x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Ana Maria Roman: “Sunt visătoare, creativă, boemă şi foarte împrăştiată”

Ana Maria Roman: “Sunt visătoare, creativă, boemă şi foarte împrăştiată”

27 Mar 2017   •   10:20
Ana Maria Roman: “Sunt visătoare, creativă, boemă şi foarte împrăştiată”

Ana-Maria Roman. E ea, fata stilată care realizează emisiunea Esenţial, difuzată la Antena 3 de luni până vineri, de la ora 14.00.

 

Jurnalul Naţional: Pentru cei care nu te cunosc, descrie-te în­tr-o frază.

Ana Maria Roman: Sunt o fire visătoare, creativă, boemă şi foarte împrăştiată, care, prin nu ştiu ce minune, a ajuns să practice cea mai pragmatică profesie din lume. Şi asta m-a ajutat/forţat oarecum să cobor cu picioarele pe pământ.

 

Povesteşte-ne un moment ine­dit din cariera ta.

Nu voi da nume, fiindcă este vorba despre o doamnă pe care o respect foarte mult. Era prin 2008, când magistraţii făceau grevă şi noi căutam judecători care să îşi spu­nă public nemulţumirile. La acea vreme, în Bucureşti, era o singură doamnă judecător care avea cura­jul să vorbească. Şi în încercările mele de a culege şi alte voci, am dat de un preşedinte de secţie de la ICCJ care a acceptat să ne dea o declaraţie “pe cameră”. I-am zis: “Nici nu vă imaginaţi ce mă bucur că vorbiţi cu noi. Tot timpul iese public doar doamna X-ulescu, de au ajuns să zică unii despre ea că e tra la la!”. Bărbatul a făcut ochii mari. Apoi i-am luat declaraţia şi la final am întrebat cum îl trec pe burtieră. Da, era chiar soţul doam­nei X-ulescu! Am crezut că intru în pământ.

 

Ce faci când nu eşti la TV?

Caut subiecte (râde). În rest, ador să petrec timp singură, doar cu mine. Când am timp, desenez, sunt îndrăgostită de artă în toate formele ei. Şi îmi place să călăto­resc. Ah, şi animalele. Le iubesc pe toate. Şi sufăr pentru felul în care sunt tratate.

 

Cu cine ai ieși la cină?

Pfuuuu... Am lista lunga. Se spune ca adolescenta este perioada in care facem pasiuni pentru celebritati, avem idoli. Nu eu. Eu am inceput sa am crush-uri pentru vedete acu', in pragul varstei a doua. De cine sa zic? Ca mi se schimba pasiunile periodic. Acu' de exemplu am un crush pentru Adam Lambert. Da, stiu ca e gay dar si daca nu ar fi, nu s-ar schimba nimic. Asadar, nu ma deranjeaza. Apoi imi place enorm de Bertrand Piccard, inventatorul avionului cu energie solara. Are cei mai frumosi ochi din lume. Si cel mai frumos zambet. Mai visez la Nicolaj Coster-Waldau de fiecare data cand vad un film cu el. Incepe sezonul nou din Game of Thrones, deci o sa mi se intample in curand. In rest fac pasiuni trecatoare pentru orice e blond, frumos si cu ochi albastri.

 

 

Plăceri vinovate?

Mâncarea. Şi chiar e o plăce­re “guilty”, fiindca acul cântarului meu arată o cifră imposibilă, pe care refuz să o conştientizez. De aia am luat acest instrument de umili­re şi l-am ascuns bine sub birou.

×