Conform unui studiu publicat în ScienceAdvances, atât bărbații, cât și femeile caută în mod activ parteneri pe care îi consideră cu 25% mai „dezirabil" decât ei înșiși.
O cercetare făcută de platforma de dating Plenty of Fish arată că 9% dintre utilizatori admit că au practicat „throning-ul", în timp ce 27% cred că au fost victime ale acestei practici.
Experții avertizează că această tendință este alimentată puternic de rețelele sociale, unde numărul de urmăritori și influența online au devenit criterii principale în alegerea unui partener. „Este vorba de căutare de aur, dar pentru faimă mai degrabă decât pentru bani - deși cele două vin de obicei mână în mână", explică specialiștii.
Fenomenul nu este complet nou - exemplele pot fi găsite și în literatura clasică, precum romanele lui Jane Austen - dar a căpătat proporții îngrijorătoare în era digitală. Rețelele sociale și presiunea de a avea succes online au transformat relațiile autentice într-o cursă pentru vizibilitate și statut.
Reacțiile în mediul online au fost predominant negative, mulți utilizatori considerând că această tendință este „toxică" și „narcisistă". „Influența putrezește creierul. Dacă renunți la sănătatea ta, la relații, la bunătate și la iubire de dragul banilor și faimei de pe internet, ți-ai pierdut mințile", a comentat un utilizator pe rețelele sociale.
Specialiștii în relații recomandă tinerilor să se concentreze pe conexiuni autentice și să evite să transforme relațiile într-un instrument de câștigare a popularității online.
(sursa: Mediafax)