Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De la un timp, mă consult cu nişte prieteni morţi în toate situaţiile în care n-am soluţie. Mă întreb: cum ar fi procedat, ce-ar fi zis ei? Un prieten care te sfătuieşte de dincolo de mormânt n-are nici un motiv să nu-ţi vorbească deschis. N-are nimic de ascuns. Evident că tot eu îmi dau răspunsul la întrebările cu probleme, dar făcând-o în felul lor ori, mai bine zis, cum ar face-o ei, dacă ar putea să-mi vorbească de acolo, de unde am ajuns, sunt deschis cu mine, nu-mi mai ţin partea, procedez obiectiv.
De la un timp, mă consult cu nişte prieteni morţi în toate situaţiile în care n-am soluţie. Mă întreb: cum ar fi procedat, ce-ar fi zis ei? Un prieten care te sfătuieşte de dincolo de mormânt n-are nici un motiv să nu-ţi vorbească deschis. N-are nimic de ascuns. Evident că tot eu îmi dau răspunsul la întrebările cu probleme, dar făcând-o în felul lor ori, mai bine zis, cum ar face-o ei, dacă ar putea să-mi vorbească de acolo, de unde am ajuns, sunt deschis cu mine, nu-mi mai ţin partea, procedez obiectiv.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De la un timp, mă consult cu nişte prieteni morţi în toate situaţiile în care n-am soluţie. Mă întreb: cum ar fi procedat, ce-ar fi zis ei? Un prieten care te sfătuieşte de dincolo de mormânt n-are nici un motiv să nu-ţi vorbească deschis. N-are nimic de ascuns. Evident că tot eu îmi dau răspunsul la întrebările cu probleme, dar făcând-o în felul lor ori, mai bine zis, cum ar face-o ei, dacă ar putea să-mi vorbească de acolo, de unde am ajuns, sunt deschis cu mine, nu-mi mai ţin partea, procedez obiectiv.
De amintirea unui prieten decedat, fără ca nimic să-i fi anunţat moartea, am devenit dependent. Îi aud tot timpul vorbirea în doi peri, acum însă având un sens. Când vorbea în doi peri pentru mai mulţi, putea să creadă fiecare ce poftea. Vorbind doar pentru mine, iau aminte la tot ce spune. Una din pricinile care mi-l face şi mai credibil pe acest prieten al meu e că n-a suferit. Treceau săptămâni în care nu ne vedeam şi zile în care nu ne telefonam. Nu ne-am mai văzut şi nu ne-am mai telefonat de doi ani. Ei, şi?! Moartea lui nu-i altceva decât faptul că ne întâlnim şi ne vorbim mai rar. Dacă l-aş fi văzut cum se stinge pe un pat de spital, cum nu mai e el de la o zi la alta şi apoi livid într-un sicriu, s-ar fi rupt un fir.
Între vocile care mă năpădesc când sunt foarte obosit, frânturile de fraze venind de la prietenul meu sunt liniştitoare, îmi curăţă mintea de celelalte, care-s parazitare. Parcă ar spune: lăsaţi omul în pace, că îi zic eu, dacă e ceva ce trebuie să ştie.
E o poveste cu vocile pe care le aud, când sunt terminat de oboseală. Nu cred că e cazul să merg la un doctor. Ar fi de ajuns să-mi confirme oricare din persoanele cu care am de-a face zilnic că şi lor li se întâmplă asta seara. Deprins, probabil din cauza profesiei, să trag cu urechea la ce-şi zic oamenii, urechea a început să inventeze şi de la sine putere replici în felul în care ar fi fost să le audă. Nu e singura parte din trupul meu care a început să se poarte separat de întreg. Vocea de dincolo de lume a prietenului meu însă e din ce în ce mai egală şi mai cumsecade. Nu mai are nici o notă din cinismul care-i făcea farmecul pe vremea când omul trăia. Parcă ar vrea să transmită o idee, cum că nu-i practic să luăm cu noi tot balastul cu care ne-am umplut viaţa. Ce repede se modifică totul! Suport tot mai greu părerile şi sfaturile celor vii, dar iau aminte la ce-mi zic de dincolo oamenii pe care i-am înţeles şi i-am iubit. Poate şi pentru că dincolo sunt tot mai mulţi.
De la un timp, mă consult cu nişte prieteni morţi în toate situaţiile în care n-am soluţie. Mă întreb: cum ar fi procedat, ce-ar fi zis ei? Un prieten care te sfătuieşte de dincolo de mormânt n-are nici un motiv să nu-ţi vorbească deschis. N-are nimic de ascuns. Evident că tot eu îmi dau răspunsul la întrebările cu probleme, dar făcând-o în felul lor ori, mai bine zis, cum ar face-o ei, dacă ar putea să-mi vorbească de acolo, de unde am ajuns, sunt deschis cu mine, nu-mi mai ţin partea, procedez obiectiv.
De amintirea unui prieten decedat, fără ca nimic să-i fi anunţat moartea, am devenit dependent. Îi aud tot timpul vorbirea în doi peri, acum însă având un sens. Când vorbea în doi peri pentru mai mulţi, putea să creadă fiecare ce poftea. Vorbind doar pentru mine, iau aminte la tot ce spune. Una din pricinile care mi-l face şi mai credibil pe acest prieten al meu e că n-a suferit. Treceau săptămâni în care nu ne vedeam şi zile în care nu ne telefonam. Nu ne-am mai văzut şi nu ne-am mai telefonat de doi ani. Ei, şi?! Moartea lui nu-i altceva decât faptul că ne întâlnim şi ne vorbim mai rar. Dacă l-aş fi văzut cum se stinge pe un pat de spital, cum nu mai e el de la o zi la alta şi apoi livid într-un sicriu, s-ar fi rupt un fir.
Între vocile care mă năpădesc când sunt foarte obosit, frânturile de fraze venind de la prietenul meu sunt liniştitoare, îmi curăţă mintea de celelalte, care-s parazitare. Parcă ar spune: lăsaţi omul în pace, că îi zic eu, dacă e ceva ce trebuie să ştie.
E o poveste cu vocile pe care le aud, când sunt terminat de oboseală. Nu cred că e cazul să merg la un doctor. Ar fi de ajuns să-mi confirme oricare din persoanele cu care am de-a face zilnic că şi lor li se întâmplă asta seara. Deprins, probabil din cauza profesiei, să trag cu urechea la ce-şi zic oamenii, urechea a început să inventeze şi de la sine putere replici în felul în care ar fi fost să le audă. Nu e singura parte din trupul meu care a început să se poarte separat de întreg. Vocea de dincolo de lume a prietenului meu însă e din ce în ce mai egală şi mai cumsecade. Nu mai are nici o notă din cinismul care-i făcea farmecul pe vremea când omul trăia. Parcă ar vrea să transmită o idee, cum că nu-i practic să luăm cu noi tot balastul cu care ne-am umplut viaţa. Ce repede se modifică totul! Suport tot mai greu părerile şi sfaturile celor vii, dar iau aminte la ce-mi zic de dincolo oamenii pe care i-am înţeles şi i-am iubit. Poate şi pentru că dincolo sunt tot mai mulţi.
