Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nouriel Roubini a starnit valuri prin invocarea lui Karl Marx. Chestiunea 'instabilitatii' este veche in literatura economica; ea este un leitmotiv pentru cei care recuza capitalismul, este tema de analiza pentru economisti care examineaza miscarea inerent ciclica a economiei. Atentia este astfel orientata catre determinanti ai fluctutatiilor, amplitudinea lor, factori reali si monetari, etc. Precursori ai lui Roubini in analiza instabilitatii pietelor financiare sunt John Maynard Keynes, Joseph Schumpeter, Hyman Minsky si altii.
Capitalismul modern are in tesut si constructie relatia intre un sector public si unul privat, reglementari. Marea dilema nu este piata vs. non-piata, ci ce tip de economie de piata este mai performant din punct de vedere economic si social. A gandi ca politicul poate fi abstras din economic/social este o fantezie, inoperabil in realitate. Prin politica trebuie sa avem in vederea distinctia ce se face in engleza intre 'politics' (lupta politica, pentru putere) si 'policy' (politici publice). Intrebarea este deci ce este un bun 'policy'.
Statul are excrescente si malformatii si reforme sunt necesare, nu in cele din urma din cauza demografie si modificarilor de putere econmica in lume. Dar originea crizei actuale rezida in supra-financializarea unor economii industrializate, proces care s-a produs in ultimele decenii. Aceasta supra-financializare (exprimata de ponderea industriei financiare in ansamblul activitatii economice si mai ales in profituri – care dupa unele date a ajuns la cca 40% in SUA) a vulnerabilizat si fragilizat economii in ansamblu, a accentuat dezechilibre in spatiul global; ea a marit enorm riscuri sistemice prin interconectivitate, complexitate si inovatii financiare exotice/toxice. Crizele nu pot fi eliminate, dar magnitudinea lor poate fi atenuata; functionarea pietelor financiare poate fi influentata.
A considera finanta ca fiind un dat imuabil este fals. Dupa marea criza din secolul trecut au fost adoptate masuri care au imblanzit pietele financiare, inclusiv la nivel international (prin aranjamentele Bretton Woodsc, care s-au bazat pe ideile lui Keynes). Ceea ce este vazuta ca o perioada de prosperitate in ultimele decenii a fost presarata cu episoade severe de criza in America Latina, Asia, Europa (tarile scandinave in anii '90, Rusia) si chiar in SUA (anii '80), care au coincis cu liberalizare financiara intensa. Nu cred ca cei ce au trait caderea masiva a economiilor asiatice intre anii 1997-1998 judeca cu prietenie cum s-a facut liberalizarea pietelor financiare. Si nici nu exista o evidenta empirica solida care leaga cresterea economica de o anume structura a intermedierii financiare. In plus, cresterea economica din deceniul trecut a fost ajutata de credit in exces si importuri ieftine din Asia; ea a fost, in larga masura, o iluzie.
Supra-financializarea a marit excesiv dependenta unor economii de industria financiara, le-a vulnerabilizat. In plus, precum in cazul Marii Britanii s-a inregistrat un recul puternic al unor sectoare industriale care excelau si care se bizuiau pe cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica. Si aceasta s-a intamplat exact in perioada de avant industrial al multor tari asiatice. Este evolutia mentionata din Regatul Unit de salutat? Eu cred ca nu. Putea aceasta evolutie sa fie prevenita? Eu cred ca da. In nu putine tari bugetele publice au explodat dupa izbuncnirea crizei, cand datorii private (pierderi ale sectoarelor bancare) au fost preluate la datoria publica. Indatorarea excesiva a sectorului neguvernamental a accentuat criza in numeroase tari. Aceasta criza este si a unui tip de capitalism.
