Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Iniţiativa preşedintelui Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA), acad. Eugen Simion, de a evalua periodic situaţia cercetării româneşti continuă cu o nouă dezbatere (3 decembrie a.c.). Intitulată "Cercetarea în vremuri de criză", aceasta îşi propune să analizeze starea cercetării româneşti în această perioadă dificilă din punct de vedere economic, în contextul adoptării recent a strategiei cercetării româneşti până în 2020. Unul dintre reputaţii organizatori ai acestui eveniment, alături de acad. Maya Simionescu, prof. dr. Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Române, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, face o radiografie obiectivă a cercetarii româneşti.
■ Jurnalul Național: Domnule profesor, statul asigură din fonduri proprii un nivel adecvat de finanţare cercetării pe domenii?
■ Prof. dr. Irinel Popescu: Evaluările actuale arată o situaţie încă precară a cercetării din România. Finanţarea este la un nivel absolut inacceptabil comparativ cu majoritatea ţărilor europene, organizarea rămâne deficitară, iar resursele umane devin din ce în ce mai mult principala problemă.
Procentul din PIB alocat cercetării a atins cote alarmante (sub 0,5%) şi chiar şi aceste resurse sunt alocate conform unor mecanisme criticabile.
■ Mai sunt şi fondurile europene ce pot fi folosite pentru finanţarea proiectelor. Ce poziţie ocupăm din acest punct de vedere ?
■ În ultimii ani, deşi România rămâne încă o ţară codaşă în materie de absorbţie a fondurilor europene, au fost, totuşi, finalizate o serie de proiecte de infrastructură realizate cu fonduri europene. Se pune problema acum, după terminarea lor, care sunt sursele de finanţare din care noile unităţi de cercetare îşi vor putea desfăşura activitatea.
O idee importantă, care a fost abordată şi la prima dezbaterea din luna martie a FNSA, este aceea că finanţarea cercetării se realizează în prezent din surse multiple şi că toate aceste surse trebuie cunoscute şi abordate.
Dar finanţarea asigurată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării rămâne, probabil, în continuare, sursa cea mai importantă, dar şi cea care are nevoie de suplimentarea cea mai consistentă pentru a ajunge la un nivel european.
■ O altă sursă de finanţare este şi cea a planurilor sectoriale ale unor ministere. Care este situaţia în această privinţă ?
■ Planurile sectoriale ale unor ministere pot fi şi ele o sursă importantă de finanţare. Exemplul cel mai potrivit mi se pare a fi Ministerul Agriculturii, unde un asemenea plan există de mai mulţi ani. În parteneriat cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Ministerul are, anual, un buget pe care îl foloseşte în scopuri de cercetare. În acest fel, este stimulată cercetarea, dar sunt facilitate şi politicile Ministerului, care se bazează pe rezultatele respectivelor cercetări.
■ Şi în Ministerul Sănătăţii ?
■ Un model similar doreşte să introducă şi Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Medicale, începând cu anul 2015. Mai mult decât atât, în sectorul cercetării medicale, Ministerul Sănătăţii a demarat, în colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene, o serie de proiecte de cercetare cu finanţare europeană, iar în parteneriat cu Norvegia, alte proiecte cu finanţare mixtă din partea guvernelor norvegian şi român.
■ Care este situatia finanţării cercetării derulate sub înaltul patronaj al Academiei Române ?
■ Se pune în continuare problema acordării unor fonduri de cercetare şi Academiei Române, cea mai prestigioasă instituţie academică din România. Reluarea granturilor Academiei prin finanţare guvernamentală rămâne o propunere care ar trebui studiată cu cea mai mare atenţie şi care sperăm să fie rezolvată.
La nivel european, o sursă importantă de finanţare este programul "Horizon 2020", deschis majorităţii cercetătorilor, dar care implică, aproape obligatoriu, inserţia în reţele puternice de cercetare europeană.
■ Aţi abordat problema finanţării, dar cu resursele umane cum ne prezentăm ?
■ O problemă care tinde să se acutizeze în ultima perioadă este cea a resurselor umane. În condiţiile în care infrastructura s-a mai îmbunătăţit (inclusiv cu ajutorul fondurilor europene) începe să fie tot mai vizibilă lipsa de forţe calificate care să lucreze în cercetare.
■ Şi care ar fi soluţia?
■ Soluţia ar fi, desigur, creşterea salariilor din acest sector până la nivelul la care cercetătorii să fie motivaţi să rămână în ţară.
În cazul cadrelor didactice ar trebui ca promovarea universitară să devină mai strâns şi mai riguros dependentă de rezultatele obţinute în cercetare.
■ Avem un registru unic al unităţilor şi instituţiilor de cercetare ?
■ Este foarte lăudabilă iniţiativa CNCSIS de a realiza un registru al infrastructurii de cercetare din România. Poate că acesta va permite finanţatorilor să aibă o imagine mai clară despre cum trebuie repartizate resursele existente
■ Cine participă la a doua dezbatere dedicată cercetării, organizată de FNSA ?
■ Ca şi la prima dezbatere, din luna martie, şi de această dată vor participa principalii actori ai sistemului de cercetare din România: reprezentanţi ai Guvernului, Academiei Române, Academiilor de ramură, ai Universităţilor etc. Sunt invitaţi şi doi cercetători români din diaspora (Dan Duda de la Universitatea Harvard şi Mircea Ivan de la Universitatea din Indianapolis) care vor vorbi atât despre posibilitatea inserţiei cercetătorilor români în reţele internaţionale ("brain-networking"), cât şi despre posibilitatea unor parteneriate bilaterale cu cercetătorii români. Prezenţa celor doi cercetători este cu atât mai binevenită cu cât, în acest an, Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu a mai realizat tradiţionala manifestare ştiinţifică organizată împreună cu diaspora. FNSA încearcă să suplinească,parţial, această lipsă. Desigur, problemele cercetării româneşti nu vor fi epuizate nici cu această ocazie. De aceea, este important ca periodicitatea pe care şi-a propus-o FNSA (1-2 dezbateri anual) să fie păstrată şi în anii următori, aşa încât, cel puţin o parte din ideile avansate în aceste dezbateri să devină realitate.
