Întoarcerea armelor

Mitingul militarilor în rezervă văzut aflându-te printre ei nu a semănat deloc cu ceea ce a cunoscut tot poporul. Imaginea care a dat satisfacţie unora, cu portretul preşedintelui Traian Băsescu ars şi răspândit în patru zări a fost doar o secvenţă pe care cei aflaţi mai în spate nici n-au băgat-o în seamă. Pentru majoritatea cadrelor militare aflate acum în rezervă şi care au participat la mitingul de Ziua Armatei decenţa a rămas o caracteristică esenţială a comportamentului lor. Nu poţi după ce ai comandat unităţi militare şI ai avut un cod de conduită generat de onoarea militară să te transformi în incendiator.

Cei mai mulţi dintre militarii care au venit la manifestaţie s-au bucurat că au reuşit să îşi revadă foşti colegi pe care viaţa i-a lăsat la vatră în diferite garnizoane. Împreună au dezbătut ceea ce îi doare cel mai mult, situaţia umilitoare în care au ajuns ca să-şi cerşească pensia militară, după ce decenii întregi politicienii au făcut experimente cu ei. Acum sunt nevoiţi să umble cu jalba pe la Comisariatele Militare pentru a li se recalcula pensiile, un adevărat chin pentru cei mai în vârstă şI cu probleme medicale.

Din când în când, îl urmăreau pe "amfitrionul" evenimentului, colonelul Mircea Dogaru, un istoric militar remarcabil, dar pe care nu îl prinde postura de agitator al maselor. Iar dezlănţuirea sa dă prilejul unor fel de fel de comentarii cu implicaţii politice, lucru care nu îi încântă pe mulţi dintre foştii militari. Mai ales că aprinderea fitilului a fost făcută în stilul demonstraţiilor proletare radicale din anii ‘90. La fel de adevărat este şI faptul că îi este de înţeles obida colonelului Mircea Dogaru când a adus aminte că Sindicatul pe care îl conduce nu are permisiunea de a călca la Cercul Militar, pe când, cu doar o seară înainte de manifestaţie, greii PDL s-au întâlnit în acel loc pentru a pune la cale strategii politice potrivite pentru campania de toamnă.

Despre cum au fost împinşi din poarta Cotroceniului şI au fost nevoiţi să demonstreze în buza Academiei Militare, militarii în rezervă au râs amar. De parcă ei nu ştiu care sunt strategiile de îndepărtare a "duşmanului". Oricât se fac guvernanţii că problemele militarilor rezervişti nu există sau încearcă să-i spargă şi să-i "cumpere" pe unii dintre ei cu grade acordate la propunerea Asociaţiei de care este atât de ataşat ministrul Gabriel Oprea, nemulţumirea creşte. În acelaşi timp creşte şi numărul membrilor Sindicatului.

Din mers, tocmai organizaţia aceasta poate atrage "simpatia" strategilor care pot scoate ceva profit din desfăşurarea de forţe. Unii pot să îi aţâţe pe cei mai porniţi şI prin repetarea gesturilor de genul arderii portretului preşedintelui, al arderii de caschete, dar şi al scandărilor licenţioase să-i decredibilizeze. Încât omul de rând să îi arate cu degetul: "Ia uite coloneii! Parcă-s mineri! Nu le mai ajunge!" Alţii, mai paşnici, pot coaliza masa militarilor rezervişti, răspândiţi în toată ţara şI printre care se află oameni de mare valoare pentru proiecte serioase ale României.