“Îi sun pe tata şi pe mama, dar crucea sună ocupat”

Îl rog pe Adrian Păunescu să scrie câteva rânduri pentru ediţia Jurnalului Naţional, care îi serba ziua de naştere. Trimite o poezie extraordinară despre părinţi, Patrie, ridicarea la Cer, poezia “Telefon peste moarte”. “Trăiesc fără speranţă drama că neamul meu acum e frânt, mi-e dor de tata şi de mama, dar nu au număr la mormânt”. În emisiunea mea de la Antena 1 cu figuri măreţe de români, Poetul povesteşte cu ochii umeziţi de lacrimă că, atunci când era în liceu, s-a dus la directoare, conform regulilor, să o anunţe că noaptea Securitatea l-a arestat pe tatăl lui, învăţătorul Constantin Păunescu, pentru vederi liberale. Ştia că va fi exmatriculat din liceu datorită ordinelor bolşevice. Directoarea Şcolii Centrale oftează de mai multe ori şi îl cheamă peste două zile. Atunci închide uşa bine şi îi spune că ea şi  profesorii au decis să-l ascundă pentru a termina liceul şi din puţinii lor bani de dascăli i-au cumpărat o cartelă la cantină. “Mi-e dor de voi, părinţi din moarte, cu lacrimi bine vă cuvânt, şi uit că aţi plecat departe şi n-aveţi roaming sub pământ”. În aceeaşi emisiune îl întreb ce altă perioadă de istorie ar alege ca să i se potrivească mai bine. Adrian Păunescu răspunde imediat: “Aş vrea să fiu pământul, colbul care se prindeau de bocancii ţăranilor în drumul lor pe lângă căruţe spre Câmpia de la Blaj să voteze Unirea”. Nu s-a menajat niciodată, a trăit ca o furtună, s-a dăruit miilor de români, care pe ger cântau şi recitau în fiecare seară pe scena Cenaclului Flacăra şi apoi porneau de braţ prin oraşele Ţării, cântând “Jurământ la Putna” şi “Veniţi la Mecca noastră, veniţi la Alba Iulia-n Ardeal”. A murit dureros de devreme şi cu perfuziile în sânge a dictat ultima poezie, în care cerea atât, “minima dreptate pentru Ţara Mea”. Au trecut şase ani de când milioane de români îl însoţeau cu sufletele lor pe Adrian Păunescu spre ţintirim. “Şi, vai, de-atâta timp încoace, vă chem şi-n visuri să v-ascult, dar iarba pe morminte tace cu număr desfiinţat demult, şi dacă o să ţinem minte, probabil, când o fi să mor, am să vă caut în morminte pe-un număr de interior”.