Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De multe ori, când trecem pe lângă o clădire care ne este familiară, habar n-avem ce istorii se ascund între pereți. Unele dintre ele sunt de-a dreptul macabre și țin de perioada represiunii comuniste. Am încercat să fac un top al clădirilor în care s-au petrecut, în anii de început ai dictarurii comuniste, crime oribile și care acum au o destinație anodină.
1. De la băcănie la pușcărie
În Piața Revoluției, vis-a-vis de fostul sediu al C.C. al PCR și al Senatului, se află una dintre cele mai impunătoare construcții din Bucureștiul interbelic. Blocul Dragomir Niculescu a fost denumit așa după patronul unei celebre băcănii aflate la parter, unde erau aduse delicatese din toată lumea. Cum, la sfârșitul anilor 40, nu prea mai era loc pentru rafinamente culinare și proaspăt ajunșii la putere comuniști se răfuiau cu burghezo-moșierimea, blocul a fost cedat Ministerului de Interne, și prin el au fost chinuiți, până în 1952, sute de deținuți politici. După unele estimări, aici și-au pierdut viața în urma torturilor câteva zeci de oameni. La subsol și în pod se aflau celule și camere de interogatoriu, unde suspecții de ”crime politice” erau bătuți la ”rotisor”, pocniți cu vâna de bou la tălpi sau supuși șocurilor electrice. După ce a devenit, în anii 50, o simplă clădire de locuit, destinul blocului Dragomir Niculescu a mai avut o fațetă tragică. În decembrie 1989, el a fost ciuruit cu mitralierele și s-a tras cu tunul în el, crezându-se că prin interiorul lui mișună teroriști. În ziua de azi, mulți dintre locatarii de pe Strada Academiei numerele 35-37 nici nu bănuiesc că în boxele în care își țin murături au fost curmate sau schimbate destinele unor oameni nevinovați. Din cauza asta nu le e frică de fantome.
2. De la pușcărie la chimie, Malmaison
Pe Calea Plevnei, la numărul 137A, se află acum sediul Iprochim, un institut aflat până în 1989 în subordinea directă a Elenei Ceaușescu. Fosta cazarmă Malmaison, căci despre ea e vorba, are o istorie tragică, plină de mistere. Pușcărie militară încă din perioada interbelică, faima ei tristă a atins apogeul în anii 50, când s-a perindat pe aici, în arest preventiv și pentru anchete toată elita politică și intelectuală anticomunistă. Îi amintesc printre cei care au trecut pe la Malmaison pe Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Corneliu Coposu. Într-o clădire anexă, în care acum funcționează o grădiniță (!) se desfășurau interogatoriile. Șeful torționarilor era căpitanul Brânzaru, o brută semi-oligofrenă specializată în mutat fălci cu ranga. Pentru multe persoane Malmaison a fost ultimul loc unde au fost văzute în viață. Sub cazarma pușcărie se afla o rețea de tunele, care duceau la Palatul Cotroceni sau spre centrul orașului. În 1977, când clădirea a fost transformată în institut de cercetare, cei care au preluat-o au constatat că toate căile de acces spre subsol erau astupate cu beton întărit cu șine de tramvai. Până în 1989, orice lucrare de reparații în clădire se făcea doar cu acordul și sub supravegherea Securității. Și în ziua de azi,accesul în subsol este tot obturat. Din cauza asta, se presupune, sub clădire s-ar afla cadavrele celor uciși aici în anii 50.
3. Cimitirul lui Pantiușa
Pe Aleea Alexandru, la numărul 23, e un pălățel cochet unde se află Ambasada Poloniei. În timpul celui de-al doilea război mondiale, când statul polonez fusese desfințat de URSS și Germania nazistă, aici a funcționat branșa din România a Gestapo-ului. Imediat după 23 august 1944, aici s-a stabilit Comitetul Central al PCR. În subsolul clădirii, Gheorghiu-Dej și Ana Pauker i-au reținut pe Ștefan Foriș, secretarul general al PCR din timpul războiului, Ion Pârgaru și Petre Melinte, comuniști suspicionați de colaborare cu Siguranța. În 1946, șefii PCR au luat decizia să scape de cei trei. Pantelei Bodnareco (devenit ulterior generalul de Securitate Gheorghe Pintilie) și cu șoferul său, Dumitru Neciu, i-au ucis pe cei trei cu lovituri de rangă în cap și i-au îngropat la subsolul clădirii. Devenită în 1947 iar ambasadă, polonezii nu aveau habar de cadavrele din pivniță. Ele au fost scoase de acolo abia în 1968, când Nicolae Ceaușescu l-a reabilitat pe Ștefan Foriș. Există bănuiala că șefii comuniști s-ar fi răfuit în același fel și cu alți dușmani, ale căror cadavre ar putea fi îngropate în curtea ambasadei.
Citește pe Antena3.ro
