Partizanii Dobrogei

Intre 1947 si 1956, Dobrogea a fost un centru deosebit de activ al rezistentei anticomuniste, care a transformat spatiul dintre Dunare si Marea Neagra intr-un imens camp de lupta. Lupta dramatica, in urma careia cateva mii de familii au fost indoliate de cumplita represiune exercitata de „tovarasii" veniti la putere pe tancurile rusesti.

Un bilant facut dupa 1990 arata ca reprimarea miscarii anticomuniste din Dobrogea s-a soldat cu 15 oameni asasinati in diferite localitati, zece condamnati la moarte si executati, 74 morti in inchisoari, 120 de asasinati in „trenul fantoma", care s-a plimbat timp de cateva luni prin toata tara, si 840 de morti in lagarul de munca de la „Canal". Lor li se adauga mii de oameni care au facut ani grei de puscarie si alte mii de familii „vanate" cu salbaticie de securitate, pentru ca nu au vrut sa-si predea agoniseala de o viata la „colectiv". Totusi, dupa 1990, „partizanii" din Dobrogea nu au primit recunoasterea si aprecierea acordate celor din restul tarii. Si asta dintr-un motiv care, macar acum, nu ar mai trebui sa ne mai afecteze judecata asupra propriei noastre istorii: majoritatea celor implicati in rezistenta din Dobrogea au fost macedoneni armani care, intr-o perioada a vietii lor, au facut parte ori au simpatizat cu miscarea legionara.

Cele trei nuclee de rezistenta

In Dobrogea, rezistenta anticomunista s-a coagulat in trei nuclee. Primul, cel mai complex, a fost „Padurea Babadag", grup condus de Gogu Puiu si fratii Nicolae si Dumitru Fudulea. Organizat dupa reguli militare, acest detasament a activat intre 1947 si 1952.

In Delta a luptat grupul condus de fratii Parfenie si Neculai Croitoru. Conditiile de teren specifice au facut ca ei sa fie cea mai „longeviva" grupare din Dobrogea: au actionat din 1949 pana in 1956. Ultimul ramas in libertate a fost Niculae Croitoru, capturat abia in 1956. Haituit prin toata Delta, el a fost prins si condamnat la moarte dupa revolutia din Ungaria, pe cind incerca sa fuga in Iugoslavia.

Un grup aparte au fost partizanii tatari. Proventi din Crimeea, ei se refugiasera in Dobrogea, ca sa scape de persecutiile sovieticilor, care ii acuzau de colaborare cu nemtii. Nici la noi nu au avut liniste. Incepand cu 1948, autoritatile comuniste romanesti i-au haituit si ele, pentru acelasi motiv. Rezistenta tatara s-a incheiat in aprilie 1952, dupa arestarea lui Iusef Geafer, ultima lor „capetenie".

Cosmopolitul Gogu Puiu

Miscarea de rezistenta din nordul Dobrogei a fost initiata de fratii Nicolaie si Dumitru Fudulea din comuna Eschibaba. Intrati in atentia comunistilor inca din 1947, ei s-au refugiat in padurea Tistimelu, unde au atras alaturi de ei numerosi localnici. In sud, rezistenta s-a coagulat in jurul lui Gogu Puiu. Nascut in 1918, in Macedonia, acesta a venit in Romania cu familia, in 1923. Dupa incorporare a fost admis in batalionul de garda al lui Antonescu. Identificat ca legionar, a fost trimis pe front, in 1942. De atunci, a urmat o perioada mai putin cunoscuta din viata lui Gogu Puiu. La un moment dat, era in Germania, cu grupul Horia Sima - Ilie Girneata. Arestat de Gestapo, a evadat si, un timp, a stat in Viena. Capitularea Germaniei l-a prins in Italia. Apoi a ajuns la Insbruk, in zona de influenta a englezilor. Este aproape sigur ca, in acea perioada, a fost in contact cu serviciile secrete francez si american care l-au instruit in lupta de rezistenta. S-a intors in Romania in 1947, cu un pasaport fals. Prins, anchetat si judecat, a fost primit un an de inchisoare. Dupa eliberare, incepand cu 1949, a pus bazele grupului de rezistenta „Dobrogea sud". Mai tarziu, grupul lui s-a unit cu grupul fratilor Fudulea. Centrul de comanda a fost fixat in Padurea Babadag.

Moartea, un act de vointa personal

Putinii „partizani" ramasi in viata il descriu pe Gogu Puiu ca pe un om de o rigoare cazona, hotarat, dar plin de carisma. Umbla doar in uniforma militara, de culoare neagra, cu cizme Burger, pantaloni „pana" si veston strans pe corp. Inarmat cu doua revolvere si un pistol mitraliera, purtat in banduliera. Intotdeauna avea asupra lui o grenada, de care nu se despartea nici in somn. „Este garantia mea ca Securitatea n-are cum sa ma prinda viu", le spunea camarazilor, pe care ii sfatuia sa-si pastreze un ultim cartus, care i-ar fi ferit sa cada vii in mana adversarului. Dupa unirea cu fratii Fudulea, grupul „Babadag" avea peste 2.000 de membri. Din motive de conspirativitate erau organizati in 300 de „celule" a caror componenta detaliata era cunoscuta doar de cei trei conducatori.

Batalia finala

Represiunea comunista s-a declansat in 1948. Dobrogea trebuia sa fie prima regiune colectivizata, dar refuzul taranilor de a intra „la colhoz" a atras un val de arestari, urmat adeseori de executarea recalcitrantilor. Represiunea era coordonata de maiorul Nicolae Doicaru, comandantul Securitatii Constanta, cel care i-a „vanat" peste tot pe „partizani". Totusi, confruntarile armate directe au fost rare. Stiind ca singuri nu pot rasturna regimul, oamenii preferau sa se organizeze in asteptarea „venirii americanilor". In iulie 1948, Gogu Puiu era la Cobadin, unde trebuia sa se intalneasca cu cativa colaboratori. Mai tarziu, urma sa se cunune religios cu Olimpia, femeia care deja ii purta un copil in pantece. Grupul a fost reperat de Securitate, care i-a atacat violent. Deosebit de dura, lupta s-a soldat cu morti din ambele tabere. Initial, Gogu Puiu a scapat din incercuire. Descoperit din nou, s-a aparat cu indarjire, pana la ultimul cartus. Ramas fara munitie, a folosit grenada pastrata pentru astfel de ocazii. Avea cu el un porthart cu documente referitoare la componenta „armatei" sale. Martor la acel moment, fostul partizan Gheorghe Filiu isi aminteste ca Gogu si-a tras porthartul in fata, a bagat in el grenada dezamorsata, apoi s-a culcat pe burta, peste ele. Explozia l-a sfartecat. La venirea securistilor, inima ii mai batea inca, smulsa din torace.

Gogu Puiu - agent anticomunist occidental?

Scopul rezistentei din Dobrogea a fost pregatirea Romaniei pentru eventualitatea unui razboi intre Occident si URSS. Dupa 1945, unii reprezentanti ai cercurilor industriale s-au implicat in finantarea acestor miscari. Max Auschnitt, Alexandru Popp, Gheorghe Manu sau Nicolae Patrascu au fost doar cativa dintre ei. Neoficial, si Armata romana a fost implicata: amiralul Horia Macelaru a oferit sprijin militar si logistic. In aceasta ecuatie complexa, Gogu Puiu, instruit de serviciile secrete francez si american, pare a fi fost agent de legatura, dar si organizator direct care trebuia sa pregateasca „venirea americanilor". Venire care, din pacate, s-a petrecut abia peste 50 de ani, cand atat comunismul, cat si miscarea de rezistenta contra lui devenisera deja istorie.

Nascuta detinut politic

La cateva luni dupa moartea lui Gogu Puiu, Olimpia, aflata in puscaria de la Mislea, a nascut o fetita si, conform ultimei dorinte a tatalui ei, copila a primit numele de Zoe. Copila a stat acolo pana a implinit un an si patru luni, dupa care a fost scoasa din penitenciar. Mama ei si-a executat cei cinci ani la care fusese condamnata, pentru omisiunea de denuntare a tradatorului. Dupa eliberare, ea a mai trait doar doi ani. Fetita a fost crescuta mai intai de mama, apoi de sora lui Gogu Puiu. Ea este, probabil, singurul roman care a ajuns detinut politic cu mult inainte de a fi invatat sa vorbeasca.

„Suntem ostasi ai Armatei romane traditionale. Juram ca, in orice imprejurari, vom proteja integritatea corporala si viata tinerilor trimisi sa lupte contra noastra. Juram ca vom proteja institutiile, intreprinderile industriale, podurile, caile ferate si soselele. Sunt averea tarii, pe care noi nu avem dreptul sa o irosim zadarnic. In caz de victorie, ne angajam sa nu urmarim beneficii politice si vom ceda locul unei conduceri nationale, liber alese. In caz de esec, ne angajam sa suportam consecintele. Asa sa ne ajute Dumnezeu!" Juramant depus la intrarea in miscarea de rezistenta anticomunista

SUMAR EDITIE DE COLECTIE

Haiducii lui Dumnezeu

Razvratitii din padurile Maramuresului voievodal

Luptatorii din Tibles

Ion Gavrila, cosmarul Securitatii

Prabusirea centrului de comanda al rezistentei

Singurul supravietuitor: mit in manualul de istorie

Aristina Saileanu, eroina in pantaloni din Lapus

Eroii din Vrancea: Paragina si Timaru

"Vrem doar adevarul"

Banatenii au fost fruncea miscarii anticomuniste

Carti despre „banditi"

Partizanii Dobrogei

Haiducul din Babadag

Satul de dupa gratii

„Cate strazi din sat au numele eroilor?"