x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri George Pădure: “Băsescu mi-a spus <pe dumneata te îmbrac în zeghe!>”

George Pădure: “Băsescu mi-a spus <pe dumneata te îmbrac în zeghe!>”

de Georgiana Ionita    |    05 Apr 2016   •   14:15
George Pădure: “Băsescu mi-a spus &lt;pe dumneata te îmbrac în zeghe!&gt;”

După o lungă absență din viața publică, omul de afaceri George Pădure, fost primar al Sectorului 1 al Capitalei în perioada 1996-2000, a acordat un interviu pentru Jurnalul Național, în care vorbește despre cât s-a schimbat Bucureștiul în ultimii 15 ani, corupția din primării și îl învinuiește pe fostul președinte Traian Băsescu pentru retragerea sa din viața publică. Nu vede viitorul primar o femeie, iar despre candidații propuși de partide speră ca “acela care va fi ales să aducă măcar jumătate din ce ne va promite”.

“Băsescu este în dispută cu o țară întreagă, cu oricine îi iese în față. Singurul lucru pe care îl poți face este să îl eviți, mai ales dacă printr-o greșeală românii l-au ales președinte. Sper pentru noi, pentru România, ca toți să învețe ceva din ceea ce s-a întâmplat.”


De ce v-ați retras din scena politică și din vizorul publicului?
Vreau să vă corectez: eu nu am fost pe scena politică. Am considerat permanent că ceea ce am făcut a fost administrație. Nu îmi place politica din Romania, este foarte prost înțeleasă și de aici, foarte urâtă. Completând întrebarea, acum pot să clarific: m-am retras din viața publică dintr-o oarecare reținere. La ultima dezbatere televizată, Băsescu mi-a spus textual: “pe dumneata te voi îmbrăca în zeghe!”. Astfel, când a ajuns președintele României am preferat să mă abțin de la orice iesire publică. Devenise totuși Președintele României, în timp ce eu eram un simplu cetățean.


 Aveți de gând să vă reîntoarceți?
Știți cum se spune, “să nu spui niciodată, niciodată”. Nu știu încă. În prezent am cu totul alte preocupări. Ceea ce este însă adevarat, tot ce vad că se întâmplă în ultimul timp, personajele care se perindă pe micile ecrane în cătușe, ceea ce aud din partea multora dintre politicieni, creează o adevarată motivație să revin. Mai vedem.


Care sunt diferențele dintre politica de acum 15 ani, și cea se azi, cu D.N.A-ul pe urmele politicienilor?
DNA-ul își face treaba și ar fi anormal să nu o facă la tot ceea ce am asistat cu totii că s-a întâmplat în ultimii 10 ani. Perioadele diferă în calitate, prin calitatea politicienilor care fac politică în prezent. O mare diferență între cele 2 perioade este că în ultimii 10 ani a început vânzarea la propriu a României. Nu sunt naționalist, dar în urmă cu 15 ani simțeam că se face politică mai mult sau mai puțin pentru români. De zece ani nu mai simt acest lucru.


Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt actualii lideri, adevarații oameni politici ai momentului?
S-ar putea să nu îi mai cunosc eu pe toți, dar nu prea văd să mai avem personalități pe care să le putem numi “lider”. Am să vă dau totuși niște nume: Dacian Cioloș, Valeriu Steriu, Ecaterina Andronescu, Eduard Helvig și sper să mai existe și altele.


Cum vedeți Bucureștiul acum, în 2016, față de Bucureștiul anilor 2000, când erați primar?
Este foarte mult schimbat, dar nicidecum prin grija autorităților. Febra imobiliară de după 2006 a făcut ca diferiți investitori să construiască foarte mult. S-au construit foarte multe ansambluri imobiliare, clădiri de birouri, mall-uri, magazine, etc. Toate acestea au igienizat Bucurestiul, au redus cantitatea de praf, au redus numărul locurilor considerate terenuri virane odată. Au schimbat fața și înălțimea Bucurestiului. Din păcate, în afara Pasajului Basarab și a Stadionului Național, ambele construite în 3 mandate de primar, autoritățile nu au cu ce să se laude, doar suprafețele plantate cu panseluțe facând parte din palmaresul realizărilor fiecărui primar. Toți vor spune că au muncit la izolarea termică a blocurilor, dar nu este așa. A fost o găselniță pentru a cheltui bugetele locale prin atribuire directă a lucrărilor, fără să treacă prin licitația publică, obligatorie în cazul unor investiții adevărate. Sigur că era nevoie, dar la fel este nevoie de spitale, unități de învățământ moderne sau locuințe cu destinație socială, etc. Ca să nu mai vorbim de infrastructură, traficul bucureștean, furnizarea căldurii sau chiar alimentarea cu apă. Când te gândești că traversarea Bucureștiului îți ia peste o oră, îți vine să nu mai ieși din casă.

În acest moment, din 7 primari aleși în 2012, 5 sunt anchetați. Cum de nu se abțin acești primari?
Este o inconștiență, născută din iresponsabilitate. Responsabilitatea acestora se manifestă exclusiv față de partide. Nu se simțeau responsabili față de cetățeni. Totodată, este împământenit proverbul, “cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”. Vazând că au reușit o dată, au continuat fără limită.


Se purta și pe vremuri celebrul “Parandărăt”? (Comisionul de 10% cerut de primari, la fiecare contract încheiat de primărie cu o firmă.)
Nu știu cum era pentru că pe vremea când eram primar, nu era descentralizată administrația Bucureștiului. Noi, primarii de sectoare, nu aveam competențe nici măcar să facem curățenie în sector. Banii pentru curățenie trebuiau cheltuiți doar de capitală, de dl. Viorel Lis. Pentru a înțelege, am să vă spun că bugetul meu pe 1 an era 130 de milarde de lei vechi, iar astazi este de 350 de milioane de euro (1,5 miliarde de lei noi). “Parandărăt”, cum ați numit-o, era așadar centralizată.


Care sunt cele mai mari probleme ale Bucureștiului?
Prefer să ii lăsăm pe viitori candidați la primării să ni le spună. Eu am numit mai devreme câteva dintre ele. Din pacate, nu ar fi nimic dacă ar fi problemele Bucureștiului, dar toate la un loc devin problemele oamenilor, ale bucureștenilor, în special din momentul în care ies din casă.


Ce calități ar trebui să aibă primarul Bucureștiului? Puteți să-i faceți un portret?
În primul rând, fără să fiu un misogin, nu văd viitorul primar a fi o femeie. Vedeți, chiar dumneavoastră mă întrebați de “primarul Bucureștiului” și nu de primarița Bucureștiului. Prima trasatură a primarului ar trebui sa fie bunul simț. În familie, în afaceri, în administrație sau în politică, este obligatoriu să faci lucrurile cu bun simț. Apoi, trebuie sa fie un foarte bun organizator, să fi dovedit ceva ce a făcut în viața lui. Să nu fi avut probleme cu legea este de asemenea obligatoriu, dar după cum înaintăm și vedem că se întâmplă, s-ar putea să ajungem să fim de acord, că a avea probleme cu legea reprezintă o stare de normalitate.


De ce nu vedeți o femeie ca primar al Bucureștiului. Nu sunt pregătiți românii să voteze o femeie? Parisul are ca primar o femeie, pe Anne Hidalgo, nu poate și “Micul Paris” să fie condus de o femeie?
Am să precizez. Sigur că și o femeie poate fi un bun primar, așa cum poate fi o bună gospodină în casă. Aici vorbim de o casa mai mare însă, Bucureștiul. Ceea ce spuneam mai sus, se referă la mentalitatea românului care, a dovedit că nu prea votează femeile. Dar bineînțeles că și femeile pot fi buni primari, uneori chiar mai buni decât bărbații.


Practic dumneavoastră ați deschis calea candidaților independenți, câștigând în 1996 alegerile. Credeți că astăzi mai are șanse un independent să câștige primăria capitalei?
Este foarte greu! Atunci când am câștigat aveam o notorietate de 83% pe țară. Mulți doresc, puțini reușesc. Nu este vorba de susținerea politică, după cum consider ci de susținerea cetătenilor.


Partidele au promis oameni noi, pot aduce Firea și Orban ceva nou pentru București?
Depinde foarte mult de priceperea lor. Nicunul nu a fost vreodată la comandă, administrator. Așa cum spuneam, trebuie să ai organizarea în sânge. Te naști un bun organizator. Mai exista și chestiunea moralității, a competenței și nu în ultimul rând, a bunului simț. Oricine ar fi, trebuie să poată uita de partid. Cetățenii, bucureștenii trebuie să fie pe primul loc. Sper doar ca, acela care va fi ales să aducă măcar jumătate din ceea ce ne va promite.


Legat de alegerile locale din acest an, care se vor desfășura într-un singur tur de scrutin, vi se pare normal să ajungi primar cu 20% din voturi?
Am declarat într-unul din interviurile mele la un post de televiziune că, “momentul Brucan, cei douăzeci de ani necesari pentru a evolua, a schimba mentalități, a trecut și că trăim o involuție”. Iată un nou exemplu, grăitor din păcate: după ce pentru câștigarea libertății și democrației au murit atâția oameni în 1989, politicienii vremurilor mai noi, au hotarât ca alegerile să se facă într-un singur tur, fară majoritate de voturi. Imi amintesc că, in 1998 am câștigat funcția de primar la Primaria Capitalei, ca independent, alegerile fiind anulate de politicienii vremii pe motiv că nu s-au prezentat majoritatea cetățenilor capitalei la vot. Sigur ca DA…


De-a lungul vremii ați profesat în diverse arii de activitate, cu ce vă ocupați în prezent?
Cu același lucru: administrație. Am un hotel pe care mă lupt să îl introduc cât mai bine și corect pe piața hotelieră a Bucureștiului. Muncesc mult.


În anii `90, George Pădure a adus în România celebra marcă GEPA, magazin de electronice, cu care a acaparat piața și a reușeșit să facă o avere estimată la câteva milioane, dar și să capete o notorietate în rândul bucureștenilor, care l-au votat ca primar la sectorul 1. În ultimii ani s-a retras din viața publică și s-a ocupat de administrarea afacerilor imobiliare iar în 2015 a deschis un hotel în București.

×