Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mi-a zâmbit la prima vedere, şi-a deschis cu blândeţe braţele şi sufletul pentru mine şi mi-a deschis, de asemenea, ochii descoperindu-mi un spaţiu imaginar larg în care parcă mi-ar plăcea să-mi petrec fiecare clipă, o lume colorată intens, plină de optimism, încredere şi armonie lăuntrică. Pictoriţa Maria Chibacu emană feminitate la fiecare pas, oarecum obligându-te să-i urmezi exemplul, fără să ai regrete după aceea. Ne-am cunoscut într-un cadru festiv, la Dublin, în Irlanda, de Ziua Naţională a României, unde a fost invitată să expună câteva tablouri, alături de alţi câţiva artişti remarcabili, români ce au ales să trăiască departe de pământul natal. A absolvit Şcoala populară de artă din Cluj Napoca în perioada studenţiei la Facultatea de Filologie. A expus lucrări în ceramică şi mozaic în cadrul a câteva expoziţii colective organizate în Cluj Napoca. O lungă perioadă activitatea sa artistică s-a consumat în cercul intim al familiei şi prietenilor. Abia în ultimii zece ani a redobândit discursul artistic şi lucrează în Dublin, frecventând mai multe grupuri de artişti. Din discuţia cu domnia sa am înţeles că două expoziţii pot fi menţionate, una personală în Sutton şi una colectivă la Newgrange Visitors Center. Şi-a expus în tablouri trăirile şi culorile sufletului. Privitorii opriţi pentru o clipă în pragul lumii sale spun că lucrările Mariei Chibacu transmit o stare de echilibru, emană puritate şi gingăşie. Pictoriţa rămâne devotată chemării de a aduce în pânzele sale adevărul artistic despre lumea în care trăieşte. Pictura sa este senină. Senină cum îi este felul de a fi. Se simte bine în faţa şevaletului. Emană linişte şi prin vorba sa molcomă reuşeşte să strecoare în sufletul tău un curaj menit să te ajute să înfrunţi viaţa. Pictura sa te îndeamnă s-o mângâi, îţi descoperă o altă lume, îndepărtată de dezlănţuirea oraşului în care trăieşti, o fereastră deschisă spre sufletul său. Toate emană bucuria creaţiei şi fiecare şopteşte despre dragostea cu care a fost adusă la viaţă de creatoare. Artistă cunoscută în Irlanda, apreciată şi extrem de modestă, Maria Chibacu ne-a făcut bucuria de a răspunde la câteva întrebări, demonstrând că talentul nu are graniţe, el se dezvăluie oriunde.
Când aţi ales acest drum al culorii aţi fost încurajată sau nu?
Cu siguranţă un gest face totul. O vorbă veche spune că toţi elevii unei învăţătoare bune au scrisul asemănător. E oarecum adevărat. Plăcerea jocului culorilor am dobândit-o ca urmare a încurajărilor unei minţi “tandre” a unei profesoare de desen, cum se numea pe vremea mea profesoara de artă. Suntem rezultatul firesc al unor întâlniri faste din viaţa noastră.
Când şi cum v-aţi dat seama că asta vreţi să faceţi?
Aici e mai complicat, uneori împrejurările pe care le trăim, mai ales în conjunctura vremurilor pe care le-am trait, nu mi-au oferit libertatea de a mă dezvolta cum aş fi vrut, aşa că am ales alte cărări până a ajunge la “drumul mare” al tribulaţiilor artistice, respect celor care au reuşit, aşa că a trebuit să ajung la o anumită răscruce în viaţa mea care să mă elibereze de banalităţile practice ale vieţii. Acum trăiesc fericirea tainică a unei noi relaţii cu realitatea prin vis.
Care este amintirea din copilărie care vă vine în minte când vă gândiţi la Crăciun?
Cu siguranţă vacanţele la ţară, unde tradiţiile trăiesc nestânjenite în prezentul continuu.
Ce înseamnă pictura pentru dumneavoastră?
E un răgaz la visare şi participare în relaţia om şi lumea înconjurătoare, reală sau imaginară, este interpetarea luminii fiecărei zile, care transformă fiecare colţ din odaia sufletului şi imaginea de pe fereastra ochilor într-o continuă noutate.
Credeţi că mesajul dumneavoastră a ajuns la privitori repede?
Lumea e foarte grăbită, azi mai mult ca oricând, uneori trebuie să-o tragi de mânecă să-şi acorde un răgaz de complicitate. Amabilitatea privitorului nu mă mulţumeşte, dar sunt bucuroasă dacă reuşesc să-I opresc pentru o clipă să vadă, nu să privească…
A fost greu să pătrundeţi în sufletele lor?
Aici nu pot aprecia, e ca şi cum ai cere unui om care a hotărât să fie nefericit, să schiţeze un zâmbet pentru o “poză”. Nu e uşor.
Ce sentimente v-au încercat atunci când aţi expus prima dată? Cum vă simţiţi când oamenii vă apreciază arta?
Sunt timidă din fire, iar o “expunere” înseamnă un mare efort de voinţă, dar încurăjarile apropiaţilor mi-au fost un scut util. O formă ca şi complicitate la descifrarea corolei de minuni a lumii.
Ce anume vă ajută să depăşiţi momentele grele, pentru că fiecare dintre noi are parte de aşa ceva de-a lungul vieţii?
Forţa vine din interior, nu prea are legătură cu lumea materială, un naiv optimism pe care ni-l induce şansa zilei de mâine, dar şi prezenţa unor constanţe, familie, prieteni…
Dă artistul ceva lumii sau ia ceva de la ea?
Nu ştiu cât se sinchiseşte lumea de ce pot da eu, gestul meu este mărunt, cum prezenţa mea este efemeră, dar eu iau tot ce pot de la lume, fără a produce conflicte sau abuzuri…. şi ofer în schimb versiuni prelucrate cu bucuria sinceră de a fi parte din ea.
Cum aţi descrie în câteva cuvinte viaţa dumneavoastră?
Viaţa mea, un colaj de lumini şi umbre, erori şi împliniri, pierderi vremelnice şi descoperiri spectaculoase, o spirală de permanente întrebări…
La ce anume nu renunţaţi niciodată?
Primesc fiecare zi cu zâmbetul pe buze şi în suflet, iubesc dimineţile pentru că oferă mereu promisiunea unui continuu început… mă aflu la început.
Care este acel ceva pe care îl purtaţi mereu în suflet?
Apartenenţa, pe deoparte micul meu univers, sfânta familie şi, mai extins, la relaţia mea cu România, oriunde m-aş afla …
Ce înseamnă credinţa pentru dumneavoastră?
Credinţa mea se leagă de imaginea bunicii, de vocea ei când m-a învăţat “Îngerelul”, de hainele ei de duminică, de mirosul tămâiei şi de incantaţiile care mă transpuneau în lumea pură unde relaţia cu Dumnezeu devine firească şi nenegociabilă.
Are prietenia vreun secret?
Există o vreme propice pentru prietenii, aşa cum mereu e loc pentru revelaţii care creează legături solide. Trebuie să recunosc că ale mele, în afară de cei cinci, şase prieteni eterni, sunt mai degrabă livreşti … Nu i-am descifrat prieteniei secretul, dar ştiu ce simt când mă caută un prieten.
Credeţi că talentul se moşteneşte sau este un har pe care-l primim la venirea aici, pe pământ?
Da, cred că e ceva ce primim la naştere, mai greu e să ne dăm seama …
Ce înseamnă pentru dumneavoastră pământul românesc?
E gustul vieţii, e aroma aerului şi savoarea limbii ….
De ce Irlanda?
Din întâmplare, dar una miraculoasă.
Ce v-aţi dorit la începutul acestui an?
Lumină şi putere de muncă, să-mi păstrez limpede iubirea de dimineţi.
Citește pe Antena3.ro
