Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Neofit Cretanul, ctitorul bisericii pierdute
Recent, au văzut lumina zilei paginile de jurnal misionar ale Mitropolitului Neofit I Cretanul, întâistătător al Mitropoliei Ungro-Vlahiei în timpul lui Constantin Mavrocordat și al domnilor ce i-au urmat, între anii 1738-1753. Sunt pagini de o mare frumusețe și înțelepciune ale celui care fusese, înainte de a se așeza în fruntea bisericii valahe, mitropolit în Mira Lichiei (născut în insula Creta la 1690 și trecut la dreapta Tatălui în Dealul Mitropoliei din București). Jurnalul a fost prilejuit de lungile-i drumuri prin țară, pentru a vedea cum păstorește preoțimea poporul, care-i starea bisericilor și a monastirilor, care-i zbaterea românului de rând.
Lui Neofit Cretanul îi datorăm creșterea volumului de carte bisericească tipărită în limba română (vreo 30 de tiluri), introducerea limbii române în biserică, lupta pentru renunțarea la „rumânie”, adică iobăgie, care era una dintre tarele societății valahe la acea vreme. Pentru a da exemplu, el îi dezrobește, chiar, pe țiganii mitropoliei și, în locul cunoscut până la el sub numele de „Țigănia Mitropoliei” - și care avea să-și schimbe denumirea în „mahalaua Vlădicii” (vlădică = popă) – ridică o biserică de zid, închinată Sfântului Nicolae.
Biserica Sfântul Nicolae Vlădica, ctitoria mitropolitului Neofit, este consemnată de Blasius Kleiner, misionarul catolic, în „lista” sa și e trecută pe harta Bucureștilor, la 1761. „Biserica Vlădicăi, din zid”.
O credință, două istorii, trei biserici
Nu știm prea multe despre cum au curs primele decenii din existența acestui sfânt lăcaș. Însă, la 1794, protopopul Stoica, dimpreună cu preoteasa Elinca și fiica lor Bălașa îi fac multe danii, între care și câteva „vase sfinte noi”. După încă o jumătate de secol, aflăm din documente, Maria Arion, zisă Marghioala, epitropă a bisericii, dăruiește o casă pentru nevoile parohiei. În perioada în care primar al Capitalei este scriitorul și avocatul Barbu Ștefănescu Delavrancea, o parte din terenul parohiei este expropriat, pentru că se croia (se lărgea) Bulevardul Maria – fost apoi George Coșbuc, azi Regina Maria. Banii obținuți sunt folosiți pentru a se ridica noi case preoților. Dar, la puțină vreme, demolarea devine inevitabilă – și pentru biserica Sfântul Nicolae Vlădica, și pentru un alt așezământ aflat în apropiere, Biserica Sfântul Nicolae din Prund. Delavrancea obține unirea patrmoniului celor două biserici și ridicarea alteia noi, care pune împreună numele lor. Biserica „Sfântul Nicolae Vlădica din Prund” unește, astfel, destine și istorii, pe când din zidirea cea veche a mitropolitului Neofit avea să mai rămână doar o cruce de piatră aflată și azi în curtea casei cu numărul 62 de pe Bulevardul Regina Maria, marcând astfel locul ctitoriei dintâi.
Citește pe Antena3.ro
