22 de ani sub pamant

Uluitoarea istorie a lui mos Ilie Alecsoaie, care a stat 22 de ani sub pamant, ascuns intr-o groapa, de teama Securitatii. Mos Ilie Alecsoaie, din comuna Roma-Botosani, nu-si poate socoti in cantarul vietii toti cei 75 de ani ai sai. Ii lipsesc 22 de ani din tinerete, adica exact atat cat a stat ascuns sub pamant, intr-o gaura, de teama Securitatii.

"Au venit niste activisti de la oras - isi aminteste batranul, vorbind rar, parca smulgandu-si cuvintele din plamani - ca sa ne ameteasca de cap sa intram in intovarasire. Aveam 20 de ani fara o luna... Tata avea douspce hectare de pamant. Si tinea asa: pe mama, doi baieti si doua fete. Adica cum colectiva? Adica sa-ti ia pamantul, nu? M-am dus si eu cu tata sa vedem ce si cum. Mai, baiete, si era o harmalaie la primarie, toti tipau: ca de ce sa ne dam noi pamantul? Iac-asa, s-a starnit... cum sa zic eu... o nemultamire mare in oameni, da, si i-am luat la bataie pe activisti. Am altoit si eu pe unul, poate doi... niste pari pe spinare... Da’, vezi, pana seara a venit militia cu masini si cu pistoale si-apoi dimineata a venit si armata..."

Asediul Romei
Revolta din 12 iunie 1949 a taranilor din Roma avea sa fie reprimata fara mila. In aceeasi seara, au fost arestati 28 dintre rebeli, fruntasii, iar a doua zi satul a fost inconjurat de armata. Pentru intimidare.

Badia Ion Amihaesei bea rachiu de sfecla, stinge cu Coca-Cola si povesteste. "Armata era pe dealuri, prin papusoi... Oamenii stateau pe la porti cu furci, cu ciomege, topoare, care ce avea. Militia intra cu masina, mai lua cate unul... O saptamana a fost hartuiala asta. Pana la urma ne-am muiat, nu ne puteam noi pune cu dansii..."

Sub presiunea militiei, ajutata, din papusoi, de armata, a aparut CAP-ul din Roma, primul din judet si printre primele din tara.

"Fugeam de oameni"
Dumitru Alecsoaie, tatal lui Ilie, a fost arestat printre primii si condamnat la 10 ani de temnita grea. Pe Ilie nu l-au prins. A fost condamnat, in lipsa, la cinci ani de inchisoare. "Am umblat jumatate de an pe dealuri, numai cu ce aveam pe mine. Fugeam de oameni. Sa nu ma vada."

Dormea prin vagauni, prin stufarisuri, prin capite, pe pamantul gol. Ca iepurele. "Mancam papusoi cruzi, radacini, iarba, coaja de copac, papura mancam. Nu m-a vazut nimeni, nimeni nu stia unde sunt. Nici mama. Dar cand a dat omatul, n-am mai putut. Hainele erau ferfenita, incaltarile putrede. Eram bolnav, ardeam. Intr-o noapte m-am apropiat cainecaineste de casa... Mama m-a ascuns in sura. Acolo m-a hranit si m-a doftorit pana m-am mai intremat oleaca."

Citește pe Antena3.ro

Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au fost eliberate de un zoo: „Suntem foarte fericiți”

Sapte ani intr-o borta

Ilie si-a sapat singur o groapa sub peretele grajdului, cat sa incapa un om chincit. Numai el si mama lui, Ileana, stiau de ascunzatoare. "Am facut juramant in fata mamei ca sa nu ies din ascunzis macar cate zile o avea ea, ca sa nu moara de inima rea ca-s si eu in puscarie la comunisti, langa tata. Sapte ani am stat ca soarecul in borta ceea. Ieseam numai noaptea, sa ma dezmortesc oleaca. Ziua ma ascundeam de fratii mei, de vecini, noaptea de militie si de Securitate, ca ma tot cauta. Imi era dor de fratii mei... Stateam la panda sa-i vad prin ograda... Da’ ei nu stiau de mine. Ca nu se stie, mai scapa omul o vorba... mai ales frate-miu Ghita... El era mai mare cu opt ani, s-a dat cu comunistii, s-a facut brigadier la colectiv. Na, acum sa le pupe mana la comunisti, ca are 500.000 de lei pensie!

"Acum imi spune lumea ca mai bine ma predam militiei, faceam trei ani de puscarie sau cat era de facut si scapam. Nici asta nu se poate. Daca ma inchideau ei macar pe o zi, spuneau ca, gata, mi-au pus ei piciorul pe gat. Mai bine ascuns si chinuit toata viata, decat o zi in puscariile lor"
Ilie Alecsoaie

Numele vrednic de Alecsoaie
In ‘55, dupa sase ani de temnita, tatal lui Ilie s-a intors acasa. Tot nu voia sa se inscrie in CAP (s-a inscris ultimul, in ‘61, cand chiar nu mai avea ce face). Militia era zi de zi in ograda lui: unde-i Ilie? In sat se stia ca e disparut sau mort. Maica-sa daduse zvonul asta cu moartea, ba ii mai facea si slujbe de pomenire la biserica. Nici popii nu i-a spus, la spovedanie. Nici barbatului ei. "Numa’ dupa un an i-a spus mama, cand a simtit ea ca, nici tata nu va spune la nimeni. Se gandeau ca fetele se marita si n-o sa mai fie Alecsoaie, Ghita era dat cu comunistii, macar eu sa le cinstesc numele vrednic de Alecsoaie... Mama si tata au crezut zi si noapte ca comunismul nu o sa tina mult si ca o sa ies din pamant fara teama..."

"Avem parlamentari, vreo 400 de somnorosi"
Astazi, cum se apropie alegerile locale, in jurul lui Ilie Alecsoaie roiesc agentii electorali. Pentru ca in Roma vorba lui mos Ilie e ascultata, oamenii ar vota cu cine le-ar spune el. Insa batranul nici nu vrea sa auda de politica. Nici nu se duce la vot. Isi aminteste ca tatal sau, dupa ce a stat 10 ani sub arme, dintre care 5 pe front, fiind si ranit, la intoarcere a fost aruncat in temnita. "Iaca recunostinta! In politica, zice batranul, nu-i bine sa te-ncrezi. Azi esti bun, maine nu mai esti. Iaca, avem parlamentari, vreo 400 de somnorosi care trag jarul pe turta lor si te intreaba de sanatate numai la alegeri. Cand n-o sa mai aiba de unde sa ia, nu intra iar peste noi cu colectivizarea? Si eu, iar o sa ma ascund in pamant, ca daca mi-l ia, sa il ia cu tot cu mine."

A uitat sa vorbeasca
Parintii si-i vedea rar. Veneau seara de la camp si cadeau de oboseala. Cum erau analfabeti, nu citeau presa, nu stiau sa-i spuna lui Ilie ce s-a intamplat cu lumea cat a stat el ascuns. Afla doar cine a mai murit prin sat, cine s-a mai intors din puscarie, dar deja aproape uitase chipurile, numele, chiar sa si vorbeasca: nu mai stia decat cuvintele, putine, care ii foloseau sa se roage. Era in lume, dar in afara ei. Dar el se simtea un invingator, atat timp nu fusese descoperit, se simtea, intr-un fel, liber. Si ar fi continuat sa traiasca asemenea unui Robinson Crusoe esuat in propria curte... Dar, pe 26 octombrie 1971, dupa 22 de ani, 4 luni si 14 zile de temnita asumata, avea sa primeasca cea mai grea lovitura: mama sa, Elena, l-a parasit. Pentru totdeauna. Atunci s-a simtit dezlegat de juramant si a iesit din ascunzatoare. Avea 42 de ani. A aparut, la priveghi, ca o fantoma printre fratii sai. Satul a rasunat la auzul vestii. Durerea pierderii mamei l-a frant. De-acum nu mai conta, putea sa fie arestat. Dar, avea sa afle la militie, nu mai era cautat de mult: pedeapsa fusese prescrisa cu 11 ani in urma! Dumnezeu i-a rascumparat toata suferinta la 51 de ani, cand o vadana mai tanara i-a facut un copil. De la care are un nepot, Danut. Lui ii povesteste mos Ilie toate acestea. Copilul asculta si pare sa inteleaga ceva, fiindca de cate ori sticlesc lacrimi in ochii bunicului, il auzi soptind apasat: "Bolsevicii!". "Lucrul meu se va gasi, iar mana mea va putrezi" "La inceput plangeam in sufletul meu, simteam ca ma ia nebuneala, imi pocneau ceasuri in cap, dar pe urma n-am mai simtit timpul, parca trecea pe langa sura." Dupa sapte ani, cand toti fratii lui s-au aciuat pe la casele lor, a iesit prima oara din sura. Noaptea. Ziua statea in scorbura lui, iar dupa miezul noptii, uneori, in casa. La lumina lampii a tors care intregi de lana, a tesut la razboi, a cusut sute de carpete, costume populare, a brodat perdele, cu o migala abulica. Era tot ce putea lasa in urma lui, daca ar fi fost sa se ascunda toata viata. Toata filosofia, simpla, a salvarii prin "a-face-ceva-pe-lume" o va sintetiza in doua versuri brodate pe o carpeta cu papagali si trandafiri (foto): "Lucrul meu se va gasi, iar mana mea va putrezi".