E greu de spus cum ar fi arătat România astăzi dacă nu ar fi căzut comunismul. Dar am putea să ne facem o mică idee după o călătorie în Vietnam, una dintre ultimele țări socialiste ale planetei.
Cum ieși din aeroportul din Hanoi, vezi roșu în fața ochilor. Mult roșu, de la afișele cu secera și ciocanul lipite de panouri stradale, care proslăvesc partidul unic, dar și mai mult roșu de la afișele cu Coca-Cola, simbolul capitalismului. Căci, spre deosebire de Ceaușescu, Partidul Comunist Vietnamez a înțeles să reformeze economia în anii ’80 și și-a deschis piața pentru investiții străine. E uimitor cât de repede au reușit să treacă peste războiul cu Statele Unite și să le transfor-me aproape peste noapte din dușman în cel mai important partener economic al Vietnamului.
Un socialism aglomerat
Nu a reușit Ceaușescu să-i aducă pe americani, dar a adus metroul. Lipsa lui în capitala Hanoi reprezintă una dintre cele mai complicate probleme ale capitalei. Traficul. În lipsa metroului, scuterul a devenit vehicul național. Dacă vietnamezii ar avea mașini în loc de scutere, Hanoi ar paraliza. Pe străzile de aici în orice direcție te uiți, vezi același lucru: sute de scutere care circulă în roiuri aproape fără nicio regulă de circulație: merg pe contrasens, depășesc prin dreapta, iar linia continuă e mai mult de decor, să creioneze frumos mijlocul străzii. Trecerea de pietoni pare să fie facultativă. Să aștepți, cu un picior coborât pe zebră, să se oprească cineva, ca să treci tu, e ca și cum ai aștepta pe malul unui râu să curgă toată apa. Singura metodă este să închizi ochii și să treci pur și simplu cu o viteză constantă și o direcție predictibilă pentru ca scuteriștii să știe din timp pe ce parte te vor ocoli. Și totuși, în tot haosul acesta, te șochează respectul pe care și-l arată conducătorii între ei. Nimeni nu înjură, nimeni nu sare la bătaie.
Pauză tovărășească
Vietnamul a reușit să devină țara cu una dintre cele mai rapide creșteri economice din regiune. Și asta pentru că a știut să exploateze eficient cea mai importantă resursă a țării: omul. În ciuda forței de muncă numeroase, Partidul Comunist Vietnamez (PCV) se descurcă mai bine decât autoritățile române actuale în privința locurilor de muncă, rata șomajului fiind de două ori mai mică. Pentru vietnamezi serviciul e sfânt. Dar mai sfântă e pauza. La ora 11.30 e ora mesei și toate instituțiile publice se golesc instantaneu pentru două ore. Aveam să simțim și noi pe pielea noastră cât de importantă este ora când șoferul microbuzului care ne conducea prin Vietnam a plecat cu tot cu bagajele noastre să mănânce, lăsându-ne să-l așteptăm în mijlocul străzii. Programul vietnamezilor îi exasperează pe unii occidentali veniți la muncă în Hanoi, obișnuiți cu programul de opt ore de muncă și de multe ori să sară masa de prânz. „Ca să ia masa la 11.30, pleacă de la serviciu la 10.30, că doar trebuie să facă un duș și să se pregătească de masă. Apoi vin la 13.30, ca să plece la 16.30, pentru că la ora aia au imagine cu multe diferenţe toți activități sportive. Uneori, ziua lor de muncă e de doar trei ore”, îmi povestește un britanic stabilit de jumătate de an acolo. Și totuși, chiar dacă ar fi adevărat, se pare că eficiența muncii vietnamezilor în puținele ore pe care le prestează zilnic este suficientă cât să propulseze țara către o creștere economică sănătoasă de 7% înregistrată în 2010, când multe țări europene înregistrau scăderi.
Trotuarul e sufletul comerțului
Într-un fel sau altul, 80 de milioane de vietnamezi reușesc să-și ducă existența. În șapte zile nu am văzut pe străzi sărăcia extremă care îți sare în ochi în unele zone ale Bucureștiului. Fiecare pare să-și găsească un rost, cumva. Iar una dintre cele mai importante activități e micul comerțul stradal. Trotuarul e pentru Vietnam cum e mall-ul pentru europeni. Cu un scaun la trotuar poți fi orice: frizer, mecanic auto, cosmetician, pentru că oamenii se tund pe trotuar, își repară scuterul tot aici. Iar dacă pe lângă scaun mai ai și o masă, atunci ești deja patron de restaurant. Hanoi e un uriaș restaurant în aer liber. Cu o plită încinsă pe bordură sau cu un grătar „bucătari” de ocazie gătesc orice pentru potențiali clienți, chiar în stradă, în gaze de eșapament. Cine nu oferă servicii oferă produse. Orice se vinde acolo, de la fructe până la papuci de gumă. Iar papucii de gumă fac parte deja din moda urbană. Oamenii par să nu dea doi bani pe lucrurile cu care se îmbracă de la genunchi în jos. Vietnam e dezolare extremă pentru unele femei europene, acelea pe care le știți că pierd zile și nopți uitându-se pe site-uri cu pantofi și săndăluțe. 80% din cei pe care i-am numărat pe stradă poartă șlapi de cauciuc. Și, după o zi petrecută în căldura și umezeala din Vietnam, în care șosetele îți fierb în pantofii tăi occidentali, înțelegi de ce se poartă șlapii.
În plină luptă anticorupție
În Vietnam există un partid unic, dar nu și un conducător unic, cum s-a întâmplat în ultimele decenii de comunism în România. De la Ho Chi Minh, primul șef al statului vietnamez comunist, devenit simbol național, Vietnam a mai avut opt președinți, penultimul având un singur mandat, de cinci ani. Autoritățile comuniste de astăzi au încă mari probleme cu corupția, dar au avut și succese recunoscute la nivel global. Unul dintre ele este dublarea în perioada 1990-2005 a producției agricole, devenind astăzi printre primii exportatori de orez din lume.