Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În vreme ce România a avut nevoie de un străin pentru a reforma medicina de urgență, de palestinianul Raed Arafat, o româncă, străină în țara altora, a ajuns să dăruiască un sistem de ambulanță care să salveze vieți gratis și mult mai eficient decât serviciile private. Se întâmplă chiar acum în orașul Walvis Bay, Namibia, pe coasta de vest a Continentului Negru.
Aventura africană a Gabrielei Teleman începe în anii tulburi de după Revoluție, la Galați. În acea perioadă era tehnician dentar într-un cabinet din una dintre cele mai mari policlinici din oraș. Îşi mânuia spatula prin ghips până îi ieșeau dinții comandați de cabinetele stomatologice din clădire. Avea un serviciu frumos și o familie sănătoasă.
Nimic nu prevestea drama care avea să o alunge din țara natală pe care o iubea și unde credea că va trăi o viață.
Cu puțin timp înainte de izbucnirea evenimentelor din 1989, a fost cu fiica la medic, la un control de rutină, și a aflat că fetița ei are diabet. Vestea avea să-i întoarcă lumea cu susul în jos: „Am albit! Când am aflat de asta, a fost un șoc așa de mare, că peste noapte am albit”. Și deodată țara ei devenise inamicul numărul unu al copilului său, căci imediat a realizat că România îi condamnă fetița la moarte. Imediat după 1990, sistemul de sănătate nu era pregătit să trateze corespunzător copiii bolnavi de diabet: insulina se găsea greu, după ce stăteai zile întregi la cozi interminabile, iar testele pentru asemenea afecțiuni erau inexistente. Dar în acest ocean de disperare, Gabrielei i-a răsărit o insulă de speranță. Șansa a făcut ca în acea perioadă soțul ei să fi prins un contrat pe un vas de pescuit staționat în Namibia. La el au mers în vacanță și a fost uimită cum într-o țară atât de îndepărtată, din Africa, spitalele erau dotate cu tot ce era nevoie pentru diabetici. Şi așa a hotărât să rămână definitiv. Inițial s-au mutat în orașul namibian Luderitz.
Două fețe diferite ale aceluiași sistem
Avea să descopere în curând că, în Namibia, același sistem medical, care îi dădea propriei copile șansa unei vieți normale, îi omora pe localnici cu zile. Căci acolo existau servicii medicale foarte performante, dar ele erau accesibile doar pentru cei care aveau un loc de muncă și care își permiteau astfel o asigurare medicală. Și cum aproape jumătate din țară e șomeră, Gabrielei i-a fost greu să rămână impasibilă. Așa că s-a gândit să dea o șansă la viață și celor care nu-și pot permite să-și salveze viața în cazul unei urgențe.
Așa că a înființat „Saint Gabriel Community Ambulance Trust”, o fundaţie nonprofit, care să trateze atât săracii, cât şi bogaţii. Iar costurile pentru serviciile gratuite ale săracilor să fie acoperite din serviciile oferite celor bogaţi. Astăzi a ajuns să fie singura din oraş. Are de trei ori mai multe mașini de salvare decât statul şi ajunge de cinci ori mai repede la faţa locului în comparație cu o ambulanţă privată. Secretul vitezei: nu cere nicio dată suplimentară la telefon legată de documente. „Serviciile private pierd mult timp la telefon cu aflarea datelor suplimentare legate de polița de asigurare a celui care sună. Pe mine mă interesează doar atât: unde s-a petrecut incidentul. Țelul nostru a fost ca timpul de a ajunge la o persoană să fie intraurban de doar maximum trei minute”, spune Gabriela. Pentru o asemenea viteză de reacție, și-a construit centre regionale cu care acoperă o bună parte din toată țară și a început să salveze pe banii produși de fundația „St. Gabriel” mii de oameni.
O rețetă pur românească pentru un sistem african
Dar Gabriela nu se oprește aici. În aceste zile tocmai se împlinește visul ei namibian: un centru de salvare pentru namibieni, un fel de clinică unde pacienții să primească un prim tratament, să fie stabilizați și triați până la spital. Construcția se face la periferia orașului, pe o palmă de pământ cumpărată de Gabriela din economiile ei. Inițial tot proiectul a început cu stângul. Acum câțiva ani a investit o mare parte din economii pentru a nivela terenul cu nisip adus din deșert. Dar un vânt a suflat și a măturat toată investiția, lăsând în loc o gaură care trebuia din nou acoperită. Dar Gabriela nu s-a lăsat descumpănită și a continuat să caute sponsori pentru visul ei.
„Pe cine să dau în judecată? Pe vânt? Astăzi a găsit pe cineva dispus să își verse împreună cu ea economiile și șantierul a pornit.
Acum o lună, Gabriela s-a întors în România, în vizită. De douăzeci de ani de când a plecat nu a rupt contactul cu țara-mamă și mai are încă prieteni pe care îi vizitează anual. Așa se face că în august, la București, s-a întâlnit chiar cu varianta ei românească, cu Raed Arafat. A vrut să știe care a fost secretul avântului pe care SMURD l-a avut în România. Căci ea, în Namibia, simte că bate pasul pe loc, că abia reușește de la o lună la alta să-și plătească salariile. Și Arafat i-a spus că nu ar fi reușit să ajungă unde este astăzi fără să obțină la un moment dat sprijin de la stat. Dar soluția nu prea pare să o ajute pe Gabriela. Căci, cum să înceapă statul namibian să o ajute când, până acum, mai mult i-a pus bețe în roate. Compania națională care administrează drumurile și care plătește despăgubiri pentru unele accidente rutiere aproape că a adus-o în pragul de a nu-și mai putea plăti salariații. Refuză și astăzi să îi efectueze plăți pentru serviciile pe care le-a prestat timp de mai bine de doi ani.
