O bucată din Parcul Herăstrău de aproape 7 hectare de teren din domeniul public a fost vândută în 2003 de Biroul de Turism şi Tineret (BTT) firmei Domino 94 Impex, controlată de afaceristul Bartolomeu Finiş. Deşi BTT era doar administratorul terenului, nu proprietarul acestuia. Pentru că terenul a fost vândut ilegal, reprezentantul secţiei de Yachting al Clublui Sportiv Sportul Studenţesc, Liviu Doară, a solicitat anularea tranzacţiei. A reuşit într-o primă fază să obţină o sentinţă favorabilă, prin care instanţa a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Ministerul Tineretului, precum şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. Dosarul a revenit la Tribunalul Bucureşti, unde magistraţii au solicitat un raport de expertiză topografic pentru a identifica locaţia terenului controversat. Pentru a rezolva această dilemă, instanţa a decis să numească trei experţi judiciari. Una dintre obligaţiile acestora era să stabilească dacă terenul făcea parte din Parcul Herăstrău. Concluzia acestora este năucitoare: “Terenul în suprafaţă de 69.982 mp ce a constituit obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M15, numărul 0053 emis la data de 22.12.1999 nu făcea parte din Parcul Herăstrău în anul 1999.”
_______________________________
Scandalul din jurul terenului de aproximativ 7 hectare a început în septembrie 1999, când BTT s-a asociat cu firma Domino 94 Impex SRL, pentru dezvoltarea şi exploatarea bazei de Tenis Club Herăstrău. Domino 94 Impex SRL venea în asociere cu suma de 100.000 de dolari, eşalonaţi pe doi ani. Iar BTT venea cu clădirile, dar şi cu terenul Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). Contractul de asociere prevedea ca construcţiile executate şi bunurile achiziţionate în timpul asocierii să revină firmei Domino 94 Impex. Totodată, avea dreptul de preempţiune în cazul vânzării sau încheierii unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare având ca obiect bunurile asociate. Dar BTT nu putea să intre în asociere cu terenul aflat în domeniul public al statului. Câteva luni mai târziu, pentru ca toată afacerea să capete o formă de legalitate, ministrul Tineretului şi Sportului, Crin Antonescu, a semnat pe 22 decembrie un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu seria M 15, nr. 0053. “Suprafaţa de teren în proprietatea exclusivă a BTT este de 69.982 mp”, se menţionează în certificat. Numai că Direcţia Patrimoniu din Ministerul Tineretului şi Sportului întocmeşte un referat în 15 martie 2000 în care se specifică că: “MTT nu a reprezentat minister de resort pentru BTT SA, că ministerul nu a cunoscut şi nu cunoaşte patrimoniul societăţii, care nu a fost înscris niciodată în actele ministerului, precum şi situaţia juridică a terenurilor şi imobilelor pentru care se cer certificate de atestare a dreptului de proprietate, considerăm că MTS nu poate emite aceste certificate”. Cu toate acestea, terenul de aproape 7 hectare din Parcul Herăstrău a fost vândut în 2003 de către BTT firmei Domino 94 Impex. Valoarea tranzacţiei a fost de aproximativ 1,5 milioane de euro. În prezent, acţionarii firmei Domino 94 Impex SRL sunt: Ion Petre (5%), Olimpia Ulrich (45%) şi Mihaela Carmen Finiş (50%). Cea din urmă este soţia lui Bartolomeu Finiş, unul dintre cei mai controversaţi afacerişti autohtoni.
Proces verbal
Pe 5 noiembrie 1991, inspectorii de specialitate din cadrul Direcţiei Finanţelor Publice Bucureşti, Ristea Dumitrache şi Marin Lixandru, s-au dus la BTT SA, care contesta stabilirea taxei asupra folosirii terenurilor proprietate de stat. Împreună cu contabilul şef de la BTT, Nicolae Sălăgean, cei doi inspectori au vizitat bazele de turism pentru a vedea suprafeţele de teren ce se încadrează în vederea taxării. Potrivit unui proces verbal din acea dată, Baza Turistică Herăstrău avea o suprafaţă de 72.000 mp, din care terenuri de sport şi alimentaţie publică – 3.300 mp, parc public format din vegetaţie silvică şi flori 68.700 mp. Un alt document din care rezultă că BTT nu avea în proprietate nici un metru de teren în Parcul Herăstrău este Bilanţul Contabil din 1991, unde la categoria Active fixe, în dreptul subcategoriei “Terenuri” nu este trecut nici un metru de teren.
Cei trei de la răsărit
Vânzarea terenului a fost constestată în instanţă de către secţia de Yachting a Clubului Sportiv Sportul Studenţesc. După aproape opt ani de procese, în 2012, magistraţii de la Tribunalul Bucureşti a decis în 10 mai 2012 să numească trei experţi tehnici judiciari, care să constate dacă terenul se află sau nu în Parcul Herăstrău. Deşi se vede cu ochiul liber că terenul se află situat pe malul de nord al lacului Herăstrău. Experţii Vasile Săftoiu, Constantin Ţigănilă şi Ioan Uliţă au început să analizeze documente peste documente, să suprapună hărţi peste hărţi, pentru a identifica dacă terenul cu pricina făcea în 1999 parte din Parcul Herăstrău. Concluzia acestora este halucinantă: “Terenul în suprafaţă de 69.982 mp ce a constituit obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M15, numărul 0053 emis la data de 22.12.1999 nu făcea parte din Parcul Herăstrău în anul 1999. Nici un act din dosar nu sprijină ipoteza contrară. Dimpotrivă, actele existente la dosar precum şi planul realizat de Geosurvey în 1996 duc la concluzia că acest teren nu făcea parte din Parcul Herăstrău, ci era învecinat cu acesta, fiind proprietatea BTT SA.”
Ce zice PMB?
“Terenul de cca. 70.000 mp reprezintă o secţiune dintr-o suprafaţă mai mare de teren expropiat pentru cauză de utilitate publică, în vederea creării zonei verzi aferente Parcului Naţional în baza Legii pentru crearea Parcului Naţional, devenit ulterior Parcul Herăstrău, promulgate prin Decretele Regale 2938/1910 şi 2412/1912, şi a făcut obiectul Deciziei 94/19.01.1984 a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti se transmit fără plată, din administrarea Direcţiei Domeniului Public din subordinea Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, în administrarea Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, pe durată nedeterminată, mijloacele fixe, obiectele de inventar şi suprafaţă de teren de 70.000 mp situat în Parcul Herăstrău.
Crin Antonescu a semnat un certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile aflate în administrarea BTT |
Citește pe Antena3.ro