Marx, Emil şi Lenin

Sugeram în urmă cu trei săptămâni, într-un editorial apărut în Jurnalul Naţional („Mercurialul goleşte piaţa”), că e nepotrivit pentru un premier care administrează o ţară ca­pitalistă să le spună unor companii private că majorează nejustificat un preţ, în speţă cel al carburanţilor. Semnalând că încercarea de a admi­nistra efectul – preţul –, fără a umbla la cauză – imixtiunea politicului asupra pieţei – va fi ca întotdeauna sortită eşecului: în locul unor preţuri mari vor apărea nişte rafturi goale. Aşa cum s-a întâmplat, de altfel, în vara anului 2008, când Ministerul Să­nă­tăţii a hotărât să îngheţe preţul la medicamente şi a observat apoi că acestea dispar din farmacii.

Se pare însă că mi-am bătut gura de pomană pentru că Emil Boc continuă să se joace de-a preţul corect. Săptămâna trecută el s-a trezit din nou să spună că majorarea preţului la carburanţi nu se poate justifica prin povara fiscală impusă de stat prin taxele percepute companiilor petroliere, după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) i-a pus la dispoziţie un raport. Ameninţând „miliţieneşte” că a cerut ANAF „declanşarea inspecţiilor fiscale generale la societăţile în cauză, pentru a vedea dacă veniturile rea­lizate din creşterea preţurilor la combustibili sunt respectate în profiturile fimelor şi, implicit, în impozite şi taxe plătite la bugetul de stat”, iar Consi­liului Concurenţei „o analiză suplimentară, pentru a observa dacă a existat sau nu o practică de monopol, având în vedere faptul că, practic, concomitent, toate societăţile din domeniu au majorat în acelaşi procent preţul carburanţilor”.

Premierul Boc când discută de solicitarea adresată Consiliului Concurenţei, probabil că vrea să spună că i-a cerut să stabilească dacă a existat o practică de oligopol (cartel), şi nu una de monopol. Dar nu faptul că foloseşte un termen nepotrivit e cel mai important, ci acela că şi analiştii consultaţi de revista Săptămâna Financiară îi atrag atenţia primului-ministru că într-o economie de piaţă, unde preţurile se formează prin confruntarea dintre cerere şi ofertă, e ridicol să spui că benzina se scumpeşte nejustificat. Preţul nu se formează pornind de la costurile de producţie, ca-n viziunea marxistă, ci depinde de utilitatea marginală a produsului, adică de cât doreşte consumatorul să plătească pentru un anumit bun. Sigur, dacă dorim ca preţurile să scadă e nevoie să avem o mai mare concurenţă în sectorul petrolier, care poate fi obţinută asi­gurând un acces mai uşor pe piaţă pentru nou-intraţi. În alte ţări, de exemplu, reţelele de supermarketuri au propriile lor staţii de benzină.

Recapitulăm, în speranţa că de data asta marxiştii cu pretenţii li­berale în sigla de partid vor înţelege. Statul este singura instituţie care trăieşte din impozitarea celorlalţi (de pildă, expropriază 50% din valoarea benzinei). Într-o economie de piaţă preţul nu se determină matematic – pornind de la costuri, à la Marx -, ci pe baza unui calcul antreprenorial anticipativ, prin definiţie speculativ. Costul este irelevant, importante sunt doar condiţiile actuale şi viitoare ale pieţei. Nu în ultimul rând, scumpirea benzinei este rezultatul firesc al exploziei preţului petrolului, el însuşi nimic altceva decât o reflectare a tipăririi necontrolate de bani la care au recurs statele (inclusiv România) în goana disperată după noi fonduri.

Pentru cine nu şi-a dat încă seama, statul n-are cum să gestioneze productivitatea (ca bază de indexare a veniturilor), el poate doar să restricţioneze consumul – ceea ce nu îmbogăţeşte pe nimeni. De creşterea productivităţii se ocupă altcineva: pieţele libere. Ele sunt singura şansă de îmbogăţire a celor săraci, lipsiţi de putere şi de relaţii. Dar cum politicul deposedează economicul de o cantitate din ce în ce mai mare de resurse pe care le direcţionează spre zonele unde are interes, pieţele ajung să fie lipsite de „materie primă”. Iar apoi, cu pieţe subţiri, care se află în imposibilitate de a gestiona productivitatea, nici n-are sens să ne mai întrebăm de ce avem cea mai înaltă inflaţie din UE...