Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Face parte din grupul de fondatori, poate cel mai important dintre “părinţii” informaticii româneşti. Este savantul român ce a contribuit la realizarea în anii ‚70 a primului computer românesc Felix, voluminos cât o cameră de locuit. De asemenea, primele modemuri, primele sisteme computerizate utilizate în medicină, prima reţea naţională de transmitere a datelor, practic întregul sistem naţional informatic i se datorează profesorului Eugeniu Diatcu (80 de ani) şi colegilor săi. Prin contribuţiile sale ştiinţifice, valoroasa activitate de cercetare, în România au fost introduşi primii roboţi industriali, s-a dezvoltat învăţământul asistat de calculator şi s-a automatizat diferite ramuri ale industriei şi ştiinţei. O altă operă de pionierat a cercetătorului româ este scrierea în 1972 a primei lucrări româneşti de informatică, punând astfel bazele învăţământului de informatică din România. Această lucrare se baza pe bogata sa documentare efectuată parţial şi în străinătate şi care trata problematica, stadiul şi tendinţele de dezvoltare ale bazelor de date.
Tot ce e pionierat în domeniul electronicii şi electrotehnicii i se atribuie parţial şi domniei sale
Cercetările sale au dus la înfiinţarea celor dintâi reţelele informatice în spitalele noastre judeţene, la utilizarea tehnicii de calcul în domenii diverse, cum ar fi, de exemplu, procesele de foraj. Practic, dezvoltarea întregului domeniu al electrotehnicii şi informaticii româneşti s-a făcut pe baza contribuţiilor sale ştiinţifice. Membru fondator al Societăţii Române de Automatică şi Informatică Tehnică, al Asociaţiei Internaţionale pentru Tehnică Medicală şi al Societăţii Române pentru Măsurări Electrice, prof. univ. dr. ing. Eugeniu Diatcu este membru al Academiei de Ştiinţe din New York, al Institutului Inginerilor Electricieni şi Electronişti din S. U. A. şi al Societăţii de Calculatoare, Fiabilitate, Inginerie în Medicină şi Biologie. “În România am coordonat şi am participat la efectuarea lucrărilor privind metodologia de elaborare a sistemelor informatice, cât şi la elaborarea concepţiei sistemului naţional informatic, sistemelor informatice de ramură, reţelei naţionale de transmitere a datelor, cercetărilor în domeniul bazelor de date”, arată domnia sa. O subliniere în plus trebuie făcută pentru faptul că rezultatele lucrărilor de cercetare efectuate în cadrul ICPE, institut de cercetări şi proiectări în domeniul electrotehnicii, au condus la dezvoltarea cercetării, modelării, simulării şi proiectării asistate de calculator în electrotehnică şi biomedicină, la elaborarea şi implementarea primelor sisteme inteligente pentru testarea materialelor şi echipamentelor electrotehnice, a primelor aparate şi sisteme computerizate de investigaţie, diagnostic, terapie şi laborator medical, de diagnostic psihologic, ECG, electroforeză, pentru conducerea proceselor de biosinteză, cercetare medicală şi gestiunea spitalelor, a sistemul informatic (bancă de date) pentru farmacii, a reţelei informatice de spital şi multe altele. A avut de asemenea primele contribuţii în domeniul roboticii el fiind între alte lucrări ştiinţifice şi autorul cărţii: “Bazele roboticii şi mecatronicii”.
A coordonat lucrările pentru elaborarea, realizarea şi implementarea în industrie a primului calculator românesc de proces Felix C32P
Am stat de vorbă cu profesorul şi soţia sa pentru a depăna din amintirile începuturilor informaticii în România. Lucrul la strămoşul computerelor româneşti de astăzi, calculatorul Felix, a fost de departe cel mai fascinant subiect atins. “A fost un colectiv foarte mare la care au lucrat şi fizicieni, şi electronişti. A fost un grup de la Facultatea de Fizică, altul de la Măgurele, un colectiv de la Politehnică, au lucrat foarte mulţi la crearea sa. Era ca o măgăoaie cât o cameră, şi mai mult”. În tot acest complicat proces de concepere, profesorul Diatcu răspundea de fiabilitatea sistemului electronic, practic una dintre cele mai importante sarcini. A fost vorba despre o muncă de ani de zile. “Au fost multe emoţii, foarte multe nopţi lucrate. Ţin minte că au fost perioade în care nici nu venea acasă”, îşi aminteşte soţia sa prof. Elena Diatcu. “Lucrau intens pentru că aveau nişte termene pe care trebuiau să le respecte. Uneori dormea la serviciu, alteori nici nu se mai odihnea. Lipsea nopţile. Oricum era şi foarte matinal. La şase dimineaţa ajungea la locul de muncă şi trezea portarii. I se dusese vestea că e primul la muncă. Seara, în cel mai fericit caz, ajungea pe la orele 20.00 acasă”, îşi aminteşte soţia profesorului cu câtă pasiune lucra cercetătorul Eugeniu Diatcu la acele frumoase proiecte. “La un moment dat s-a ocupat şi de relaţiile ştiinţifice în CAER, acea uniune a statelor comuniste. De multe ori el era şeful delegaţiilor sau cel care întocmea documentele României”, a mai spus Elena Diatcu. Sunt curios să aflu despre greutăţile pe care le-au întâmpinat la conceperea calculatorului Felix. “Au fost foarte multe. De multe ori nu erau disponibile materialele de care era nevoie şi trebuiau să le înlocuiască cu fel de fel de înlocuitori fiabili”.
Un fel de călugăr al ştiinţei
Eugeniu Diatcu a fost un om ataşat ca nimeni altul de proiectele la care participa. Munca era pentru el pe atunci singura satisfacţie. Concediile făcute cu familia nu erau mai lungi de o săptămână, indiferent de destinaţia aleasă. Era ca un fel de călugăr al ştiinţei. “Nu fuma. Nu bea. A fost foarte ataşat de muncă, dar nu şi-a neglijat familia. A fost alături de noi, însă nu l-a preocupat efectiv ce se întâmplă propriu-zis în cămin”. Aproape ca orice om de ştiinţă era şi puţin cam atehnic, cel puţin la treburile casnice. “Mânca la Institut. Îi făceam eu sandvich-uri. Însă de multe ori mânca zdravăn dimineaţa, dat fiind faptul că a locuit mult timp, inclusiv în perioada studenţiei, la cămin, unde lua masa la cantină. Dimineaţa el mânca de fapt prânzul, ca să se asigure, pentru că nu se ştia când va apuca următoarea masă…Era în permanenţă apăsat de probleme, însă nu-şi aducea necazurile acasă. Venea de la serviciu şi se culca, era un om robust, sănătos”. Pentru majoritatea celor care au colaborat la realizarea calculatorului Felix, imensul aparat reprezenta într-un fel copilul lor. “Colectivele care l-au exploatat i-au adus mulţumiri. Întrucât computerul pionier a adus foloase în foarte multe ramuri ale industriei. Inaugurarea lui Felix s-a făcut fără festivismul de astăzi. Nu a fost un eveniment difuzat la tv. La fel s-a întâmplat şi atunci când au fost daţi în folosinţă primii roboţi industriali”, mai spune Elena Diatcu.
Hei-rup pe linie de partid
La realizarea grabnică a calculatorului Felix a contribuit şi îndoctrinarea politică, munca de partid, cu planurile sale, pe termene şi obiective. “La institut era o veşnică forfotă. Pentru că dacă erai conducător de colectiv, de grupe, aveai şi sarcini politice, adică erai convocat ba la raion, ba la minister şi foarte mult timp ţi-l ocupai cu chestii birocratice. Existau termene de respectat. Cei de la partid stăteau de vorbă cu directorii institutelor, cu responsabilii de colective de muncă etc”, îşi mai aminteşte prof. Diatcu.
Stagii de pregătire la IBM şi cum Uniunea Sovietică tâlhărea ca la drumul mare neplătind drepturile de autor pentru însuşirea rezultatelor cercetărilor occidentalilor
Am fost curios să aflu cum de existau roboţi industriali în anii 70 în România. “Da, existau, însă nu la fel de performanţi ca acum. Au fost realizaţi roboţi industriali la noi în acei ani de comunism, cum să nu! De asemenea, tot atunci s-a dezvoltat şi învăţământul asistat de calculator. S-au făcut studii cu mult înainte de 1990 de implementare a electronicii şi calculatoarelor în domeniul medicinei şi am avut colaborări şi conlucrări cu Academia de studii medicale. Acum, în învăţământ tot ce se încearcă să se facă din punct de vedere teoretic a fost fundamentat deja cu mult înainte de Revoluţie şi cu ajutorul contribuţiilor noastre”, spune prof. univ. dr. Eugeniu Diatcu. L-am întrebat pe savant cum a decurs activitatea de colaborare cu renumita firmă IBM nevenindu-mi să cred că se putea conlucra în anii 70 cu reprezentanţi ştiinţifici ai capitalismului occidental. “Una dintre sesiunile de pregătire a constat într-un curs efectuat în Franţa acolo unde se aflau specialişti ai firmei IBM. Însă ţineam legătura cu cei de la IBM şi când mă aflam în ţară prin intermediul diferitelor institute româneşti şi europene de cercetare”, spune profesorul Diatcu, care e mirat şi astăzi de modul de-a dreptul banditesc cum operau ruşii în ce priveşte obţinerea de informaţii occidentale, chiar dacă şi domnia sa a făcut la acea vreme o specializare în Uniunea Sovietică. “La început în România toată documentaţia se primea prin ruşi. Ei nu plăteau drepturi de autor şi dădeau absolut totul gratis şi nouă. Primeau o mulţime de informaţii şi de la americani, şi de la europenii de vest, pe care repede le traduceau şi le distribuiau în zonele ţărilor socialiste la instituţiile de specialitate”, îşi aminteşte prof. univ. dr. Eugeniu Diatcu.
Primul cercetător din lume ce a elaborat lucrări privind abordarea globală a mecatronicii
Profesorul explică contextul în care a ajuns la asemenea realizări: “De pe la mijlocul anilor 60 dezvoltarea calculatoarelor electronice a cunoscut o perioadă fecundă. Minicalculatoarele şi microcalculatoarele au devenit utile şi rentabile economic. Informaţia pătrundea în industrie şi utilizarea echipamentelor de
calcul electronic în conducerea nemijlocită a proceselor industriale căpăta o importanţă majoră. Au apărut probleme specifice ca identificarea matematică a proceselor, funcţionarea în timp real a echipamentelor de calcul - timpi de răspuns, siguranţă în funcţionare - algoritmizarea proceselor de conducere automată, optimizări complexe etc. a căror rezolvare era posibilă numai printr-o colaborare eficientă între tehnologiile procesului condus, automatişti, ciberneticieni, informaticieni, electronişti, specialişti în echipamente de calcul şi programatori. Atunci, în anii 70, a devenit posibilă fabricarea în ţară a echipamentelor de calcul de tipul mini şi microcalculatoare de tipul Independent 100, 102F, Coral4001,4011,4030, Felix M-18,118, Ecarom800,880, Spot 80, AP117. În consecinţă, s-au elaborat şi programele de uz general şi de aplicaţii de conducere ale utilajelor şi proceselor industriale ca de pildă, sisteme de operare în timp real - AMS,MINOS, RTOS-80 - limbaje de programare - Fortran extins, LPTR, PASCAL - pachete de programe aplicative generalizabile, ca Proces-Mini, Proces-Micro, cât şi o gamă vastă de programe aplicative specifice unor aplicaţii concrete în domenii de utilizare ca - energetică, industria cimentului, industria chimică, industria celulozei, maşini unelte, roboţi industriali, metalurgie etc.
Aşa se face că am făcut parte şi am coordonat colective specializate în cercetarea ştiinţifică, proiectarea şi implementarea sistemelor de conducere cu mini şi microcalculatoare. Am studiat şi am elaborat lucrări privind sisteme de conducere automată cu mini şi microcalculatoare SCAMMC. La Institutul de Cercetări în Informatică şi ICPE - de cercetări şi proiectări în electrotehnică, am participat şi coordonat realizarea de lucrări de cercetare ştiinţifică privind introducerea calculatoarelor de proces în România, inclusiv realizarea şi implementarea primului calculator românesc de proces FELIX C-32P, fiabilitatea sistemelor de automatizare, elaborarea echipamentelor de transmitere a datelor, transmisia informaţilor numerice, proiectarea asistată de calculator”.
Pionier în introducerea realităţii virtuale ca simulare în cercetarea românească
“Mă număr printre primii cercetători care au elaborat lucrări privind abordarea globală a mecatronicii şi, în particular, a fiabilităţii sistemelor mecatronice în ţara noastră, aducând numeroase contribuţii originale ca - noi definiţii ale sistemelor mecatronice, eleborarea de noi concepte care să permită trecerea la un nivel superior de simulare a sistemelor mecatronice prin introducerea realităţii virtuale ca model mai apropiat de realitate de simulare a acestor sisteme. Am elaborat studii privind structura sistemelor mecatronice, caracteristicile specifice şi integrarea sinergetică ale elementelor structurale precum şi calitatea factorului uman implicat în implementarea unui grad tot mai ridicat de inteligenţă. Am elaborat studii în domeniul informaticii, automaticii, calculatoarelor, electronicii, ştiinţei sistemelor, cât şi în domenii conexe, cum ar fi management, bioinginerie, sisteme ecologice”, a spus prof. univ. dr. ing. Eugeniu Diatcu.
Puţini români se pot lăuda cu asemenea realizări dar şi titluri ştiinţifice naţionale şi internaţionale
În funcţie de reperele în timp, iată profilul ştiinţific al profesorului Eugeniu Diatcu: S-a născut în 1932 în comuna Rocşoreni, judeţul Mehedinţi. După ce parcurge etapele învăţământului românesc clasic merge la o specializare la Institutul Electrotehnic din Leningrad, după care primeşte titlul de doctor inginer în 1965 la Institutul Energetic din Moscova. Participă la numeroase cursuri postuniversitarea printre care: Utilizarea calculatoarelor IBM (Firma IBM şi Universitatea Bucureşti, 1968), Informatică (Şcoala internaţională de vară organizată de Universitatea din Grenoble – Franţa, 1971), Informatica şi învăţământul (stagiu ACTIM, Paris, 1975); Cercetarea ştiinţifică şi nevoile societăţii (Şcoala de vară internaţională organizată de UNESCO, 1977), Utilizarea roboţilor industriali (ICPE, 1987), Automatizarea cercetării ştiinţifice (Şcoala de vară internaţională, Moscova, 1987). În ce priveşte activitatea profesională, parcurge din 1958 toate gradele didactice, iar din 1970, pe cele de cercetător ştiinţific, la facultăţile şi instituţiile de cercetare de profil din Bucureşti: Facultatea de Electrotehnică, Facultatea de Automatizări şi Calculatoare, ICPE, ICI etc. Conduce doctorate la Institutul de Cercetări şi Proiectare pentru Electrotehnică din 1985. Este membru fondator a diferite asociaţii şi societăţi de profil din România şi din străinătate, inclusiv al Academiei de Ştiinţe din New York, doctor onorific al academiilor internaţionale de ştiinţă din Kiev, Minsk, Roma etc. Are numeroase cărţi editate în domeniile ştiinţifice care l-au consacrat. “Eu de când îl ştiu, din anii 70, a fost şef de laborator sau de fel de fel de colective importante de cercetare care lucrau la diverse proiecte importante. În ce priveşte colaborarea sa cu institutele de ştiinţă importante ale lumii - el a trimis diverse lucrări care au fost acceptate şi a primit documentaţie la schimb. Până acum câţiva ani a fost membru activ în multe foruri ştiinţifice internaţionale pe care le-aţi amintit”, a spus prof. Elena Diatcu.
