x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Prostia sprinţară de la Suceava – efecte generale

Prostia sprinţară de la Suceava – efecte generale

de Nicolae R Dărămuş    |    24 Apr 2010   •   00:00
Prostia sprinţară de la Suceava – efecte generale
Sursa foto: Nicolae R. Dărămuş /

Dacă de douăzeci de ani ceva mă farmecă în textele adreselor oficiale, aceasta este "prostia sprinţară". Lemnoasă, nesimţită, energetică şi lipsită de îndoieli. Prostie, care, calitativ vorbind, este mult inferioară prostiei tolomacului.

Dacă ultima este echivalentul unui soi de sănătate "bazală" - la drept vorbind, chiar simpatică, întotdeauna la locul ei şi, prin toate astea, fără efecte generale - "prostia sprinţară" întrupează boala fără leac a prostiei , cancerul acesteia. O maladie ale cărei efecte mortale - atunci când "teafărul" bolnav este funcţionar public - nu se repercută asupra acestuia ci, paradoxal, duc la metastazarea socială cu exitul domeniului, asigurând întotdeauna prosperitatea prostului.

La întunericul acestor constatări a contribuit neprecupeţit lectura adresei nr. 3568/ 30.03 2010, emise de Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, semnate de domnul "DIRECTOR COORDONATOR inginer Constantin PROBOTEANU" - cum scrie în încheierea textului cu pricina. Lângă o semnătură indescifrabilă şi vijelioasă, de persoană "importantă", numită politic pe funcţie.

Perla de logică şi conştiinţă a acestui funcţionar public a ajuns iniţial la Ministerul Mediului, constituind răspunsul amintitei instituţii guvernamentale, furnizat unui memoriu pe care l-am adresat ministrului Mediului , Laszlo Borbely. Tema memoriului era simplă: nişte liber-întreprinzători - patronii firmei Tabita Tour - "fraţi întru domnul" ( domnul $), au obţinut fără cea mai mică dificultate toate aprobările APM Suceava, pentru a construi patru hidrocentrale pe râul Neagra Broştenilor.

Râul amintit - printre ultimele situri naturale aproape intacte, excelent habitat pentru lipan, păstrăv şi lostriţă - drenează, hrănind totodată, un ecosistem forestier unde ursul, lupul, râsul şi cocoşul de munte rezistă pe vechile lor "piedestaluri" întru Domnul şi Creaţie. Asta, tocmai fiindcă acolo "mâna omului" încă "nu a pus piciorul" pe acceleraţii de buldozere şi excavatoare. Fraţii întru domnul dolar (altcumva, inocenţi credincioşi penticostali), au găsit de cuviinţă să toace oarece bani europeni, tocând şi echilibrul ecologic al regiunii.

Toate, la o vreme la care naţiunile luminate îşi conservă cu sfinţenie rămăşiţele ecosistemelor vitale (Suedia, de pildă, a desfiinţat numeroase hidrocentrale, readucând în albiile modificate, cu uriaşe eforturi financiare şi logistice, până şi bolovanii, spre a oferi păstrăvilor vechile adăposturi).

Dar, ce aflu eu de la ingineraşul politic Proboteanu? Cum că firma Tabita Tour a obţinut aprobările fiindcă "a parcurs la timp toate etapele procedurale", a "depus la timp toate documentele", a făcut public (într-un foarte onorabil ziar local) "anunţul privind solicitarea aprobărilor de mediu", iar lucrările "nu sunt în preajma unor arii protejate".

Fireşte, nu am să scriu că cel care a redactat textul este idiot şi că Proboteanu l-a semnat fără să îl citească, fiindcă aş fi acuzat de insultă. Pentru omuleţii ăştia politici însă, Lucrarea Celui de Sus pare a fi demnă de consideraţie doar dacă , în prealabil, ar fi fost declarată de alţii, la fel de inteligenţi, drept "zonă protejată".

Dar finis coronat opus, chiar şi când "opera" este una stupidă. Căci mai scrie omuleţul Proboteanu: "Pentru a fi analizat punctul de vedere al petentului, acesta ar fi fost firesc să fie adresat în perioada de parcurgere a procedurii de reglementare" şi "Considerăm că realizarea proiectului «Amenajare Hidroenergetică Neagra» nu va afecta grav şi pe termen lung ecosistemul de pe pârâul Neagra Broşteni".

Altcumva spus, chiar dacă am dreptate şi natura va suferi, nu contează argumentele, ele neajungând la timp. Fiindcă argumentele sunt, în mintea ingineraşului Proboteanu, doar "un punct". Pesemne că doar pentru atât e loc acolo...

Dincolo de agramatismul directorial firesc ("punctul de vedere" nu poate fi "adresat", doar petiţia putând face obiectul adresării) e limpede cât de tulbure este gândirea "pro natura" la Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava: dacă un ipotetic pompier nu anunţă din timp riscul unui incendiu, acesta poate fi produs mai apoi cu acte în regulă.

×
Subiecte în articol: ecofabule