Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un orăşel uitat de lume, unde viaţa nu curgea, ci se prelingea ca un terci de mămăligă de pe un ceaun plictisit. Un târguşor unde elevele nu aveau altă distracţie decât să se ducă în gară şi să privească trenurile trecând în mare viteză fiindcă nu opreau în orăşelul unde nu se întâmpla nimic şi unde şeful de gară saluta degeaba sprintul acceleratului. Şi unde o profesoară acrită de lâncezeala orăşelului îşi răzbuna viaţa în înfundătură pândindu-le pe liceene pentru delictul de a se duce pe înserat la gară. Superbă piesă “Steaua fără nume”, unde toată sensibilitatea unui dramaturg colosal, Mihail Sebastian, aducea în faţa oamenilor povestea unui visător, profesorul Miroiu. Blând şi timid privea noaptea cerul, unde descoperise el o luminţă pe care nici nu ajunsese să o boteze “Steaua fără nume”. Romantismul profesoraşului de provincie s-a dovedit molipsitor. Pentru că atunci când superba Mona, damă de lux, a fost dată jos din accelerat fiindcă nu avea bilet, după ce luase trenul în urma unui scandal cu amantul bogat la cazino, s-a molipsit şi ea de visările profesorului Miroiu. Un dascăl ca toţi dascălii din ţară, cu suflet mare şi leafă mică, care au dus pe umeri România şi în vreme de pace şi în vreme de război. Au jucat în filmul “Steaua fără nume” mari vedete ale cinematografiei franceze precum Marina Vlady în rolul Monei şi Claude Riche în rolul sentimentalului nevindecabil, profesorul Miroiu. Mulţi s-au întrebat în ce orăşel şi-a plasat acţiunea Mihail Sebastian. Critica literară presupune că în târguşorul Comarnic, nu la mare distanţă de Sinaia cu cazinoul celebru. Teribilă bijuterie de dramaturgie a unui autor genial, Mihail Sebastian, cel care a creat fermecătoarele personaje de visători, de îndrăgostiţi fără noroc cum ar fi romantica Corina din “Jocul de-a vacanţa”, studenta doldora de vise îndrăgostită de Alexandru Machedon din “Ultima oră”, culminând cu senzaţionalul roman de dragoste “Accidentul”. Dragostea este un teritoriu al inexplicabilului, dragostea nu poate fi prinsă niciodată într-o formulă şi patimile din cuplul aflat la schi din romanul “Accidentul” a deschis uşa peste ani romanului mondial al enigmei în dragoste numit “Climate” de Andre Maurois. Stai şi te întrebi cât de nedreaptă poate fi uneori soarta încât o bogăţie de suflet şi talent cum era Mihail Sebastian să moară călcat de un camion bezmetic atunci când îşi lega şiretul de la pantofi! Dacă e orfan de visare, dacă e un invalid lipsindu-i romantismul, omul trece prin viaţă prin târâre. Lumea a fost împinsă înainte şi a deschis noi drumuri tocmai prin visătorii temerari, care în vremea lor au fost catalogaţi ca Don Quijote. Extraordinară literatura românească între războaie! Am amintit aici de nişte piese, să nu uităm însă şi giuvaieruri ale scenei româneşti cum ar fi “Titanic vals”, “Gaiţele”, “Tache, Ianche şi Cadîr”, “Omul cu mârţoaga”, “Idolul şi Ion anapoda”, “Capul de răţoi”. Cum poate fi uitat atât de umanul personaj Spirache Necşulescu din “Titanic vals”? Speriat mereu de gura cicălitoare a soacrei, de ifosele date cu parfum scump ale nevestei, de râzgâiaţii fii cam pierde-vară, Spirache, modestul funcţionar de provincie, nu îndrăzneşte să spună că şi-a cumpărat şi el de ocazie o pălărie ca să o arunce pe cea roasă de vreme. Le minte pe cotoroanţele de acasă că a primit-o de pomană la un parastas. Refuză să facă pe plac visurilor de mărire ale familionului hrăpăreţ şi se adresează mulţimii de alegători cu rugămintea de a nu-l vota, ceea ce declanşează efectul invers şi Spirache Necşulescu este votat în urale în colegiul lui din Câmpul Lung Muscel.
