despre această legătură. < Eminescu și Teleormanul>, așa se numește cartea. Stan V. Cristea, care este autorul ei, lasă de fapt documentele să vorbească. Nu mi-aș fi închipuit că între prietenii lui Eminescu s-au numărat și câțiva teleormăneni, Grigore G. Păucescu, George I. Manu, Anghel Demetriescu și Dimitrie Teleor fiind cei mai cunoscuți dintre aceștia. Sau că Eminescu a scris în câteva rânduri despre Teleorman. Dintr-un articol publicat, în 1876, în Curierul de Iași, aflăm că în anul 1840 județul din sud avea 97.355 de locuitori, 26.729 de cai, 11.002 măgari, 8446 stupi de albine, 341.372 pruni, 11.446 duzi.
Începând cu Constantin Noica, au scris despre Eminescu foarte mulți teleormăneni. Stan. V. Cristea îi știe pe toți, știind totodată și ceea ce ei au scris. Omul ăsta a fost într-o altă viață furnică. < Eminescu și Teleormanul> este doar una din multele sale isprăvi culturale. Ai putea crede despre el că nu este un singur om, ci o întreagă instituție, una căreia i se datorează în mare măsură și organizarea Festivalului de literatură , ajuns, cu cea care începe în ziua de 25 septembrie la Alexandria, la cea de-a paisprezecea ediție.
Eminescu și Marin Preda! Întâlnire mai frumoasă nici că se poate! Stan. V Cristea merită să fie pedepsit pentru asta măcar cu o strângere de mână!