Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Comuna Tărlungeni de lângă Braşov e legată de istoria comunismului din România. Aici s-a născut Ştefan Foriş, secretarul general al Partidului Comunist din România în timpul celui de-al doilea război mondial, cel asasinat cu ranga de agentul sovietic Pantelimon Bodnarenco, zis Panţiuşa în 1946. Datorită lui Foriş, aici exista de pe sfârşitul anilor ’30 una dintre puţinele celule comuniste din mediul rural. Tot la Tărlungeni, după toate probabilităţile, l-a apucat pe Nicolae Ceauşescu ziua de 23 August 1944. Am plecat spre acest loc în speranţa să mai dezluşesc ceva despre cele întâmplate aici cu liderii comunişti.
Amnezie
Am campat la o pensiune simpatică şi mi-am întrebat gazda, doamna Mia, dacă ştie ceva despre ce au făcut pe acolo Foriş şi Ceauşescu. A căscat ochii mari şi mi-a spus că ea e de loc din Întorsura Buzăului şi habar n-are, să întreb la Primărie. Acolo, diverşi demnitari locali, români sau maghiari, s-au uitat la mine ca la maşini străine. Ziceau unul către celălalt: “No, auzi, domnu’ întreabă de şeful PCR care o fost de aici şi că o stat Ceauşescu la noi în sat?!”. Se părea că nimeni nu ştie nimic, doar mi-au confirmat că Foriş e un nume de familie comun în zonă. Se părea că am ajuns într-un fel de impas, când unei juriste i-a trecut prin cap o idee: “No, hai să-l chemăm pe Marti!”. A apărut Szasz Marton, un tânăr blond, unul dintre liderii UDMR-ului local. Când era la liceu scrisese un referat despre Ştefan Foriş şi este pasionat de istorie. Mi-a arătat ultima urmă a ilegalistului din zonă, o fostă fabrică de cărămidă care se afla în propritatea lui (Foriş era destul de bogat şi comunist din convingere), unde se ascundeau tovarăşii amuşinaţi de Siguranţa Statului şi unde se ţineau vestitele “ievci” şedinţele conspirative ale celulelor PCdR. Acum, cărămidăria, funcţională până în 1989, este o ruină care stă să cadă de tot. Am trecut pe la doamna Foriş Jolan, cea mai apropiată rudă a lui Ştefan Foriş, fiindcă a fost căsătorită cu un fiul unui văr primar al acestuia. Tot ce-şi aduce aminte este că oamenii din familia soţului evitau subiectul, de frica Securităţii, că ea a aflat povestea asasinării liderului PCdR abia în 1968, când Ceauşescu, pe fondul reglării de conturi cu oamenii lui Dej, a dat ordin să se ancheteze crima.
Marti m-a dus şi la bunicii lui Fejer Andras şi Fejer Ilona de 84 şi respectiv 82 de ani. Îşi aduc aminte că lumea vorbea, şi înainte, şi după război, cu fereală despre Ştefan Foriş. Mai întâi, fiindcă era comunist, apoi tocmai fiindcă fusese asasinat de tovarăşii săi. În timpul războiului, după spusele lor, şeful comuniştilor din comună era chiar un unchi al doamnei Lorincz Sandor, care era căsătorit cu o evreică şi ţinea legătura cu Foriş. În afară de Lorincz mai activau două fete, surori, Ecaterina (Kati) şi Ilona (Ilus), rude îndepărtate ale lui Foriş, care de 7 Noiembrie sau 1 Mai, noaptea, cu fereală faţă de jandarmi, atârnau steaguri roşii pe biserica evanghelică sau pe stâlpi. Brusc, discuţia m-a incitat.
Ceauşescu, perioada nebuloasă
Biografiile oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu relatează vag şi sec faptul că marele cârmaci se afla în august 1944 în focul luptei de eliberare naţională antihitleristă. Nu se dădeau date concrete despre ce anume a făcut, punctual, viitorul dictator în ziua de 23 August 1944. Unele documente spun că s-ar fi eliberat din lagărul de la Târgu-Jiu pe 4 august 1944. Împreună cu el a mai fost eliberat şi Grigore Preoteasa, viitorul ministru de Externe al României, mort în accidentul de avion de pe aeroporul Vnukovo de lângă Moscova, în 1959. Acesta, unul dintre puţinii comunişti cu studii adevărate, bun de gură şi destul de chipeş, se încurcase în lagăr cu viitoarea sa soţie, Ecaterina Feher. Aceasta venise cu o căruţă, împreună cu mama ei tot Ilona, să-şi ia logodnicul proaspăt eliberat. Pe cizmarul ratat Nicolae Ceauşescu nu-l aştepta nimeni, nici Lenuţa, cu care trata deja amor, nici familionul din Scorniceşti, nici “partidul”, care nu-l considera atât de important încât să-l oblojească postdetenţie. Conform mărturiei doamnei Ilinca Preoteasa, fata fostului ministru, într-un interviu acordat Laviniei Betea, bunicii sale i s-a făcut milă de băiatul singur şi trist şi l-a poftit în căruţă. Aşa a ajuns “geniul Carpaţilor” la Târlungeni, unde a fost cazat, ospătat şi îmbrăcat pe spezele familiei Feher. Nu se ştie exact cât a stat aici, dar este foarte probabil ca actul de la 23 August 1944 să-l fi prins încleştat în luptă cu nişte chimion secuiesc şi slană.
Vând cartofi!
Bunicii lui Marti nu-şi amintesc să fi văzut străini în sat în august 1944, dar şi-au amintit unde era casa familiei Feher, lângă biserica evanghelică. Însoţit de nepot, care a pierdut o groază de vreme cu mine, am ajuns în faţa unei case destul de pricopsite, cu multe camere (familia Feher era de chiaburi), pe care scria “Magazin Mixt”. Pe poartă era un afiş cu “Vând cartofi”. Proprietăreasa, doamna Olga Lorincz, a cumpărat cu câţiva ani în urmă casa de la urmaşii lui Ilus Feher. Habar n-avea de povestea mea, dar s-a arătat interesată. Cine ştie, poate după acest articol o să-şi boteze prăvălia “La Ceauşescu”. Am întrebat-o dacă mai are ceva mobilier moştenit de la foştii proprietari, eventual laviţa pe care a dormit Ceauşescu. S-a întors, mândră, cu poza unei sobe de teracotă, pe care a imortalizat-o înainte de a o demonta. Mi-am spus în sinea mea că în Coreea de Nord, o poză cu soba dezafectată la care s-a încălzit cândva Kim Ir Sen ar fi teribil de valoroasă. Văzând cum l-a învins capitalismul biruitor pe Ceauşescu şi cum înfloreşte comerţul privat în hogeacul său temporar, mă gândeam că îmi lipseşte totuşi ceva în acest reportaj.
Ultimul martor
Când să mă regrupez la o cârciumă, Marti a mai venit cu o idee: “No, hai să vedem dacă îi nea Zoli aici, o fost om important, poa ştie ceva!”. În curtea unei case îngrijite l-am găsit pe domnul Zoltan Dudas, fost funcţionar superior în Ministerul de Externe. Arată de 70 şi ceva de ani, dar are 91. Este finul mamei lui Cati Feher-Preoteasa, s-a înscris în partid imediat după 1944. Într-unul dintre numerele noastre viitoare vom publica un amplu interviu cu el, despre Ana Pauker, Preoteasa şi Maurer, oameni cu care a lucrat direct. În 1944 era muncitor la Braşov, dar locuia la Tărlungeni. Într-o seară a trecut să-şi viziteze naşa: “Atunci l-am cunoscut pe Grigore. Era volubil, de treabă. Aveau o masă lungă, unde stăteau oamenii din familie, Grigore şi încă unul, brunet. Ăsta tăcea şi mânca, nu spunea nimic. Mi-a rămas în memorie chipul lui. Abia mai târziu, când am văzut în Scînteia pozele cu membrii Biroului Politic, am înlemnit. Era Ceauşescu”.
