Descoperirea Elodiei

Din noaptea în care a dispărut fără urmă, Elodia a încetat să mai fie un om, cu nume şi prenume, cu amintiri, cu dureri de cap, cu vise şi cu păcate, cu dreptul de a încerca să-şi găsească, în felul lui, fericirea. Din noaptea în care a dispărut, Elodia a devenit un subiect la care, rând pe rând, au început să se priceapă din ce în ce mai mulţi. Curând, toată ţara.

Viaţa ei s-a şters din amintirile celorlalţi, recompunându-se, într-o chimie utopică, pe ecranele televizoarelor, ca într-un tablou abstract. Opera tuturor, neasumată de nimeni. Dintr-o om ce trăise o viaţă anonimă, Elodia a devenit un personaj celebru, creat din povestirile soţului acuzat de crimă, din conţinutul mail-urilor ei private, din fantezia oamenilor care nu au cunoscut-o niciodată. A fost depersonalizată şi transformată într-un subiect comun. În timp, presa a descoperit şi alte “elodii”, “Elodia din Neamţ”, “Elodia din Arad” sau “Elodia de Harghita”, însă niciun caz n-a rămas pe masa de disecţie a gazetarilor, precum s-a întâmplat cu originalul.

Sunt mulţi aceia care, în 6 ani, au încercat să descopere adevărul din cazul Elodia. Sau să-l acopere. Până acum însă, nimeni n-a încercat să descopere cine a fost, cu adevărat, Elodia Ghinescu. Să afle care e povestea din spatele story-ului creat artificial, în laboratoarele televiziunilor.

“Mereu veselă şi optimistă”

Ghinescu Elodia Marilena s-a născut la 27 septembrie 1968, în Câmpulung, judeţul Argeş. Primul detaliu care a condamnat-o, post-mortem, la celebritate, a fost prenumele ei. Probabil că nimeni nu şi-ar mai fi adus aminte de ea, după 6 ani de la disparţie, dacă părinţii ar fi botezat-o, de pildă, Nicoleta... De ce i-au spus Elodia? “Pentru că aşa a vrut soţul meu”, îşi aminteşte Emilia Ghinescu, mama Elodiei. “I-a plăcut numele foarte mult. Nu ştiu, l-a auzit undeva, pe stradă, mergând... Eu eram gravidă şi o mămică îşi striga copilaşul sau îl legăna, cam aşa ceva... Sau poate a înţeles el Elodia. Dar a spus: “dacă va fi fetiţă, eu îi voi pune numele Elodia”.” Al doilea prenume, Marilena, a fost moştenit de la bunica maternă.

Elodia a copilărit şi a crescut în Râşnov, judeţul Braşov. Când avea 4 ani, a venit pe lume fratele ei, Robert. “Avea grijă de el şi se comporta ca un părinte cu el”, mărturiseşte Emilia Ghinescu. “Ceea ce îi spunea ea era lege pentru el. De multe ori, îi mai ziceam eu te miri ce sau mă întreba ceva, şi-apoi zicea “stai, să mă duc să întreb fata, să văd, e adevărat?”.”
Elodia a fost elevă a Şcolii Generale nr. 3 din Râşnov, iar în clasele I-IV a avut-o învăţătoare chiar pe mama ei. Gabriela Proca, fosta directoare a acestei şcoli, i-a fost Elodiei profesoară la limba franceză. “Eram încântată de colaborarea cu ea, de comunicarea pe care o aveam la ora mea, şi tot timpul îmi spuneam, în gând, că această fetiţă va ajunge departe. Era extrem de perseverentă, de tenace, de harnică, până la a te obosi, pur şi simplu, cu întrebările... Dar era, în acelaşi timp, o mare plăcere”.

După terminarea gimnaziului, Elodia a urmat cursurile Liceului Pedagogic “Andrei Mureşanu” din Braşov. Vreme de patru ani, a făcut zilnic naveta Râşnov - Braşov, pentru a ajunge la liceu. Liliana Jighira, fosta ei colegă de clasă, îşi aminteşte că Elodia “era mereu veselă şi optimistă. Am stat să-mi aduc aminte o situaţie în care ar fi fost furioasă, înverşunată, să fi spus vreo răutate, să se fi certat cu cineva, şi nu-mi aduc aminte. S-o fi întâmplat, dar nu atât de des sau atât de puternic încât să se sedimenteze în memoria mea... De câte ori mă gândesc la ea, mi-aduc aminte exact cum se ridica din bancă, cum râdea, cum umbla prin clasă. Acestea sunt cele mai puternice amintiri legate de ea.” Fără să fie tocilară, Elodia a fost printre primele eleve din clasă. Îi plăceau mult istoria şi limba şi literatura română. Cânta şi în corul şcolii însă, mai presus de toate, îi plăcea să le predea copiilor. “Am avut ocazia să o văd şi în clasă, de atâtea ori, să asist când ţinea lecţiile deschise în şcoala de aplicaţie”, spune Liliana Jighira. “Îi plăcea să fie învăţătoare. I se potrivea. Iubea meseria asta”.

Copiii îi spuneau “Domnişoara”

După absolvirea liceului pedagogic, Elodia a fost învăţătoare la Şcoala Generală nr. 3 din Râşnov, unde a predat vreme de 10 ani. A devenit astfel colegă de cancelarie cu fostele ei profesoare. Gabriela Proca îşi aminteşte că pe Elodia “o adorau copiii. O mângâiau... Era ca o mămică pentru elevii ei. Ea nu-şi putea petrece pauzele printre noi, cu noi, sau singură, pentru că veneau s-o mângâie, s-o întrebe, să-i ceară sfaturi. Şi cu reclamaţii, uneori, de bună seamă. Iar ea le răspundea prompt şi cu tot sufletul.” Elodia era strigată de copii – “Domnişoara”. Făcea cu ei lecţii deschise şi serbări şi îi impulsiona să înveţe, îmbinând exigenţa cu iubirea pentru copii.

Însă ea vroia mai mult de la viaţă. Fosta profesoară de limba franceză povesteşte cât de motivată era. “În fiecare dimineaţă, când apărea pe uşă (n.r. – a cancelariei), apărea un zâmbet. Şi o întrebam: “de unde atâta zâmbet? De ce zâmbeşti?”. Şi ea îmi răspundea: “Doamna Gabriela, ca să câştig!” Aşa a vrut ea, a vrut să câştige. A vrut să se ridice din mulţime, cum îmi spunea.”
În timp ce preda la şcoala din Râşnov, Elodia urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Europene Drăgan. Mama ei şi-ar fi dorit ca ea să urmeze Facultatea de Litere, însă Elodia şi-a urmat visul, “A zis “nu, dau la Drept. Îi plăcea foarte mult.” A devenit studentă în 1992 şi-a absolvit facultatea cu medii foarte mari, în fiecare an: 9.62 – anul I, 9.40 – anul II, 9.71 – anul III, 9.50 – anul IV şi 9.37 – anul V. Avocatul Ion Ducaru, fost coleg de an cu Elodia, îşi aminteşte că “era foarte muncitoare. Vroia întotdeauna să fie prima. Avea o capacitate de a asimila lucrurile foarte rapidă. Era autodidactă şi aproape perfecţionistă”.

Lucrarea de licenţă a Elodiei a avut tema: “Aspecte cu privire la evoluţia instituţiilor constituţionale în perioada 1832 - 1923”, iar îndrumător i-a fost prof.univ.dr. Cristinel Ioan Murzea, actualul decan al Facultăţii de Drept din Universitatea Transilvania Braşov. “Era preocupată de diferite ramuri de drept care, până la urmă, nu au avut relevanţă în pregătirea ei profesională. Lucrarea ei de licenţă este o lucrare de interferenţă între zona dreptului constituţional şi a istoriei dreptului românesc. Ca studentă, vă pot spune că era o fire conştiincioasă. Îmi aduc aminte de la seminarii, permanent avea în vedere aspectele ce ţineau de zonele controversate ale dreptului.”

După absolivirea facultăţii, Elodia şi-a depus dosarul pentru a deveni procuror. I-a fost admis şi ar fi trebuit să se prezinte la examen. “Îi plăcea foarte mult să fie procuror, îmi spunea mereu. Îi plăcea să fie procuror, să fie dreptate”, mărturiseşte Emilia Ghinescu. “I-a dat însă cineva ideea că, având note aşa de mari, are dreptul să fie numită direct, fără examen, în barou. Şi în decembrie 1997 am primit numirea ei direct în Baroul Braşov.”

“Avea un suflet foarte cald”

Elodia Ghinescu a devenit avocat stagiar în ianuarie 1998, iar avocat definitiv din 1 iunie 2000. Avocata Crina Radu, cea care reprezintă acum familia Ghinescu în procese, a cunoscut-o în iarna anului 2004. Aveau cabinetele de avocatură în acelaşi apartament. Curând, au devenit prietene. “Era un om foarte deschis. Discutam cu ea foarte multe lucruri, legate, în general, de viaţă. Tot timpul putea să-ţi dea un sfat, avea o soluţie pentru orice problemă. Era un om plin de viaţă, un om extraordinar. În momentul în care stăteai de vorbă cu ea, îţi inspira încredere. Avea un suflet foarte cald”, povesteşte Crina Radu.

Elodia intra ca avocat mai ales în cauze civile, pe comercial sau pe contecios administrativ. Nu a fost niciodată avocatul vreunui inculpat acuzat de omor.
Pentru că era o fire luptătoare, care-şi dorea să răzbească în viaţă, Elodia şi-a încercat şansele şi în domeniul politic. În iunie 2004, ea a candidat, din partea PUR, la funcţia de consilier local al municipiului Braşov. A fost doar o experienţă.

Câteva luni mai târziu, în decembrie 2004, ea şi-a împlinit cel mai mare vis: a devenit mamă. Fosta ei colegă de liceu, Liliana Jighira, îşi aminteşte că, înainte de aceată dată, când se întâlneau prin Braşov, Elodia îi povestea că-şi doreşte foarte mult un copil. “Îmi spunea că asta e marea ei dorinţă şi marele ei vis. Şi că, dacă asta îşi împlineşte, se poate considera un om fericit. În rest, se considera realizată, pe plan personal atunci, pe planul carierei.”

Elodia şi-a împlinit visul, însă fericirea ei a fost de scurtă durată. Băieţelul pe care l-a adus pe lume avea 2 ani şi 8 luni atunci când ea a dispărut fără urmă. Ultimele amintiri ale Emiliei Ghinescu despre fiica ei sunt cu Elodia alături de copil. Luni, 27 august 2007, Elodia şi soţul ei au venit la Râşnov, să-l ia pe cel mic. “O văd permanent”, spune Emilia Ghinescu. “Chiar şi acum, când mi-am amintit acea zi, eu am văzut-o. Chiar cum era îmbrăcată atunci. Şi cum era... Era o frumuseţe de fată. Era îmbrăcată într-o rochiţă albă, de dantelă, cu sandale roşii. Şi o curea roşie la rochiţă. Aşa era... Şi zicea: “Patrick a dorit să facă fotografii, să stăm amândoi, să ne întindem pe covor, unul lângă altul”. Şi să le facă fotografii. Le-a făcut. Nu le-am mai văzut niciodată, că n-am mai avut când...”

Elodia Ghinescu a dispărut în împrejurări suspecte în noaptea de 29/30 august 2007. Soţul ei, Cristian Cioacă, a fost trimis în judecată pentru omor calificat şi profanare de morminte. Tribunalul Argeş l-a condamnat la 22 de ani de închisoare. Decizia nu este definitivă.

Elodia nu e doar numele unui caz celebru. Elodia a fost copilul unor părinţi, mama unui copil, “domnişoara învăţătoare” şi parte din viaţa unor oameni care au ţinut la ea. Sora unui frate. “Totul îmi lipseşte de la ea. Că e sora mea. Totul, absolut totul”, mărturiseşte Robert Ghinescu. “E sora mea, e sângele meu... Deci, vă daţi seama, tot îmi lipseşte!”