x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Golful Porcilor în „Operațiunea Cercel”

Golful Porcilor în „Operațiunea Cercel”

de Dan Constantin    |    23 Apr 2020   •   08:00
Golful Porcilor în „Operațiunea Cercel”

Pe 22 aprilie 1961 se încheia în mod tragic una din operațiunile duse de CIA pentru eliminarea lui Fidel Castro. Președintele John Kennedy convoca la Casa Albă Consiliul Național de Securitate pentru a trage concluziile asupra eșecului de proporții al debarcării de forțe paramilitare în Golful Porcilor, ales ca un cap de pod pentru lansarea unei pătrunderi în Cuba. Esențial era și cum va fi prezentat publicului dezastrul și ținut secret numărul de peste 1.100 de victime și prizonieri. Tim Weiner, câștigător al Premiului Pulitzer pentru volumul „CIA. O istorie secretă”, prezintă în extenso multe din operațiunile secrete ale organizației pentru înlăturarea adversarilor. Allen Dulles, legendarul director al CIA, avea o rețea de influență în cel puțin 50 de agenții de știri. „Dulles era în legătură cu cei care conduceau The New York Times, The Washington Post și principalele reviste săptămânale ale națiunii. Printr-un singur telefon putea plasa o știre explozivă, se putea asigura că un corespondent incomod este retras de pe teren”, scrie Weiner.

Ce legătură ar fi între evenimetele secrete de acum 59 de ani și cele care se derulează exact în aceleași zile de aprilie? Evident că nu este nici o asemănare intre eșecul eliminării lui Castro și odioasa manipulare care îl are în obiectiv pe Adrian Streinu Cercel. Dar…

Cum poate fi pusă la index o carieră profesională fără fisuri și asigurate premise pentru eliminarea unui personaj cu rol determinant în lupta cu epidemia de coronavirus? Cu o minciună de proporții bine susținută și livrată pe mai multe canale media dispuse să participe la jocul murdar. Așadar, se ia dintr-o arhivă un material de lucru redactat în luna februarie 2020 de specialiști de la Institutul Balș care creiona pașii programului de izolare și distanțare socială a populației în situația previzibilă de extindere a infecțiilor și în România. Materialul este prezentat de o agenție de știri dispusă la manipulare, prin presiunea unor procese aflate în curs pentru fraude financiare de milioane de euro. Textul materialului nu este viciat, doar titlul aruncă bomba, susținând că ar conține acțiuni gândite acum, în aprilie, care urmează să fie aplicate populației. Prietenii din rețea fac restul mizeriei - bagă spaima în pensionarii care urmează să fie trimiși obligatoriu pentru următoarele 12 săptămâni în locuri de carantină, în hoteluri rechiziționate. O sperietură de proporții care nu poate lăsa clasa politică fără răspuns. Apar președintele țării și prim-ministrul să dea asigurări că planul institutului este o aberație și nu va fi niciodată pus în practică. Agenția lansatoare dă cu râtul înainte, nici după ce mai multe voci demontează escrocheria mediatico-politică, livrează condamnări bolșevice la adresa lui Cercel. O televiziune agățată după modelul Dulles, anunță că ministrul Sănătății pregătește demiterea lui Cercel. Ar fi închiderea cercului.

Nebunia politicienilor roși de orgolii, împinși de reflexe dictatoriale, cu sindromul delictului de grandoare, este catalizată de starea de urgență. Să scoți din dispozitivul luptei cu pandemia conducerea institutului-etalon în boli infecțioase, cu ajutorul unei manipulări grosiere și lansării de fake news-uri, exact când se apropie vârful presiunii pe sistemul sanitar, este o decizie absolut criminală.

×