Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu este greu de constatat că Uniunea Europeană este confruntată în prezent cu atât de mult probleme încât pare o citadelă asediată. Si nu sunt eventualii emigranţi din ţările Magrebului cei care o asediază, ci grijile, îndoielile şi dilemele. Rareori s-au mai adunat, pe timp ce pace, atâtea probleme pe capul europenilor: criza economică a venit peste o criză instituţională internă a Uniunii, globalizarea a venit peste incapacitatea celor 27 de a-şi crea o guvernanţă economică şi de a promova o politică economică comună. Dacă altădată Europa era cea care dădea lecţii lumii, iată acum că ea primeşte lecţii din partea altora: Statele Unite îi dau lecţii de strategie militară, Fondul Monetar Internaţional îi dă lecţii de bună gestiune, şi chiar şi China îi dă lecţii de eficienţă economică.
Pe fondul crizei economice şi a planurilor succesive imaginate în grabă în vederea ajutorării unor ţări precum Grecia, Irlanda sau Portugalia (şi curând s-ar putea să fie cazul şi cu Spania), Uniunea Europeană începe să se îndoiască de realizarea ei cea mai importantă: moneda unică comună. „Europa nu se află pe drumul cel bun” spun unii economişti. De ce? Pentru că s-a „îmbrăcat” cu un fel de cămaşă de forţă pe care şi-a croit-o singură, şi care este moneda unică europeană. Refuzând însă excluderea din clubul euro a ţărilor care s-au îndatorat excesiv, întreaga zonă euro riscă să se scufunde. Dar nu este exclus ca într-o bună zi o ţară ca Germania să vrea ea să iasă ea din zona euro, pentru a nu mai fi obligată să plătească la nesfîrşit pentru salvarea altora… Aceasta este, cum spuneam, doar o teorie, cărora li se opune părerea celor care cred că singura şansă a Uniunii Europene de a rămâne pe linia de plutire mondială e economiei este tocmai menţinerea cu orice preţ a monedei unice.
Problemele se adună deci ca un nor radioactiv pe capul Europei, şi spuneam că rareori a mai avut continentul nostru atâtea probleme pe timp de pace. Dar este oare, acesta, un timp de pace? Sigur, pe teritoriul european nu sunt în acest moment conflicte, dar Uniunea Europeană este de fapt în război. Ea gestionează, prin Alianţa Atlantică, un război complicat în Afganistan, un nou război care tocmai a început în Libia, o situaţie de tranziţie lungă şi plină de victime în Irak, ca să nu mai vorbim de alte numeroase focare de conflicte în faţa cărora se simte obligată să ia atitudine cum este cel din Orientul Apropiat sau din Coasta de Fildeş sau din Sudan.
Ca şi cum această listă de probleme n-ar fi suficientă, în prezent Uniunea Europeană mai este confruntată şi cu o viguroasă ofensivă politică a extremei drepte şi a populismului, cu degradarea imaginii democraţiei în unele ţări precum Italia, şi cu eşecul integrării multor imigranţi de origine străină, în special provenind din ţările musulmane. Mai nou, cutremurul şi catastrofa nucleară din Japonia i-a pus pe gânduri pe europeni şi în legătură cu viitorul energiei nucleare, şi mulţi se întreabă în mod serios dacă aceasta este calea de urmat. Europenii nu mai dau de multă vreme lecţii de speranţă celorlalte continente, iar în virtutea unor recente statistici reiese că francezii sunt mai pesimişti chiar şi decât irakienii. Culmea ironiei, Europa primeşte acum o lecţie de speranţă (şi de încredere în democraţie şi în libertate) din partea maselor arabe răsculate în nordul Africii.
Revoltele din lumea arabă sunt însă privite cu mult scepticism în ţări precum Franţa, Italia sau Germania. Între o revoltă şi crearea unui stat de drept drumul poate fi extrem de lung. Francezii, de exemplu, îşi amintesc că între izbucnirea revoluţiei franceze şi crearea unui veritabil stat de drept în Franţa au trecut o sută de ani. Democratizarea lumii musulmane va fi deci în acelaşi timp o şansă dar şi o nouă problemă pentru europeni. Şi ei nu-şi fac iluzii, în mare măsură mişcările din nordul Africii sunt declanşate de cauze economice. Europa va trebui deci să se pregătească pentru ajutorarea acestor ţări, întrucât democraţiile sărace nu rezistă mult. Deja, mulţi tineri din Tunisia, Egipt, Yemen sau Libia salută primăvara democraţiei în ţărilor lor ca o posibilitate de a pleca. „Ce bine că vine democraţia peste noi, ca să putem pleca mai uşor în Occident”, îşi spun ei. Din păcate, Occidentul nu e gata să-i primească cu braţele deschise, şi de fapt din această cauză i-a sprijinit pe toţi dictatorii de genul Muammar Ghaddafi, Ben Ali sau Hosni Mubarak, ca să aibă linişte la frontiera sa mediteraneană.
Citește pe Antena3.ro
