Visul căpitanului mort

Refuz să cred că superba creaţie a Dumnezeirii care este sufletul devine după moartea omului o jalnică hrană pentru viermi precum zgârciul genunchiului. Sufletul este misterul, este şeful şefilor. În emisiunile mele i-am întrebat pe mari medici cum se explică un vis al meu, care îmi apare periodic în somn. Visez că străbat un oraş pe care-l ştiu în amănunt, cunosc unde este magazinul de pâine, ştiu că la capătul străzii se deschide panorama ruinelor vechii cetăţi. Şi cu toate acestea eu n-am fost niciodată în acel oraş. Nimeni nu a putut să-mi explice visul straniu. Cumva sufletul meu în altă dimensiune, în alt destin s-a plimbat prin acel oraş? L-am întrebat într-un interviu pe profesorul general în rezervă Constantin Dumitru, mulţi ani şeful clinicii de psihiatrie-neurologie de la Spitalul Militar Central, care este o întâmplare stranie întâlnită. „Era iarnă şi a intrat în cabinetul meu un căpitan cât bradul, spunându-mi că în fiecare noapte visează cum pe 10 august în intersecţia Vitan-Mihai Bravu este omorât de o maşină. I-am prescris calmante, dar peste câteva zile a revenit, văitându-se că e urmărit de aceeaşi scenă fatală. I-am dublat doza pe reţetă, dar n-a mai venit. Toamna m-a căutat o doamnă în doliu, nevasta căpitanului, care mi-a istorisit că pe 10 august, ca în vis, o forţă ciudată l-a aşezat la volan, a ajuns în intersecţia obsedantă şi n-a avut curajul să pătrundă în ea. Simula că lucrează la bujii, a venit un camion fără frâne şi l-a omorât, cum visase mereu” .