Frica de "rotunjiri"

A inceput numaratoarea inversa. De astazi, 22 noiembrie 2004, au mai ramas 220 de zile pana la 1 iulie 2005: momentul in care leul greu va fi pus in circulatie. Dupa ce insa de la 1 martie anul viitor se va trece la afisarea in paralel a preturilor: in lei noi si in lei vechi. Dublul afisaj al preturilor va face sa ne obisnuim cu totii, cumparatori si vanzatori, cu evaluari in moneda noua.

S-au facut insa auzite voci, unele cu pretentii, care s-au pronuntat sententios: "Va fi ca in Uniunea Europeana, cand s-a facut denominarea in euro. Noile preturi vor fi rotunjite in sus. Marfurile se vor scumpi. Va reveni inflatia". Exista motive sa luam in seama astfel de avertismente?

Treisprezece tari au denominat moneda dupa 1990. Daca in cateva dintre ele preturile au crescut, doua-trei luni, imediat au revenit in pozitiile initiale. Apoi au inceput sa scada. Cum va fi la noi? Legea romana introduce un timp generos de acomodare: un an si patru luni preturile vor fi afisate in lei vechi si in lei noi. Asa ca orice "rotunjire" inflationista va fi imediat sesizata.

Pe piata noastra, altul e pericolul. Inca mai functioneaza un impingator emotional. Traim intr-un climat inflationist impregnat in toate fibrele societatii. Un climat ce ingreuneaza procesul dezinflatiei. Suntem constransi, asadar, ca factorilor psihologici inflationisti sa le contrapunem factori psihologici antiinflationisti. Leul greu poate fi un mecanism de franare. Ne asteptam ca el sa joace un rol important in calmarea inflatiei.

Sperie si cuvantul "stabilizare", prea adeseori vanturat in legatura cu trecerea la leul greu. Un cuvant ce aminteste de stabilizarile monetare de dupa razboi, prin care s-a incercat stavilirea inflatiei. Numai ca, atunci, nu doar in Romania, ci si in alte tari, bancnotele cu multe zerouri au fost schimbate cu "moneda grea" in limite destul de drastice. In Germania, bunaoara, suma maxima de "bani grei" schimbata unei persoane nu putea sa depaseasca 50 de marci. Oricat de multi "bani usori" ar fi avut. O incercare de stabilizare a facut si Gorbaciov, in vremea "Perestroikai". Cu intentia de a scapa de stocul de bani inflationisti creat la un moment dat din cauza tiparirii unui excedent de ruble. A gresit insa de doua ori: o data ca n-a gasit solutia pentru ca efectele reformei sa fie resimtite in mod egal de intreaga populatie; si inca o data ca n-a insotit interventia chirurgicala de masuri care sa evite complicatiile postoperatorii si sa ajute la intarirea organismului economic, extrem de slabit. Intentia a fost sa fie lovita mafia economica, in sensul ca nimeni nu putea sa schimbe mai mult de 1.000 de ruble daca nu dovedea provenienta banilor. Dar tocmai mafiotii au parat lovitura, pentru ca ei au anticipat ca rubla avea sa ajunga pe masa de operatie si si-au investit banii in proprietati, aur si dolari. Astfel de practici apartin trecutului, istoriei.

In plus, denominarea va fi, fara indoiala, partea cea mai usor de suportat din pretul pe care il avem de platit pentru biletul de integrare europeana. Si, apoi, pentru biletul de intrare in zona euro. Fiindca vom plati acest pret. In zona euro, mai cu seama, nu intra nimeni fara bilet. Pana acum, din 25 de tari integrate in Uniunea Europeana, numai 12 au obtinut bilet de aderare la euro. Iar biletul nu poate fi capatat daca nu sunt indeplinite deodata cinci conditii: 1) deficit bugetar de cel mult 3 la suta; 2) ponderea datoriei publice in PIB de maximum 60 la suta; 3) dobanzi care sa nu depaseasca 8 la suta; 4) o rata anuala a inflatiei care sa nu fie mai mare de 1,5 - 2 la suta; 5) obligatia ca, dupa intrarea in Uniunea Europeana, sa probam cel putin doi ani ca suntem in stare sa mentinem un curs de schimb stabil pe o piata libera.