x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Unul dintre cele mai grave cazuri de abuzuri asupra copiilor din istoria Australiei

Unul dintre cele mai grave cazuri de abuzuri asupra copiilor din istoria Australiei

de Redacția Jurnalul    |    07 Mai 2024   •   23:00
Unul dintre cele mai grave cazuri de abuzuri asupra copiilor din istoria Australiei

Un cuplu australian a fost condamnat la zeci de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra copiilor, după ce a folosit victimele ca „jucării”. este unul dintre cele mai grave cazuri de abuzuri asupra copiilor din istoria Australiei.

Bărbații, în vârstă de 25 și 30 de ani, și-au folosit numeroasele victime pe post de „jucării" înainte de a fi arestați în iunie 2020, a declarat marți un judecător, în timpul pronunțării sentinței, relatează The Guardian.

Cei doi aveau o relație înainte ca poliția să dezvăluie unul dintre cele mai grave cazuri de abuzuri asupra copiilor din istoria Australiei.

Cel mai în vârstă dintre bărbați, care lucra la un centru de îngrijire a copiilor, a fost condamnat la 37 de ani de închisoare. El a primit o perioadă de 26 de ani fără drept de eliberare condiționată, ceea ce înseamnă că nu va putea ieși din închisoare până în iunie 2046.

Tânărul a primit o pedeapsă de 26 de ani, cu o perioadă de 16 ani și 9 luni fără posibilitatea de apel, ceea ce înseamnă că ar putea ieși în martie 2037.

Bărbații au pledat vinovați în martie 2022 pentru sute de infracțiuni grave de abuz asupra copiilor, inclusiv relații sexuale agravate cu copii foarte mici.

Bărbatul mai în vârstă a fost condamnat pentru 248 de infracțiuni, inclusiv 195 de acte de natură sexuală împotriva a 27 de copii.

Bărbatul mai tânăr a fost condamnat pentru 106 infracțiuni, inclusiv acte fizice împotriva a șapte copii, unii dintre aceștia fiind rude cu el.

După ce a fost angajat de un centru de îngrijire a copiilor în iunie 2017, bărbatul mai în vârstă a înregistrat sute de fotografii și videoclipuri cu copii, inclusiv când le ridica hainele.

Abuzurile au fost descoperite când unul dintre părinți a spus centrului că fiul ei s-a plâns că bărbatul l-a sărutat pe buze și că îi plăcea „să se uite la părțile lui intime".

Judecătoarea Sarah Hopkins a declarat că bărbații și-au dezumanizat victimele ca pe niște „jucării".

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: australia barbati condamnare