Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aţi da 75 de euro să ascultaţi pe cineva spunându-vă, timp de două ore, că trebuie să vedeţi partea bună din tot ce vi se întâmplă? "Astăzi o să vorbim despre ţel şi despre voi. În colţul din stânga sus al paginii vreau să scrieţi «eu» şi în colţul din dreapta sus cuvântul «ţel». Desenaţi o linie între cele două cuvinte şi puneţi semnul întrebării sub această linie. Aţi reuşit?" Aproape toţi cei prezenţi în sală, manageri, reprezentanţi ai unor ong-uri, angajaţi ai unor multinaţionale, executaseră ce le cerea Nick Vujicic, liderul motivaţional la a cărui conferinţă asistau în această seară. "Sub linie scrieţi: 1. valoarea mea; 2. adevărul din ţelul meu; 3. adevărul destinului meu", a continuat Nick, un australian născut fără membre, să ceară publicului. "În viaţă ai de ales să fii supărat pentru ce nu ai sau recunoscător pentru ce ai. Scrieţi trei lucruri pentru care sunteţi recunoscători. Vrea cineva să ni le spună?" Un bărbat care suferă şi el de un handicap la mâini se ridică şi împărtăşeşte: "Sunt recunoscător pentru că am doi copii, sunt căsătorit, dar trebuie să spun că dumneavoastră aţi avut fericirea de a vă naşte într-un stat unde persoanele cu handicap sunt ajutate". Omul e întrerupt, Nick îi propune să discute despre aceste probleme mai târziu, iar amânarea devine definitivă, pentru că în seara asta lucrurile trebuie să rămână în sfera discursului de încurajare, de motivaţie, şi nu să ridice întrebări. Totuşi, spre deosebire de alte texte motivaţionale, Nick introduce o nunaţă: "Optimismul şi gândirea pozitivă nu sunt suficiente. Speranţa trebuie să fie reală şi să funcţioneze." Am mai auzit la această conferinţă şi alte locuri comune de genul: "în viaţă nimic nu se obţine uşor"; "există lucruri simple pe care le puteţi aplica şi care vă îmbunătăţesc viaţa"; "nu ştii ce poţi realiza până nu încerci"; "o să vă schimbaţi viaţa dacă o să credeţi că există speranţă"; "răbdarea este o trăsătură esenţială pentru un om puternic"; "când ai eşuat, încearcă din nou"; "sunt lucruri pe care banii nu le cumpără"; "nu ştiţi ce vă aşteaptă până nu mergeţi mai departe"; "eu nu cred în coincidenţe, eu cred că totul se întâmplă cu un scop". La sfârşit, majoritatea celor din sală erau profund emoţionaţi, cu ochii în lacrimi. "A fost interesant şi emoţionant", ne-a spus o tânără trimisă de firmă la această conferinţă, în cadrul unui program de "leadership". "Excepţional!", ne-a declarat o doamnă elegantă, marketing manager, ce venise împreună cu fiica sa şi plătise pentru două bilete 670 lei. "E o lecţie de viaţă. E uimitor cum a reuşit să sensibilizeze o întreagă sală", ne-a spus un preşedinte de ong.
Pentru a înţelege efectul de necontestat al acestui discurs motivaţional împănat cu banalităţi, dar şi al cărţilor de genul "ADN-ul succesului", "Atitudinea oamenilor împliniţi", "Cum să construieşti relaţii personale în 90 de secunde", "Cum să fim mereu fericiţi", "Dezvoltă liderul din tine", "Fără risc nu există câştig", am apelat la un psiholog şi la un specialist în comunicare. Gabriela Romaneţ, psiholog, ne-a explicat că, pentru că există oameni care au nevoie de reţete psihologice, motivaţionale şi comportamentale, au apărut şi cei care "şi-au descoperit efectele care-i motivează pe ei înşişi şi le împărtăşesc, contra cost, şi celor care fug de propriul sine". "E o cerere, iar pe măsura cererii este oferta. Principiul organizării acestei relaţii este cel a eficientizării (avantaje rapide într-un timp scurt), care nu are nici o legătură cu căutarea spiritualităţii şi fiinţei. Credeţi că firmele multinaţionale plătesc oamenii pentru a-şi dezvolta o bogată viaţă personală? Managerul angajează oameni pentru a-şi pune în act ideea care-i va aduce venituri. De aceea, un manager îşi va trimite angajaţii, nu oamenii, să înveţe repede lecţia care-i ajută pe ei, managerii, să-şi îndeplinească visul capitalist", arată psihologul. "Cred că mulţi oameni aleg să meargă la astfel de cursuri sau să cumpere cărţi de «auto-cunoaştere» pentru că ei sunt într-o continuă căutare a propriei motivaţii. Procesul de căutare este lansat, numai că nu caută în interior, în propria viaţă, nu-şi caută propria motivaţie, ci caută «propria motivaţie» în exterior, în experienţa de viaţă a altora. Este o soluţie rapidă: de a prelua, învăţa, imita, testa soluţiile pe care alţii le-au gândit, le-au experimentat şi le-au testat în realitate. Pentru acest tip de personalitate contează scopul, nu şi drumul pe care îl parcurge pentru a ajunge la o soluţie. Scopul este ca repede să găsească acea «cheiţă» care învârte mecanismul psihic pentru a-l face să meargă bine sau perfect. Adverbul «repede» caracterizează nevoia de soluţie magică care are puterea de a schimba destinul într-o secundă. Calea este cea mai scurtă cu putinţă şi elimină tensiunile introspecţiei propriei vieţi emoţionale. Beneficiul imediat nu este că a găsit o motivaţie, ci că a reuşit şi de data aceasta să evite să-şi trăiască conflictele interioare care l-au condus la impasul de a nu şti ceea ce îl interesează, ceea ce îi face plăcere să facă, ceea ce-l pasionează. Drumul iniţiatic în propria viaţă interioară este greu de parcurs. De multe ori nu este drept şi bine asfaltat, ci adesea se transformă într-un labirint ameţitor, plin de gropi şi prăpăstii, iar lui, se pare, nu îi face nici o plăcere să călătorească în interior, pentru că anticipează riscurile". Acestea crede Gabriela Romaneţ că sunt resorturile celor pasionaţi de cărţi şi discursuri motivaţionale.
Conf. univ. dr Adela Rogojinaru, şefa Departamentului de Comunicare şi Relaţii Publice al Facultăţii de Litere din Universitatea Bucureşti, observă că "discursul motivaţional este bazat pe un set de aserţiuni pe care individul le repetă. Limbajul afirmă puternic, declară prezenţa unor emoţii. Structurile sunt propoziţionale, lexicul e accesibil. Propoziţiile au forma unor aforisme pentru a fi uşor memorate. Ar putea fi chiar aforisme din stoici, dar prezentate desprinse din context. Ele aveau un sens acolo, dar prezentate astfel devin principii universale, imperative morale absolute." Este un gen de discurs care nu dă de gândit: "În conferinţele motivaţionale se fac exerciţii prin care se învaţă condiţionat serii de comportamente. În corporaţii e o formă de a dezvolta cultura internă, o cultură conformistă, care îi face mai uşor de evaluat, de controlat, de manevrat pe membrii ei. Individul se asociază unei norme de grup, prin aderare necondiţionată la nişte valori. Programarea socială este la antipodul gândirii critice. Cei care sunt mereu în situaţii de stres şi suprasolicitare ajung în situaţii de blocaj în ceea ce priveşte luarea de decizii, angajarea celorlalţi în activităţi. Nu mai au capacitatea de a angaja relaţii de coordonare eficiente şi pentru ei pot fi utile conferinţele motivaţionale, pentru că îi ajută să-şi sporească capacitatea de autocontrol. Individul nu poate reacţiona raţional la toate situaţiile, nu mai poate controla grupul, nu se mai evoluează corect, iar presiunea cotidiană este foarte mare în corporaţii." Specialistul în comunicare atrage atenţia asupra faptului că lucrările motivaţionale se bazează pe "un surogat de ştiinţă": "Este vorba despre o trivializare a ştiinţelor psihologice, a ştiinţelor managementului. Ele ar putea avea un efect placebo, pe termen scurt, să dea iluzia unei compensări sociale, individul să aibă senzaţia că devine mai bun. O conferinţă nu poate rezolva alienarea individului supus la presiunea socială şi instituţională. Modelul e american, nu e specific românilor, vine dintr-o cultură individualistă, unde individul are în prim plan construirea unei cariere prin forţe proprii. Nu e un discurs firesc pentru o cultură ca a noastră, de tip colectivist. Cred că este şi o modă participarea la astfel de conferinţe de comunicare, de programare psihologică, o formă de snobism, dar şi o formă de eliberare de temeri similară comuniunilor de sectă. E poate şi o lipsă de educaţie pentru timpul liber, pe care nu ştim să-l folosim pentru relaxare. Ele sunt prezentate ca o condiţie a avansării rapide în carieră, dar sunt o falsă instruire în leadership, pentru că formează «lideri dependenţi». Discursurile acestea sunt rudimentare, sunt o formă de manipulare, care prind la mediile non-intelectuale, care nu au timp de analiză, de reflecţie."
Pro şi contra cărţilor motivaţionale
"Fără a fi reţete ale fericirii şi succesului sau paşi spre viaţa perfectă, cărţile motivaţionale sunt de un real ajutor pentru cei care vor să se autoperfecţioneze", spune Oana Ţăranu, redactor la Editura Amaltea. "Prin colecţia «Cunoaştere şi Autoeducare - Motivaţional» am propus publicului din România o serie de cărţi care pun în discuţie principii şi modele de dezvoltare profesională, modelarea atitudinii şi a gândirii, cărţi despre Programarea Neuro-Lingvistică, despre deprinderea abilităţilor de a-i motiva pe cei cu care interacţionezi prin însuşirea unor tehnici de comunicare, despre cum să relaţionezi cu cei din jurul tău şi să câştigi oamenii de partea ta. Printre cele mai bine vândute cărţi motivaţionale apărute la Editura Amaltea sunt cele scrise de John Maxwell (Cum să devii o persoană cu influenţă; Dezvoltă liderul din tine; Dezvoltă liderii din jurul tău; Leadership de aur), Hal Urban (Cele mai importante lecţii de viaţă), Patricia Evans (Oamenii dominatori), Thomas Smith (Totul depinde de tine), Jack Canfield şi Mark Victor Hansen (Îndrăzneşte să câştigi). Adresăm aceste cărţi celor interesaţi să se descurce mai bine în viaţa personală sau la serviciu, care îşi doresc să devină mai creativi şi să facă alegeri mai bune, să-şi schimbe atitudinea, modul de a gândi, să aibă relaţii mai bune cu cei din jur, să stabilească şi să-şi atingă obiectivele, care cred că niciodată nu este prea târziu pentru a învăţa ceva nou", spune redactorul de carte. Scriitoarea Barbara Ehrenreich, care a publicat o carte despre cum "promovarea neîncetată a gândirii pozitive a subminat America", arată, într-un articol publicat în Time şi intitulat "Optimismul exagerat: pericolul gândirii pozitive", că discursurile despre optimism "nu te vor face nici mai bogat, nici mai sănătos, ci te pot duce pe o cale periculoasă". "Încercările prin care trecem nu vor fi rezolvate prin gândire pozitivă, ci printr-o angajare lucidă în acţiune", spune Barbara Ehrenreich. Alternativa la optimism nu e pesimismul, ci realismul.
