La ora la care citiți acest text, o româncă tocmai a aterizat pe continentul african pentru a salva lei de circ, după ce a fost în Vietnam să scape urșii captivi. Ioana Dungler, o bucureșteancă mutată la Viena, este un adevărat „Captain Planet”, zburând de pe un continent pe altul pentru a salva necuvântătoarele planetei.
Provincia Nihn Bihn, estul Vietnamului. Într-un grajd întunecat, opt urși sunt ținuți în câte o cuşcă sordidă, în care nu încape un om în picioare. Așa au fost crescuți o viață întreagă, fără să știe ce e lumina soarelui, fără să știe cum e să te cațeri într-un copac, fără măcar să se fi ridicat vreodată în două labe. Din întuneric, românca Ioana Dungler îi privește cu un sentiment de revoltă amestecat cu groază. „Închipuie-ți zece ani din viață în care nici măcar nu te poți întinde pe întreaga lungime a corpului tău. Urșii sunt foarte grași toți și proprietarul spune că sunt grași pentru că sunt foarte bine hrăniți. Nu! Sunt grași pentru că nu se pot mișca. Ei sunt de regulă foarte agili și foarte delicați ca formă, iar ce vedem aici sunt niște baloane”. Urșii rod încontinuu gratiile. E de la stres, ni se spune, și de la dorința lor de evadare. Din această pricină au dinții distruși în cea mai mare parte, iar lucrul acesta le creează suferințe incredibile. Se spune că durerea de dinți la urși e mai greu de suportat decât cea a oamenilor.
Mutilate pentru... poziţia socială
Din pricina durerilor, dar și a vieții trăite într-un spațiu atât de mic, animalele au mișcări stereotipe. Dar asta nu e cel mai rău lucru care li se putea întâmpla. Ioana privește mai atent animalele și atunci descoperă oroarea: o mare parte din ele nu mai au una sau chiar ambele labe din față. „Le-au fost tăiate pentru că laba de urs e considerată o delicatesă sau un suvenir foarte important, se spune că aduce noroc, te face să pari că ai o poziție socială înaltă”. În timp ce vorbim, tartorul acestor animale, proprietarul, încearcă stânjenit să pozeze într-un om gingaș și mimează un fel de joacă, întinzând vârful unei umbrele printre gratiile cuștilor. Urșii reacționează extrem de violent, ca și cum și-ar recunoaște călăul. Omul nu are nicio mustrare de conștiință. „Îi țin în aceste cuști așa de mici, pentru că e mai ușor să îi hrănesc. Și, oricum, cea mai mare parte a terenului meu o păstrez pentru a crește bonsai”, ne zice.
Chinuiţi pentru un „medicament miraculos”
Bărbatul i-a cumpărat încă de când erau pui de la braconieri pentru a produce una dintre cele mai bizare licori ale medicinei tradiționale chinezești: fierea de urs. „Este în credința milenară a vietnamezilor și chinezilor că fierea de urs are proprietățile unui medicament. Dacă o amesteci cu alcool, poate curăța rănile căpătate în urma unui accident, de pildă. La fel, dacă este băută, se crede că mărește virilitatea bărbaților, lucruri care nu s-au dovedit niciodată că funcționează cu adevărat”, ne explică Hien Nguyen Thi Thu, o activistă pentru drepturile animalelor din Vietnam. Pentru a extrage fierea, urșii sunt înțepați în abdomen regulat cu un ac care are montat la capăt un soi de perfuzie. Cu cât sunt mai grași și mai stresați, cu atât produc mai multă. De aceea sunt și ținuți în cuști în care nu se pot mișca: pentru a fi mai ușor de manipulat.
Ani de luptă pentru 1.000 mp
Ioana Dungler, directorul de programe al uneia dintre cele mai mari organizați pentru protecția animalelor din Europa, Vier Pfoten, a aflat de soarta urșilor din Vietnam și s-a decis să facă tot ce se poate pentru a-i salva. A aterizat în Hanoi acum trei ani și de atunci a început să preseze autoritățile locale să o lase să ajute urșii. Mai întâi, a primit de la autorități 1.000 de metri pătrați de teren. Nu e mult, dar a reușit să facă miracole în acel spațiu în care și-au găsit liniștea 20 de urși exploatați. Au acolo copaci în care s-au cățărat pentru prima oară în viața lor, au leagăne pe care se dau ca niște copii, au un bazin de înot unde se dezmiardă după o viață în care blana lor a simțit doar tăria betoanelor și rugina gratiilor. „Am urmărit să redăm la scară, cât ne-a permis spațiul, să creăm un minihabitat pentru aceste animale. Sunt câteva obiective când construiești așa ceva. Primul lucru este să oferi animalelor un habitat cât mai apropiat de cel natural: iarbă, copaci și tot felul de structuri pe care le-ar regăsi în natură și aici le copiezi cumva”, ne zice Ioana, arătându-ne investiția făcută. „E minunat ce se întâmplă în spatele tău!”,exclamă. Doi urși stau în fund în leagănul improvizat din niște cauciucuri. Se țin cu labele de funiile leagănului, așa cum face și omul. „De curând au descoperit cât de comic este să te dai în leagăn și cât de mult de poți distra. Când mă uit la ei cum se joacă, am așa un sentiment extraordinar de bucurie și de împlinire. I-am văzut prima dată acum doi ani și jumătate și m-au impresionat foarte tare doi dintre ei, pentru că, deși fuseseră salvați, deși nu li se mai extrăgea lichidul din bilă, nu le mai făcea nimeni nimic prin care să sufere, erau atât de triști. Aveau genul ăla de privire în gol, când nu mai aștepți nimic de la viață”.
Speranţe pentru miile de urşi chinuiţi
Dar în Vietnam mai există mii de perechi de ochi triști, urși rămași captivi în fermele de extracție de fiere. Cu toate că această practică a fost scoasă în afara legii de autoritățile vietnameze, animalele au rămas în grija stăpânilor-tartori pentru că nu există un alt loc în care să fie duși. Dar românca Ioana Dungler are un plan de salvare. A reușit să găsească în apropiere un teren amplasat într-o rezervație naturală, în mijlocul naturii. Vor fi câteva hectare unde Asociația Vier Pfoten va ridica din banii donatorilor europeni un azil pentru animalele chinuite în numele medicinei tradiționale. Urșii de la Nihn Bihn vor fi mutați aici în trei luni și alături de ei își vor găsi liniștea peste o sută de alte animale. „Aici va fi o clinică veterinară, pentru că animalele pe care le vom aduce au severe probleme de sănătate. Deci va trebui să înfiinţăm o clinică veterinară unde să le putem acorda imediat atenția necesară. Vor fi și clădiri administrative, cu birouri și locuri speciale unde se va procesa și se va depozita hrana. Vor exista și căsuțe pentru urși pentru că, deși în libertate ei ar trăi fericiți sub cerul liber și şi-ar face culcușuri pentru perioada de hibernare, vor fi nevoiţi să redescopere aceste abilități. Așa că trebuie să le oferim cazare până ajung în acel punct”.
A construit o casă pentru lei
Ioana Dungler este mai mereu pe drumuri, pentru a salva şi alte animale. Din Vietnam, înainte de a ajunge acasă, la Viena, a făcut un ocol până în capătul celălalt al lumii, în Africa de Sud. Acolo, la câteva sute de kilometri de capitala Johannesburg, a ridicat un așezământ în sălbăticia savanei pentru leii chinuiți în grădinile zoologice. Urmează să plece la lucru în Indonezia, unde Vier Pfoten, alături de o altă fundație, a ridicat o școală pentru urangutanii exploatați. Aici, animalele sunt învățate de oameni să se readapteze în junglă. De aici, înapoi în Africa, unde salvează puii de elefant rămași orfani în urma braconajului. Iar de acolo, vine în România, unde se luptă pentru a face câinilor vagabonzi o viață mai bună.