Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cartierul Podu de Fier, Iași, la primele ore ale dimineții. Șase cârciumi într-o intersecție de stradă. O gheretă cu terasa mică cât o halbă. Aici se bea vin de duzină turnat în pahare de bere. “Medicamentul” prin care personajele cartierului își amăgesc necazurile, își risipesc viața, distrugându-și iremediabil sănătatea. Toți se plâng de “ficatul în pioneze”. Dar nu le pasă. O imensă și amăgitoare prelungire inutilă a timpului, chipurile în mod fericit. Cu cel mai răvășitor drog al timpurilor moderne, alcoolul. Pare că toată sărăcia și netrebnicia orașului s-a topit și a curs plămădind chipurile de la mesele terasei. Printre alcoolicii “răi”, cum se zice, am întâlnit și un bețiv onorabil. Nea Vasile. Vasile Halbă, așa-i zic prietenii. În crâșma în care l-am găsit își fac veacul șuți de cartier, gropari de la cimitirul Eternitatea, cerșetori, țigani, vagabonzi, bețivi la început de drum, bețivani incurabili, cirotici cu un picior în groapă, dar și tineri orfani cu fețele buhăite ce arată ca la 80 de ani. Cu toții dansează de dimineață până seara pe melodia dulce-amară a berii și a vinului de surcele.
Scursura
Dar să o luăm, firește, cu începutul. Momentul trezirii la viață a cartierului. Oricine știe că oamenii harnici se deșteaptă de dimineață. Alcoolicii anonimi din Podu de Fier se trezesc ca la ceas, înaintea tuturor oamenilor normali, din cauza beției. Nu mai pot să doarmă, au un fel de insomnie a alcoolului. Georgel se adăpostește într-o mașină părăsită. Cât apucă, o oră, două, trei, după miezul înecat în alcool al nopții. Pe buzele vineții, sub fața uscată, scurge paharele. Își face primul apariția la terasă. Al doilea e Costică, un afacerist care a dat faliment. De 10 ani își îneacă amarul în alcool. Al treilea e profesorul celibatar. Restul vin pe rând, când cetățenii cartierului încă lenevesc la o cafea. Coate-goale, șomeri, gropari, rromi. Orfanii flămânzi ai cartierului.
Rata și vinul
La opt și jumătate, înainte de a-l întîlni pe nea Vasile l-am văzut pe Ionuț, tânărul de 27 de ani căruia i-a albit părul. Are barbă, fața roșie îi este încrețită și ochii tulburi. E orfan și locuiește într-o casă evreiască părăsită. Toți îl știu că bea de dimineață până seara, în afară de momentele când muncește cu ziua prin cartier să câștige o parte din banii pe care-i cheltuiește astfel. Așa cum face și nea Vasile, și gașca de gropari care sunt de departe cei mai avuți dintre meseni. Dar și ei beau tot vin de surcele. Rareori, către seară, se încinge câte o bătaie de toată frumusețea, zboară halbele, se sparg mesele, oamenii sar peste gard și se refugiază în grădini. De altfel, chiar cârciuma e amplasată într-o astfel de curte. Printre orășeni se amestecă zilnic și țăranii navetiști care iau rata de la doi pași de cârciumă și, cum n-au unde să aștepte, vin de beau o bere, o vodcă, un vin de surcele, fiecare după posibilități.
Bani din fier vechi pentru băutură
Citește pe Antena3.ro
Nea Vasile e un domn, un boier printre ei. Fie și pentru faptul că face ce face, dar chiar dacă zilnic are aceleași preocupări ca și ceilalți, măcar hainele-i sunt un pic mai curățele, nu put. Și la vorbă e tare simpatic. Sub basca ofilită de vreme și de soare se ascunde un chip cu barbă patriarhală și niște ochi pătrunzători. Într-o altă dimineață l-am găsit trăgând după el niște bare de fier, în timp ce pe umăr îi atârna o pungă cu pâine scormonită din gunoaie, pentru câini. În fața lui, “șeful de echipă, cară o roabă plină cu vergele din fier, pentru a le vinde la kilogram”. Și el, ca și Mircea, locuiește pe aproape și muncește la bogătanii cu vile din cartier. Era în pauza de masă. Hrana lor o constituie de cele mai multe ori halba cu vin de surcele. Casa lui nea Vasile o o dărăpănătură. Pare o cutie de chibrituri lipită la încheieturi cu prenadez. Curtea-i mare e plină de buruieni. Nea Vasile trăiește singur, nu are timp de gospodărie, bătrânețile și ocupația sa de bază, băutul, l-au doborât. Rânjește în fața vizitatorului cu o sticlă de plastic în dinți. Era a doua jumătate de vin pe care i-am luat-o în ziua aceea. Așa, slab și bătrân cum e, nici la competiția numită în glumă “halbere”, nu prea ar mai face față.
Tinerețe productivă
Bătrânul își amintește de tinerețile lui glorioase, când bea cu damigenile vin pregătit din ograda proprie. Acum nu mai are de unde, că a luat proptelele din fier ale viței și le-a dus la reciclare pentru un sfert de vin, așa că vița a căzut la pământ și s-a uscat. Moșul a lucrat la Frigocarne, fura câte un TIR de carne, el și complicii, pe timpul lui Ceaușescu. Iar carnea o dădea tot pe băutură. Acum e bătrân și trăiește din ajutorul social. Mai lucrează cu ziua pe unde apucă, dar face treabă ușoară, de moșneag. “Nu mă iau cu toți derbedeii de la cârciumă. Nu trebuie să faci legătură cu toții “câinii”, niște bolnavi. Acolo se bea de dimineață până seara și-s numai scursuri și borfași și oameni de nimic. Restul cartierului e puțin mai de treabă, dar beau și bogătașii ăștia de pe la vile”. Bătrânul trăiește singur, unicul suflet din gospodărie fiind un câine. Viața lui nu mai depinde decât de o jumătate de vin, din oră în oră, vin care îi dă iluzia unei aflări în treabă. Îi crează conștiința că încă mai e viu. Însă cu ficatul în pioneze.
Alcoolici fără speranțe de vindecare
Ceva mai în deal de cârciuma sa preferată se înalță trufașe zeci de vile, între pâlcuri de copaci înverziți. Acolo locuiește o parte din crema orașului, directori de bănci, nepoți de parlamentari, oameni numai unul și unul, cu jeepuri la poartă și case împănate cu termopane. Printre ei are domiciliul și parlamentarul Stanciu, cel care a avut votat cu amândoua mâinile pensiilor de favor, pensile nesimțite, cum se mai zice. La astfel de oameni muncesc cu ziua toți acești bețivi de cartier.
La Iași, în cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola, există o clinică pentru drogo-dependenți, la care ajung o parte dintre alcoolicii ce doresc să scape de acest viciu. Numai că, în ultimii ani, medicii spun că numărul celor care vor să se lase de băut e din ce în ce mai mic, așa încât respectiva clinică e mai mult goală. Mai există și o asociație, ceva similar “Alcoolicilor anonimi”, dar nici organizația nu prea are clienți, mai ales că majoritatea celor pe care i-a ajutat de-a lungul timpului au recăzut în patimă. N-au avut suficientă voință, spun reprezentanții asociației. Dar parcă mai plauzibil pare justificarea unuia dintre cei care s-a lăsat, apoi s-a apucat din nou: “N-am avut destulă speranță”. Deputatul Tudor Ciuhodaru este îngrijorat de “marile cheltuieli” ce se fac cu astfel de oameni care ajung să fie tratați gratis la Urgențe pentru primul ajutor oferit în caz de accidente, incendii etc. “Ar trebui scoasă o lege ca acești oameni să fie amendați, să nu mai bea, sau să platească dacă se accidentează din cauza alcoolului consumat”, își dă cu părerea, ca un prost psiholog ce e, deputatul Ciuhodaru, același medic parlamentar care nu oferă un răspuns și la întrebarea: de ce ajung oamenii aceștia într-o astfel de situație.
