x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ministrul Bode bate șaua, ca să priceapă… serviciile: Singurul atentat reușit în România, în ultimii 30 de ani

Ministrul Bode bate șaua, ca să priceapă… serviciile: Singurul atentat reușit în România, în ultimii 30 de ani

de Ion Alexandru    |    01 Iun 2021   •   07:59
Ministrul Bode bate șaua, ca să priceapă… serviciile: Singurul atentat reușit în România, în ultimii 30 de ani

După ce, la sfârșitul săptămânii trecute, primarul municipiului Arad, nepot și fin al unor doi celebri generali în rezervă ai SRI, ataca deciziile Curții Constituționale, prin  care au fost declarate neconstituționale legile „Big Brother”, și ministrul de Interne, Lucian Bode, a apăsat pedala de accelerație în cazul atentatului cu bombă. Colegul de partid al primarului Cătălin Bibarț a menționat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că evenimentul de sâmbătă, de la Arad, în urma căruia și-a pierdut viața omul de afaceri Ioan Crișan, „ar fi putut fi oprit”, așa cum au fost stopate, în ultimii 30 de ani, toate tentativele de acest gen.

 

Lucian Bode aruncă, practic, pisica moartă în curtea serviciilor secrete, într-o declarație de presă susținută pe tema atentatului cu bombă de la Arad. „Este un lucru dovedit că astfel de tentative de omor, cu un astfel de mod de operare, au fost dejucate în ultimii 30 de ani. Din păcate, nu și acesta”, a precizat, ieri, ministrul Afacerilor Interne.

Este greu de crezut că Lucian Bode a bătut obrazul serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne – DIPI -, aflat, practic, în subordinea lui. Atentatul de la Arad are toate ingredientele unui atac de tip terorist, chiar dacă, până în acest moment, evenimentul nu a fost încadrat juridic ca atare și dosarul este, în prezent, aflat în instrumentarea Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, și nu a fost declinat către DIICOT. Este, așadar, evident că singura structură îndrituită să stopeze astfel de acțiuni și care a și stopat, în ultimii 30 de ani, fapte similare, este Serviciul Român de Informații, prin Brigada Antiteroristă. 

 

Tragedia putea fi oprită

De altfel, ministrul Lucian Bode a accentuat, de mai multe ori, sensul frazei pe care a rostit-o, precizând că „în istoria post-decembristă a României, au mai fost tentative de infracțiune de omor prin acest mod de operare. Din fericire, au fost toate fără finalizare. Vorbim despre un caz singular și afirm cu toată răspunderea că România este o țară sigură. (…) Nu vorbim de acțiuni pregătite în serie și așa mai departe. (…) Însă, atunci când ne uităm că toate celelalte tentative de acest gen au fost stopate, putem spune că și această tragedie ar fi putut fi oprită înainte de a se finaliza tragic”.

De altfel, șeful de la Interne nu s-a rezumat doar la a bate obrazul celor care ar fi trebuit să oprească atentatul de sâmbătă, dar și celor care „au băgat capul în poză” post-factum.

Spre exemplu, prefectul județului Arad, Toth Csaba, declara, duminică seară, că este foarte posibil ca făptașul sau făptașii să fi părăsit deja teritoriul României. „Granița este aproape de municipiul Arad. Undeva într-o oră se poate ajunge la graniță. Nu se poate închide granița atât de repede, având în vedere că nu am avut date suficiente, iar granița nu o închide prefectul”, a declarat Toth Csaba. 

Ministrul Lucian Bode i-a replicat prefectului Toth Csaba că „ar fi mai bine să se concentreze mai mult la campania de vaccinare”.

 

 

Procurorii au schimbat încadrarea în crimă cu premeditare

Procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului General, care instrumentează, în prezent, dosarul atentatului cu bombă de la Arad, în urma căruia autoturismul de lux aparținând omului de afaceri Ioan Crișan a explodat în parcarea unui centru comercial, au anunțat, ieri, că au schimbat încadrarea juridică a faptei. Dacă, inițial, ancheta viza infracțiunea de omor calificat, acum se vorbește despre omor calificat cu premeditare.

Duminică seară, anchetatorii au finalizat cercetarea la fața locului, iar procurorul de caz a dispus realizarea mai multor  lucrări criminalistice, constând în expertize și constatări tehnico-științifice, din multiple specialități, având în vedere natura complexă a aspectelor care sunt investigate. 

În cauză au fost audiate mai multe persoane,  în continuare fiind efectuate activități de urmărire penală în ritm continuu și susținut, se arată într-un comunicat de presă remis de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Până în prezent, ancheta a relevat faptul că sub scaunul șoferului bolidului de lux condus de omul de afaceri Ioan Crișan a fost plasat un dispozitiv de tip exploziv, cu declanșare de la distanță, cu ajutorul unei telecomenzi sau a unui telefon mobil. După ce omul de afaceri s-a întâlnit cu o persoană, în dimineața zilei de sâmbătă, acesta a revenit la mașină, a pornit motorul și, la scurt timp după ce s-a pus în mișcare, a avut loc explozia. Locul montării dispozitivului a fost identificat ca urmare a faptului că scaunul șoferului a fost, pur și simplu, smuls din podea și aruncat în capota mașinii. Epava autoturismului a fost ridicată și transportată într-un laborator.

În acest moment, anchetatorii lucrează la constituirea unui cerc de suspecți, fiind audiați martori, prieteni, rude ale victimei, fiind verificate corespondența purtată de acesta, precum și aspecte care țin de afacerile pe care Ioan Crișan le derula. Anchetatorii încearcă să-l identifice pe bărbatul cu care victima s-a întâlnit înainte de atentat.

×
Subiecte în articol: lucian bode asasinat arad Ioan Crișan