Era miezul verii. Miercuri, 26 iunie 1974. Părinţii Lenuţei au plecat dimineaţa la serviciu, lăsându-şi cei patru copii în grija Casandrei, o femeie în vârstă căreia cei mici îi spuneau “mamaie”. Era sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel, iar Casandra şi-a zis c-ar fi bine să meargă cu copiii la biserică, să-i împărtăşească. Pe Nicoleta, care nu împlinise 2 ani, a lăsat-o acasă cu Emil, băiatul cel mare, care avea atunci 8 ani. I-a luat cu ea doar pe Lenuţa şi pe Nelu, Bica, cum i se spunea.
Fetiţa de 3 ani şi jumătate era îmbrăcată cu o rochiţă bleu, din supraelastic. În picioare avea sandale roşii, cu barete multe, iar la urechi – o pereche de cercei din metal galben, cu o pietricică albă.
Bica, frăţiorul ei de 5 ani, a povestit apoi părinţilor că, o dată ajunşi la biserica din bulevardul Barbu Văcărescu, s-au împărtăşit, apoi Casandra i-a lăsat să meargă în curtea bisericii, să se joace. Ea a rămas înăuntru, la slujbă. Cei doi copii s-au plictisit repede şi au plecat din curtea bisericii, crezând că pot ajunge, singurei, acasă. Locuiau nu departe, pe strada Opanez din Bucureşti. Numai că au luat-o într-o direcţie opusă, şi au rătăcit pe străzi, uitându-se prin vitrinele magazinelor, până când au ajuns pe Aleea Circului. Vă mai aduceţi aminte jocul din copilărie, cu “Omul negru” care venea, la o oră doar de el stabilită, şi încerca să-i prindă pe copiii ce alergau din calea lui, speriaţi? Lenuţa şi Bica s-au întâlnit, în acea zi, cu el!
Ancheta miliţiei
Au trecut 39 de ani, însă Bica îşi aminteşte această întâlnire de parcă ar fi fost ieri. “La un moment dat, cum mergeam noi aşa, ne-am întâlnit cu două femei care măturau pe strada, femei care lucrau la curăţenie. Ne-au oprit, au intrat în vorbă cu noi şi mie mi-au dat o bomboană sau două, nu-mi aduc aminte exact, şi un bănuţ. Una dintre femei ne-au luat de mână, însă eu m-am smucit şi am fugit. Sora mea a rămas acolo”.
Băieţelul a rătăcit pe străzi până seara, când un vecin l-a întâlnit într-un tramvai şi l-a dus acasă. “L-am întrebat unde-i fata”, îşi aminteşte mama copiilor, Elisavet Capcic. Mi-a zis: «mi-a luat-o o ţigancă de la mătură şi mi-a dat o bomboană şi un ban de 5 lei şi a zis să mergi tu s-o luăm, că nu mi-o dă mie»”.
În aceeaşi seară, părinţii au mers la miliţie şi au reclamat dispariţia fetiţei. Au spus tot ce le povestise băieţelul, cuvânt cu cuvânt. În scurt timp, au fost identificate toate persoanele care au lucrat la salubritate în zona şi în ziua respectivă şi, dintre ele, băiatul a indicat-o, fără ezitare, pe cea care i-a luat sora: Tudorache Frusina. Recunoaşterea a fost făcută de mai multe ori, femeia fiind pusă de miliţie să poarte, pe rând, uniforma de la salubritate sau alte haine. “Identificarea femeii de către băiat a fost făcută în mai multe rânduri. De fiecare dată, ea a fost recunoscută de copil ca fiind exact persoana cu care el a discutat. Identificările au fost făcute de către băiat şi pe stradă, unde locuia persoana respectivă, şi la organele de poliţie”, declară inspector principal de poliţie Dan Mazilu, cel care se ocupă astăzi de dosar.
S-ar fi putut înşela băieţelul de 5 ani? Categoric, la această vârstă copiii nu au capacitatea de a reţine detalii, pot fabula sau pot înflori adevărul, involuntar. Însă acea întâmplare a fost un eveniment traumatizant pentru Bica, o amintire care l-a afectat profund şi care i s-a întipărit adânc în memorie. Şi astăzi, după 39 de ani, bărbatul e ferm convins că aceea şi nu alta e femeia care a luat-o pe sora lui.
Miliţienii aveau, în iunie 1974, un martor de 5 ani şi o suspectă principală. Abilă, ea nu a negat că s-ar fi întâlnit cu copilul, însă a venit cu o altă versiune: într-adevăr, în ziua respectivă se afla pe Aleea Circului, în jurul orei 13:30, însă băieţelul a venit la ea adus de un bărbat, care-l ţinea de mână; bărbatul a întrebat-o dacă îl cunoaşte pe cel mic, care spunea că s-a pierdut. Miliţienii nu au reuşit să-l găsească pe bărbatul din povestea Frusinei. Însă n-au descoperit nici vreo altă probă care să susţină declaraţia copilului.
Vânzătorul de copii
Frusina a rămas principala suspectă în acest caz. Ani de zile. A fost verificată de miliţie, prin mijloace specifice, şi audiată în mod repetat, în speranţa că va mărturisi ce a făcut cu fata. Ultima oară, Frusina a dat cu subsemnatul în 1981. Apoi, ancheta a intrat într-un punct mort. Disperată de neputinţa autorităţilor, mama Lenuţei a încercat să obţină adevărul cu forţa. Tudorache Frusina locuia pe o stradă învecinată, iar Elisavet Capcic povesteşte că, de fiecare dată când o întâlnea, o lua la bătaie, cerându-i să spună ce-a făcut cu fata ei. Niciodată n-a primit vreun răspuns.
În paralel cu investigarea lucrătoarei de la salubritate, miliţia a verificat încă o pistă: un bărbat care se ocupa cu vânzarea de copii. “În anul 1981, el a fost arestat, iar la domiciliul acestuia au fost găsiţi mai mulţi copii, dar toţi au fost apoi identificaţi, pe baza certificatelor de naştere, şi înapoiaţi familiilor acestora”, declară inspector principal de poliţie Dan Mazilu. Pare de necrezut, însă aceste lucruri s-au întâmplat în Republica Socialistă România. Şi atunci existau copiii traficaţi, dar şi piaţa neagră a adopţiilor...
Ultimele speranţe
O vreme, mama şi-a căutat fetiţa singură. Avea nişte bani puşi la CEC pe care i-a cheltuit, ducându-se prin ţară, cu o maşină închiriată, ca să vadă copii găsiţi de miliţie sau internaţi prin orfelinate... După ani de căutări, a renunţat. Dar continuă şi acum să spere şi să aştepte. La 39 de ani de la dispariţia fetiţei cu părul ondulat, şansele ca dosarul deschis atunci să mai rezolvat sunt practic nule. Tudorache Frusina, principala suspectă, a decedat în urmă cu şapte ani. Tatăl Lenuţei a murit şi el între timp, plecând pe lumea cealaltă fără să ştie ce s-a ales de fetiţa lui. Au rămas mama şi fraţii Lenuţei, care continuă să o caute. Bica trăieşte azi în Cipru. Are 45 de ani şi încă se mai învinovăţeşte că şi-a desprins atunci mâna de pe palma surorii mai mici. Şi că a primit de la femeia care a luat-o pe Lenuţa două bomboane şi un bănuţ. În sufletul lui, deşi nu avea decât 5 ani, el simte că a trădat-o.
Lenuţa ar avea astăzi 42 de ani. E puţin probabil ca ea să mai aibă vreo amintire despre familia ei naturală. Comisarul de poliţie Florin Lăzău, expert criminalist specializat în tehnica îmbătrânirii digitale, i-a realizat portretul, aşa cum ar arăta ea astăzi. Ca semne particulare, fetiţa dispărută avea între degetul mare şi arătător nişte negi, iar pe ambele mâini se distingeau pete de culoare maro. Dacă aţi văzut-o vreodată pe Zamfie Lenuţa sau aveţi informaţii despre dispariţa ei, vă rugăm să ne contactaţi!
Dispăruţi fără urmă
Emisiunea “Dispăruţi fără urmă” a prezentat, luni seara, la TVR1, cazul acestei fetiţe. Pentru mulţi dintre copiii dispăruţi în urmă cu mulţi ani, această emisiune este ultima şansă. Ultima speranţă ca ei să mai găsească drumul către casă.
Emisiunea de utilitate publică vine în sprijinul acestor copii, al familiilor lor şi al autorităţilor care îi caută. Pe durata a 30 de minute, în fiecare luni seară, telespectatorii vor afla poveştile unor copii dispăruţi, cazurile unor adulţi dispăruţi în împrejurări suspecte, dar şi sfaturi pentru prevenirea unor astfel de tragedii. Cu ajutorul unui singurului poliţist din Europa specializat în tehnica îmbătrânirii digitale, “Dispăruţi fără urmă” va prezenta portretele copiilor dispăruţi, aşa cum ar arăta ei astăzi. Telespectatorii au la dispoziţie adresa de e-mail a emisiunii (disparuti@tvr.ro), pagina de Facebook (www.facebook.com/disparuti) şi un număr de telefon (0720.775.556), pentru a intra în legătură cu realizatorii, dacă deţin informaţii despre cazurile prezentate.