Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Marele zid moldovenesc. Piramida lui Dubeţ. Pagoda lui Popescu. Colosul de la fosta Bancă agricolă. Şi mai sunt, dar ne oprim doar la acestea. Monumente de prost gust ale capitalei Moldovei.
Între punctele neapărat de bifat pe agenda unui itinerariu moldovenesc ar putea să se găsească câteva construcţii de “seamă”. Prima minune a Ieşilor: Piramida lui Dubeţ. Supranumele de piramida lui Dubeţ nu e dat de imaginaţia expansivă a reporterului, ci chiar aşa a rămas în cultura urbană a locului încă de la înfiinţare. O clădire cu şapte nivele, în trepte, uimitoare la vremea construirii sale care a găzduia la început doar câţiva funcţionari amărâţi. Şi cum ditamai clădirea populată ici-colo cu câte un angajat trebuia păzită de năvălitorii profani, s-a ridicat lângă ea şi “Marele zid orăşenesc”. Un zid mai înalt de doi metri pentru o clădire paşnică, de altfel. Mult peste statura trecătorilor. În curtea faraonului Dubeţ, vin astăzi oamenii şi depun cereri şi petiţii pentru ajutoare sociale sau legitimaţii gratuite. Edificiul de amploarea monumentului de la Stonehenge datează din primariatul lui Constantin Simirad. “Faraonul” construcţiei, cum spuneam: Arcadie Dubeţ. El a realizat construcţia megalithică pe vremea când era directorul RADET-ului. Bani? Existau, pe vremea când nu prea existau contoare, repartitoare. Acum, clădirea, pentru care s-au investit peste 60 de miliarde de lei la începutul anilor 2000, serveşte drept sediu pentru mai multe instituţii subordonate Primăriei. Sau servea, dacă nu s-o fi schimbat!
Şedinţă foto cu sluta fostei Bănci Agricole
Aproape de Palatul Culturii e un alt obiectiv care nu trebuie ratat. De mulţi specialişti, şi nu numai, este considerată cea mai urâtă clădire din oraş. Fostul sediu al Băncii Agricole, loc unde a adăpat şi SRI-ul. Îl vezi de la depărtare cum îşi înalţă antenele marţiene, briz-brizurile şi coloanele de arc de triumf. Parcă priveşti o scenă dintr-un tablou supra-realist de Dali. Betoane rotunde, piloni strâmbi, balcoane solitare. Am fotografiat-o din toate poziţiile. Soarele aspru al după-amiezei îi penetra geamurile. Vălul de lumină al primăverii se scurgea în gura căscată a firidei, ori în mansarda ca o fustă de pirandă. Până în urmă cu ani a fost locaţia Băncii Agricole, până ca aceasta să dea faliment. Cert e că toţi arhitecţii, dar nu numai ei au declarat-o kitsch monumental.
Ilegală, cetate de necucerit
O altă minune, dar şi cea mai spectaculoasă: pagoda lui Popescu. O clădire ţigănească cu turnuleţe fix în buricul Iaşiului. Au încercat “popoare” întregi de oameni ai legii să o cucerească. Zidul ei a fost de nepătruns. Reprezentanţii legii, în baza unei decizii judecătoreşti, au reuşit să-i dărâme doar o parte din acoperiş (refăcut între timp). Până să iasă proprietarul să arunce în ei cu lighenele cu apă. Nici oamenii Tribunalului, în frunte cu zeci de poliţişti, nu au putut să o supună. Să ajungem la ea! De după Casa Sindicatelor din Iaşi râde fericită în soare, cât un stadion, vila de tablă cu turnuleţe a fostului consilier municipal Laurenţiu Popescu. Un braţ ca un coviltir le împunge privirea celor de la etajele 1 şi 2 ale blocului învecinat. Ţiganii care trag la taxa de protecţie plătită de proprietarul din ce în ce mai sărac fac gălăgie noapte de noapte. O femeie din blocul T1 chiar l-a dat în judecată pe proprietarul ciudăţeniei cu pricina. Dar degeaba, “naveta spaţială” cu coviltir a rămas pe loc. “Corturile” (nişte magazii/magazine mici) construite ulterior în lateral, pe spaţiul public, sunt bătute de vânt şi în ilegalitate şi astăzi. Acum funcţionează înăuntru o pizzerie, birouri, magazine mărunte. Cândva a locuit aici şi proprietarul Popescu. El s-a luptat chiar cu demolatorii care au venit să-l evacueze fiindcă a construit casa pe un teren care nu era al lui, ci aparţinea de domeniul public. Deşi Popescu a fost reclamat peste tot, chiar şi la Parlament, iar instanţa şi Primăria l-au obligat în urmă cu mai bine de 15 ani să-şi demoleze imobilul, clădirea este bine-merci şi acum.
Cu balcon stil “Regele Cioabă”
Laurenţiu Popescu a fost consilier municipal în primii ani după Revoluţie. Profitând de vidul legislativ, dar şi de avântul mai domolit şi concurenţa mai scăzută în ale furatului şi corupţiei, cu mult tupeu şi întreprinzător din fire, el şi-a început afacerile şi a ridicat printre altele şi o şandrama în buricul târgului Ieşilor. A reuşit acest lucru practic înaintea romilor din comunele-palat Ciurea şi Grajduri. O pagodă, o tigaie mare de oţel cât un stadion. Cu turnuleţe înălţându-se spre cer, dar, mai ales, aproape de etajele 1 şi 2 ale blocurilor turn din apropiere. Îi lipsesc roţile de lemn şi mânzul agăţat de iapă. De farafastâcurile ca o clopotniţă de la intrare atârnă nişte felinare cioplite în tablă, ca la cripte. “Bunul-gust” e întregit de balconul stil “Rege Cioabă” şi solzii de peşte din tablă peste scăfârlia de turn de veghe. În plin cartier de vază al Iaşiului: Nicolina. Peste drum de o instituţie unde cultura e de multe ori la ea acasă: Casa Sindicatelor. Popescul nostru a dobândit iniţial un imobil modest, printr-un contract de vânzare-cumpărare în urma licitaţiei organizate de fosta cooperativă “Socom Arta”. Ulterior, fostul consilier l-a extins pe domeniul public şi l-a înălţat fără nici o aprobare urbanistică. Din această cauză, el s-a judecat cu Primăria din 1994 şi până în 1998. Deşi în 1996, instanţa a decis desfiinţarea construcţiei, Popescu a contestat decizia. În martie 1998, Tribunalul Iaşi a respins contestaţia formulată de fostul ales local, dându-i drept de recurs în 15 zile. Până la urmă, Popescu a anunţat că “depune armele”, el motivând că “a renunţat să lupte cu duşmanii”. În consecinţă, clădirea, care adăpostea sediul firmei “Ledif” a lui Popescu, în care lucrau 120 de angajaţi, urma să fie demolată. Reprezentanţii Primăriei au trecut la acţiune şi au scos o parte din acoperiş, însă salariaţii Direcţiei de Administrare a Domeniul Public au fost alungaţi repede de membrii familiei Popescu, care i-au udat cu lighene cu apă. Lui Laurenţiu Popescu i s-a dat posibilitatea să-şi demoleze singur construcţia, dar acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi. Aţi mai văzut “ţigan” să-şi fure singur căciula? Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus fărădelegea sa.
