x close

Avatar, Kaczynski şi dilema noastră

0
Autor: Nicolae R Dărămuş 14 Ian 2011 - 01:29
Avatar, Kaczynski şi dilema noastră Nicolae R. Dărămuş/


146460-copy-of-iulie2.jpgFaptul că a fost înmormântat mă obligă la meditaţie asupra conceptelor de umanism, umanitate, violenţă, democraţie, moarte şi ecologie. „Înmormântat”, adică, închis pe viaţă, fără drept la „vorbitor”. Dar să mă explic totuşi.

Când nesătuii de pe Terra fură zi de zi, cu acte în regulă (prin legi, ordonanţe, „politici de dezvoltare”) chiar suportul vieţii – pădurile făcute cherestea, apele poluate, arabilul betonat, aerul carbonizat şi plin de GES-uri, oceanul „petrolizat” etc., ei distrug viaţa. O fac clamând „progresul”, manipulând conştiinţe şi destine. Pentru bani, ei săvârşesc un atentat la viaţa noastră, la dreptul la viaţă al copiilor noştri, al tutu­ror celor lăsaţi de Dumnezeu pe Pământ. Tot ei îi plătesc pe inconştienţii savanţi, posesorii ştiinţei pure, spre a le făuri uneltele. Cele cu care, exploatând resursele, aceşti nesătui ucid Terra şi pe noi. Pe cei care trăim din economii şi pe cei care, şi mai cu măsură decât noi, se mulţumesc doar cu ierburi, cu polenul florilor, cu roua şi lumina. Faptul e posibil fiindcă savanţii „progresului”, în ciuda imenselor cunoştinţe, nu posedă cunoaşterea. Cea născută din lecturi fundamentale, din meditaţie şi, mai ales, din credinţă. Credinţa în Cel de Sus şi în frăţia cu ceilalţi: „fiinţe vii, lucruri neînsufleţite, şesuri şi munţi şi ape” – cum scria Ionel Pop.

Închişi pe viaţă în laboratoare, aceşti savanţi nu pricep că progresul – absolut ca ştiinţă pură şi scule – nici pe departe nu este unul spiritual. Implicit sunt vinovaţi pentru „marele rău”, fiindcă astăzi, când informaţia nu e privilegiu, ci inevitabil, nu au nici o scuză pentru inconştienţa cu care zămislesc în eprubete toxicul lor „copil”. Căci „marele rău”, de la bomba atomică la polietilena şi deşeurile nucleare care ucid oceanul – ce listă infinită! –, s-a născut din cercetare şi din aplicaţia fără măsură a rezultatelor sale.

Am scris-o nu o dată: inteligenţii deschid drumuri şi proştii umblă pe ele. Bogaţii proşti ai „progresului”, urmaţi de gloatele desculţe.

Ted Kaczynski „Unabomber” a înţeles acest oribil mecanism, crud şi subtil. Nu fusese nici primul, nici singurul care l-a înţeles. Un mecanism lipsit de scrupule, „natural” la cei mai mulţi oameni. Şi a vrut să arate lumii că savanţii nu folosesc nobil şi generos darul lui Dumnezeu: inteligenţa. A făcut însă o greşeală: a folosit violenţa. A ucis cu bombe câţiva „inteligenţi” lipsiţi de cunoaştere. Aici se naşte dilema celor care încearcă, de pe margine, prin mijloace democratice, reducerea răului. Poate că sunteţi unul dintre cei care fac asta chiar acum.

„Cuvântul” nostru – întrupat în apeluri, memorii, în texte de presă şi proteste stradale – se loveşte etern de surzenia celor care decid şi perpetuează răul. Altcumva spus, rugilor noastre paşnice, ei le opun faptele lor violente. Extrem de violente! Fiindcă uciderea Terrei – de la păduri la aer, la ape, la faună şi oameni – sunt fapte extrem de violente. Dar legife­rate. Scuzate aşadar prin nişte hârtii. Or, chiar şi pentru un mărunt iepure, faptul că glonţul care îl ucide este autorizat nu contează. El, oricum, moare. Şi, la scară geologică, la fel de brusc moare Terra. Iar a ucide Terra, chiar legal, este un fapt violent.

Deosebirea dintre ce a făcut Kaczynski şi crima marilor lacomi ai Terrei o fac dimensiunea şi cinismul. Ucigaşii Terrei ucid totul pentru bani. Ted Kaczynski a ucis câţiva „indirect vinovaţi” pentru o idee. La ora actuală, este închis pe viaţă, fără drept la „vorbitor”. A acţionat, plăteşte. Societatea a reacţionat.

Dar el cunoscuse eşecul cuvântului şi a răspuns marii violenţe săvârşite împotriva vieţii printr-o mai mică violenţă, „punctuală”. A opus „bombelor progresului” câteva bombiţe artizanale. Odioase şi ele. A opus bombelor care ucid milioane de oameni, de animale, de plante, a opus agenţilor exfoliatori (folosiţi în jungla Vietnamului), a opus monştrilor ucigători în masă, reclamelor şi consumismului nişte nimicuri, tot ucigătoare. A adăugat neputinţei cuvântului semnul exclamării sale.

Kaczynski a vrut să înţelegem că drumul e greşit. Acum este închis pe viaţă. Noi suntem liberi şi în viaţă, dar nu facem nimic pentru viaţă.

Întrebările sunt: unde a greşit Ted Kaczynski? Şi dacă a greşit, ce am învăţat şi care este soluţia? Care este răspunsul nostru la marea violenţă şi crimă săvârşite cu acte în regulă de nesătuii Terrei? Căci nu mai avem timp. Să ne pregătim, din economii, sicriele, aşteptând ca profitul nesătuilor să ne ucidă? Filmul Avatar  pare să răspundă întrucâtva întrebării.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   ecofabule,   jurnalul de duminică

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de