Iulie 2014. Adrian Păunescu

Prin bunăvoinţa redacţiei, pentru o săptămână rubrica mea de luni devine rubrică de miercuri. De ce? Pentru că am fost la festival. Cea de-a doua ediţie a Festivalului Adrian Păunescu, care a avut loc la Craiova, între 18 şi 20 iulie 2014. Nu am reuşit să-mi adun gândurile duminică, aşa cum fac de obicei pentru această coloană de idei şi de mărturisiri, pentru că exact duminică, 20 iulie, când tatăl meu ar fi împlinit 71 de ani, am fost cu toţii acasă, la Bârca. În Oltenia noastră dragă, unde mai există pâine în ţest şi prune în pruni. Dar să o luăm de la început.
Prima zi a festivalului a găzduit cu generozitate discursuri de deschidere şi cuvinte emoţionante rostite, către cer, pentru Adrian Păunescu. Oameni din toate colţurile ţării, academicieni şi simpli iubitori de poezie s-au adunat să afle sau să-şi aducă aminte. Seara, Dorel Vişan, acompaniat de talentatul Adrian Naidin, a susţinut un recital memorabil din versurile poetului. Cu o emoţionantă escală prin metafora altor mari scriitori de care ne este, mereu, dor.

Emoţiile creşteau, pe măsură ce treceau zilele. Sâmbătă, la ora 12, în aceeaşi sală a Filarmonicii Oltenia, un alt spectacol organizat cu migală de noi şi primit cu emoţie de public: lansarea cărţii lui Adrian Păunescu “Ordinea de zi – antologie de poezii-cântece” şi decernarea premiilor la cea de-a doua ediţie a concursului de poezie. Şi momente de muzică, de recitare, de lacrimă. Au fost prezenţi, din nou, oameni dragi, care au ştiut să pună pe curat în conştiinţa colectivă cele mai tandre momente cu poetul, cele mai calde tresăriri de dor şi de remuşcare.

Mai târziu, în Piaţa Mihai Viteazul, când până şi soarele refuza să plece la culcare, a avut loc concertul “Remember Cenaclul Flacăra”, la care au venit, probabil, cei mai importanţi şi mai dăruiţi artişti ai folkului de ieri şi de astăzi. Oamenii, risipiţi, e drept, pe băncuţe şi prin jurul fântânii arteziene, au aplaudat până spre ora 1 dimineaţa poezia şi acordurile, zâmbetele şi slăbiciunile.
Ultima zi a Festivalului. Şi, din punct de vedere emoţional, cea mai grea. Pentru că era chiar ziua lui. Un drum la casa părintească, cu oprire pentru cuvinte şi cântec la bustul aşezat anul trecut în faţa Casei de Cultură din comună care îi poartă numele. Odihnă în curtea lui Adrian Păunescu, cu cer senin şi cu infinit la rever. Şi încă o dată sentimentul că Bârca înseamnă acasă.
Seara, recital extraordinar Nicu Alifantis şi Mircea Vintilă. Extraordinar, în adevăratul sens al cuvântului. Sala Filarmonicii arhiplină, oameni în picioare, public care ştia versurile pe dinafară şi aplauda după fiecare final de cântec de parcă acolo s-ar fi încheiat lumea. Un succes pe care ne va fi greu să-l egalăm în anii ce urmează.

Pentru că, da, nu avem de gând să ne oprim aici. Mulţumesc sponsorului nostru, “Domeniul Coroanei”, întotdeauna alături de Adrian Păunescu! Mulţumesc autorităţilor pentru sprijin! Mulţumesc, mamă! Mulţumesc, Andrei! Sunt încă emoţionată. Şi aproape că-mi pare rău că s-a terminat. Au fost trei zile superbe. Va trebui să ne hrănim din ele un an. Până când o vom lua de la capăt şi vom scrie alte şi alte cronici. Totul, cu dor. Totul, cu dragoste.