Povestea copiilor români încurcaţi la naştere ce au trăit 12 ani cu falşi părinţi. Despărţirea dureroasă de părinţii şi fraţii “primiţi” din greşeală

S-au jucat 12 ani cu pretinşii săi fraţi, în curtea şi în locuinţa comună. Au supt laptele matern, au fost hrăniţi, strânşi la piept, sărutaţi, mângâiaţi de doi părinţi pe care i-au crezut ca fiind “trimişii” lui Dumnezeu pe pământ. Au avut probleme, au fost necăjiţi, au plâns. Aceştia le-au rezolvat doleanţele, le-au pansat durerile, le-au alinat suferinţele. Agăţaţi de fustele mamelor au privit peste gard la vecinii pe care i-au crezut ca fiind nişte străini. Numai că aceştia erau de fapt părinţii reali, naturali. Deodată, după “dureroasa” descoperire, au trebuit să părăsească universul creat vreme de 12 ani - cât o viaţă, pentru un copil - pentru a păşi într-o curte străină, într-o casă nouă. În care îi aşteptau glasuri noi, priviri diferite. Relaţii noi. Un nou mod de abordare a vieţii. E ca şi cum cineva te-ar lua din casa părintească dintr-un colţ al României şi te-ar duce la o altă familie, din celalalt colţ al ţării. Şi acolo ar trebui să te integrezi, fără să mai fi avut relaţii, fără să fii apropiat de nimeni din casă, fără să fii iubit (încă) de acei oameni noi, străini totalmente pentru tine, dar de fapt ei fiind părinţii tăi naturali, fraţii tăi de sânge.  

Tragedia despărţirii, după 12 ani de creare a unor relaţii strânse

Am aflat cu toţii recent de cazul a două mame din Franţa cărora li s-au încurcat copiii la naştere. După mulţi ani a fost recunoscut incidental, iar părinţii au fost “despăgubiţi” pentru grava eroare comisă. Au fost  situaţii asemănătoare şi în România, însă greşelile au fost descoperite la scurt timp de la incident. Există însă un caz, petrecut în timpul comunismului, în care astfel de copii au fost crescuţi de falşii părinţi o perioadă lungă de timp. Mai precis, timp de 12 ani.  O tragedie cu atât mai mare, cu cât s-a prelungit perioada despărţirii copiilor de părinţii reali, naturali. Şi asta deoarece s-au creat, cum e firesc, relaţii strânse între falşii părinţi şi copil, dar şi între copil şi pretinşii săi fraţi! De acest caz aminteşte scriitorul şi jurnalistul Mihai Stoian. Incidentul s-a petrecut în 1962, la casa de naşteri a unei comune din România. Este vorba despre două fetiţe. Pentru că astfel de cazuri nu erau mediatizate atunci (se presupunea că statul comunist este exemplar şi nu poate greşi atât de grav) au fost dezvăluite doar iniţialele numelor mamelor: I.B. şi E.C., din comuna F., judeţul VS. Tragic şi cutremurător este faptul că ambele familii sunt din acelaşi sat. După naştere, părinţii ajung acasă, anii trec, dar fetele nu prea seamănă cu părinţii. “Consătenii compară, consătenii vorbesc…Familia B., care se numără printre fruntaşii satului, spre deosebire de familia C., cu cinci copii în total şi care o duce mai greu, convinsă fiind că adevărata lor fetiţă se află dincolo, la familia C., începe investigaţiile. …Sunt necesare probe ştiinţifice (examene serologice, dactiloscopice, antropologice - pe atunci nu existau probele ADN! - n. red.).  Familia B. doreşte să-şi recapete neîntârziat fata, pe când familia C., invocând argumentul lipsei de bani, tărăgănează lucrurile”, povesteşte Mihai Stoian.

Vă veţi întreba de ce familia C. reclamă problema banilor? Pentru că astfel de analize, la cerere, costau şi atunci. La Institutul Medico-Legal trebuiau să plătească câte 800 de lei per familie, ori pe atunci era o sumă importantă. Plus că cele două familii ar fi trebuit să stea la oraş cel puţin două zile şi interveneau costuri suplimentare: banii de drum pentru ambii membrii ai familiei, bani de cazare şi de hrană, pentru mijloacele de transport în comun în oraş etc. 

Fără despăgubiri, cu multă suferinţă

“Mai mult decât atât: capul familiei B. se afla imobilizat la pat, fiind foarte bolnav. Iar transportarea lui ar fi necesitat condiţii speciale şi mai costisitoare”. Pe de altă parte, pe lângă cheltuielile prea mari, pentru aceşti oameni nevoiaşi, apare şi problema legăturilor sufleteşti care s-au închegat între fetiţă şi părinţii şi fraţii “impuşi” din greşeală. Aşadar s-a luat în calcul atât cheltuiala, cât şi suferinţa ulterioară despărţirii, întrucât fetele deja au împlinit 12 ani.  În cele din urmă testele au fost făcute cu sprijinul familiei care a dorit foarte mult să-şi recapete fiica “naturală”. Drama ce a urmat, cu suferinţa sfâşietoare a celor două fetiţe, nu mai este cunoscută. Iar familiile puse în această gravă situaţie nu au fost despăgubite, fie şi parţial, pentru greşeala făcută, aşa cum se întâmplă astăzi. Cine ştie în ce colţ al planetei două femei mature se gândesc astăzi cum au trăit parcă două vieţi. Una de până la 12 ani. Şi cealaltă, de până acum. După suferinţa de nedescris a despărţiri. Ca o dramă la Auschwitz! După o astfel de poveste, printr-un gest reflex, fiecare dintre noi am putea să ne întrebăm: oare semănăm destul de bine cu părinţii cu fraţii noştri? Vecinii de peste drum nu seamănă parcă prea mult cu noi? Nu, nu. Şi asta doar dacă mamele noastre au născut la o maternitate, fie ea românescă sau franţuzească?... Întoarce-te, întoarce-te, frate!

Citește pe Antena3.ro

Care e cauza morții lui Silviu Prigoană. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce mânca