România, rotundă ca o inimă bună

Câte destine, câte vise, câtă luptă, câte suflete fierbinţi, câte idei cu zbor înalt s-au strâns pentru ca România să se rotunjească, pentru ca suflarea românească să se adune în tărâmul unit. Strigătul bucuros al copilului pe o stradă a Sfintei Zi de 1 Decembrie „Trăiască România Dodoloaţă” a despicat cerul. Şi a pătruns de nezdruncinat în fiecare suflet de român. În emisiunea mea de la Antena 1, de acum 20 de ani, l-am întrebat pe Adrian Păunescu ce epocă de istorie ar alege simţindu-se în aceasta mai bine, o altă epocă, dacă ar avea puterea opţiunii. A răspuns cu ochii umeziţi: „Aş vrea să fiu pământul prins pe bocancii ţăranilor mergând pe lângă căruţele lor spre Câmpia de la Blaj, să voteze Unirea!”. În România rotundă ca o inimă bună, se află şi semeţia dacilor, care dansau şi cântau când erau ucişi de inamici, se adună şi triumfătorii cei mai mari ai Pământului, romanii, care s-au iubit cu frumoasele dăciţe. În România Mare se găseşte şi duhul teribilului Mircea, cel implicat în politicile continentului, şi Ştefan - „Moldova este a urmaşilor urmaşilor voştri!”. În Unirea din 1 Decembrie se aud clopotele Catedralei din Alba Iulia şi tropotul armăsarului în şa cu Mihai Întregitorul tunând: „Asta-i pohta ce-am pohtit, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”. În Ziua Sfântă a României Mari se află şi Cuza Vodă cu sărutul său pe obrazul ţărănesc al lui Moş Ion Roată. Îi regăsim pe paşoptiştii deştepţi şi patrioţi, închişi în şlepul otoman, cu nevestele însoţindu-i pe mal, unde femeia lui Rosetti legăna pruncul purtat la piept. În Sfânta Unire se simte genialitatea lui Eminescu, care şi-a atras ura nevolnicilor pentru articolele zilnice din „Timpul”, unde pleda furtunos pentru revenirea Ardealului lângă Inima Ţării. În Decembrie 1918 se află şi Peneş Curcanul, „Plecat-am nouă din Vaslui”. Dar şi flăcăii respingând, doar cu baionetele, tunurile lui Mackensen. Şi slăbuţa învăţătoare Ecaterina Teodoroiu, care îi spunea mareşalului Averescu printre schijele obuzelor de la Mărăşeşti: „Îmi spuneţi domnişoară, iar eu sunt rănită de două ori!”. Veşnicia românească are bătaia de inimă în cadenţa „Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, cu încă un tremur pentru Sfânta şi Răpita Basarabie, pentru Bucovina de Nord, smulsă şi înlăcrimată.