Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Paris a fost inaugurată pe 28 noiembrie o expoziţie pe tema relaţiilor pe care le-au avut intelectualii francezi cu Uniunii Sovietică în decursul secolului al XX-lea. Expoziţia va fi deschisă până pe data de 11 ianuarie anul viitor şi regrupează numeroase documente provenind din arhive deschise în Rusia după căderea comunismului.
Impresia stupefiantă care se degajă din această expoziţie este aceea a unui caz de hipnoză istorică colectivă. Putem numi într-adevăr un caz de “hipnoză colectivă” modul în care numeroşi scriitori şi intelectuali francezi s-au lăsat fascinaţi nu atît de doctrina comunistă cât de Stalin şi de Uniunea Sovietică. Fotografiile expuse la Şcoala Naţională Sperioară de Arte Frumoase, care găzduieşte manifestarea, sunt uneori siderante. În 1935, scriitorul francez Romain Rolland şi soţia sa se considerau probabil onoraţi să fie fotografiaţi în compania lui Stalin. O fotografie din 1936 ni-l înfăţişează pe marele romancier André Gide vorbind la Moscova de la o tribună la care se afla şi Stalin, cu ocazia funeraliilor lui Maxim Gorki. Pe data de 27 ianuarie 1953 poetul francez Louis Aragon şi soţia sa Elsa Triolet asistau, la Kremlin, la decernarea premiului Stalin, laureatul fiind Ilia Ehrenburg. Jean-Paul Sartre şi Simone de Beauvoir, cuplu mitic reprezentînd în anii ’60 şi ’70 tot ce avea Franţa mai interesant şi mai curajos în materie de filozofie şi literatură, au fost şi ei fotografiaţi extrem de des în cursul numeroaselor lor călătorii efectuate în Uniunea Sovietică... Iar ei nu sunt singurii reprezentanţi ai literelor franceze care, în anumite momente ale vieţii lor, au crezut în Uniunea Sovietică, în vocaţia Moscovei de lider istoric. Henri Barbusse, André Bréton, actorul Yves Montand, chiar André Malraux au fost fascinaţi de Revoluţia din Octombrie şi de “opera de construire a socialismului” în Uniunea Sovietică.
După cum afirmă numeroşi istorici, precum Lorrain de Meaux, după 1917 mai multe generaţii de intelectuali francezi “au trăit, au muncit şi chiar au visat sub influenţa directă a Uniunii Sovietice”. Iar astăzi arhivele pun în evidenţă în mod clar faptul că Rusia făcea tot posibilul pentru a-i "seduce" pe scriitorii francezi dar şi pentru a manipula scena literară şi jurnalistică franceză. Este şi motivul pentru care, în momentul când au ajuns în Franţa primele mărturii teribile despre Gulagul sovietic, presa, controlată în mare parte de personalităţi de stânga, nici n-a vrut să audă de respectivele acuzaţii…
Trezirea intelectualităţii franceze a fost lentă. Unii, precum Malraux, şi-au dat seama încă din anii războiului civil spaniol că Stalin recurgea la un sistem de teroare. Alţii "s-au trezit" după înăbuşirea revoltei din Ungaria, din 1956. Cei mai mulţi au avut nevoie însă de şocul intrării tancurilor ruseşti în Praga, în 1968, pentru a înţelege adevărata natură a Uniunii Sovietice. Apariţia, în 1973, a cărţii lui Soljeniţîn “Arhipelagul Gulag” a produs un nou şoc… Sigur, s-ar putea spune că până la urmă toată stânga franceză a înţeles ce se întâmpla cu adevărat în spatele cortinei de fier, dar mai rămâne întrebarea: oare n-ar fi putut fi salvate milioane de vieţi omeneşti dacă Partidul Comunist Francez, de exemplu, şi-ar fi permis destul de repede o atitudine critică faţă de fratele său mai mare de la Moscova, sau dacă întreaga "inteligenţie" franceză ar fi făcut bloc pentru a denunţa dictatura stalinistă?
Aceste întrebări vin prea târziu pentru a mai avea un sens practic, dar organizarea expoziţiei despre care vorbim are o imensă semnificaţie: ea demonstrează cum a fost posibilă spălarea creierelor într-o perioadă istorică plină de speranţe dar şi de tragedii. Iar creierele care au fost "spălate" nu erau chiar dintre cele mai modeste, erau de fapt minţi care au dat mari capodopere ale literaturii universale. Precum Louis Aragon, indiscutabil un mare poet francez şi un mare naiv, care de fapt nici nu s-a trezit vreodată şi a crezut până la moarte în comunism. Lenin, în perioada când s-a aflat în efervescenţă revoluţionară, îi numea pe intelectualii din Occident "idioţi utili". Din punctul său de vedere aceşti oameni din "Vest" nu înţelegeau nimic din revoluţie şi din bucătăria ei, ceea ce nu înseamnă că nu puteau fi folosiţi.
Citește pe Antena3.ro
