"Etnobotanicele" au fost introduse pe piaţa europeană la începutul anilor 2000. La acel moment, nici unul dintre state nu avea legi care să le interzică, iar reacţiile oficiale au întârziat ani buni.
Prima ţară care a avertizat Centrul de Monitorizare a Drogurilor de la Lisabona cu privire la substanţele de tip "spice" a fost Germania. În decembrie 2008, o echipă de cercetători nemţi a descoperit mai multe substanţe denumite generic "canabinoli", care făceau parte din componenţa unor plante vândute în spice-shop-uri sub denumirea de "săruri de baie" sau "plante aromatice". De atunci, sesizările şi măsurile împotriva drogurilor legale s-au ţinut lanţ.
În 2008, Suedia a scos în afara legii o serie de substanţe, printre care şi mefedrona, una dintre cele mai puternice, după ce o tânără a murit în urma consumului de spice-uri. În prezent, mefedrona se află pe lista narcoticelor de mare risc, iar posesia de peste 15 grame se pedepseşte cu minimum doi ani de închisoare – aceasta fiind, în Suedia, o pedeapsă mai aspră decât pentru posesia de aceeaşi cantitate de cocaină sau heroină. La finele lui 2008, şi Danemarca, şi Finlanda aveau o lungă listă de substanţe psihotrope şi psihoactive scoase în afara legii.
Estonia a luat şi ea măsuri, în special împotriva mefedronei care în noiembrie 2009 a fost clasificată ca narcotic şi adăugată la lista de substanţe controlate. În 2010 mai multe state, printre care şi România, s-au alăturat celor care adoptaseră acte normative ce interziceau substanţele vândute de magazinele de vise. Primele au fost Croaţia şi Germania, în ianuarie, urmate de Insula Man şi de ţara noastră. În martie a.c., Olanda şi Marea Britanie au scos şi ele în afara legii substanţele conţinând canabinoli. În luna mai, Irlanda, Belgia, Italia, Lituania, Franţa şi Norvegia, iar în august Austria şi Polonia au anunţat incriminarea consumului şi a vânzării unora dintre substanţele psihoactive. În august, Guvernul Ungariei a introdus un proiect de lege pentru interzicerea spice-urilor. Aceste substanţe sunt încă legale în Elveţia.
În România, consumul substanţelor psihotrope şi psihoactive este controlat prin Legea 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope. Aceasta a fost modificată prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului în luna februarie 2009. Actul normativ a introdus 36 de substanţe noi pe lista celor interzise şi prevede că "tabelele pot fi modificate prin hotărâre a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului Sănătăţii". După intrarea în vigoare a ordonanţei, magazinele de vise de pe teritoriul României s-au închis, dar numai pentru scurt timp. De aproape şapte luni, acestea au revenit pe piaţă cu plante şi substanţe noi, care nu se află pe lista celor interzise de OUG 6/2010. De la redeschiderea magazinelor, Guvernul a mai avut o singură tentativă de a le contracara activitatea, în luna iunie, când a introdus pe lista de substanţe interzise încă 8. Fără efect. Confruntate cu aceeaşi problemă, a apariţiei "peste noapte" de noi şi noi substanţe care să le înlocuiască pe cele interzise, unele state din SUA au interzis funcţionarea magazinelor care vând spice-uri. "Motivaţia lor a fost clară", explică preşedintele FORAD, Cristian Ene. "Substanţele comercializate puteau fi foarte greu supuse controlului."
În Europa, o singură ţară a interzis până acum magazinele de vise – Polonia. Guvernul de la Varşovia a închis într-o singură noapte, în luna octombrie a.c., 1.200 de spice shop-uri. "După mai multe cazuri de tineri ajunşi în spitale cu efecte secundare severe din cauza drogurilor legale, Guvernul polonez a clasificat magazinele de vise ca fiind o ameninţare la siguranţa naţională şi le-a închis", spune Cristian Ene.
"Statul nu va bate în retragere în războiul cu aceste substanţe şi le vom ataca prin toate mijloacele legale disponibile", a declarat ministrul Justiţiei din Polonia, Krzysztof Kwiatkowski. "Va fi un război lung şi dificil, pentru că adversarul nostru este foarte bine pregătit, bogat şi foarte hotărât. Pentru noi, acesta a fost doar începutul. În continuare, intenţionăm să acoperim golurile din legislaţia antidrog şi să introducem o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 ani pentru orice persoană care vinde minorilor substanţe ce prezintă un risc pentru viaţa sau sănătatea lor. De asemenea, vrem să propunem un amendament prin care inspectorii sanitari să aibă voie să retragă de pe rafturi pentru o perioadă de până la 18 luni orice substanţă suspectată de a fi dăunătoare sănătăţii", a mai spus ministrul.
Acţiunile Serviciului Antidrog
Comisar Ilie Marcu, şef birou în cadrul Serviciului Antidrog din Direcţia de Combatere a Crimei Organizate, îşi aminteşte că în anul 2008 au apărut "comercianţii de vise" la Galaţi. "Ei spuneau că au găsit amestecuri miraculoase de plante care au efecte similare drogurilor şi le-au numit «etnobotanice», ca să le dea acest caracter de natural. Dar ele n-au nici o legătură cu natura. Am luat probe să vedem ce sunt. Iniţial am crezut că e o mixtură de plante. La analiză s-a descoperit substanţe necunoscute, de sinteză, impregnate în acele plante. O substanţă care nu era pe lista celor interzise. Produsele aflate pe piaţă aveau denumiri comerciale manipulatoare." Comisarul spune că se câştigă sute de mii de euro din acest comerţ: "Am fost acasă la o persoană despre care ştiam că se ocupă cu comercializarea de etnobotanice, la zece zile după ce a fost dată lista cu substanţele interzise. Am găsit 100.000 euro cash. În bancă mai avea 500.000 euro, bani pe care i-a primit înapoi, pentru că a spus că au fost făcuţi înainte de a intra în vigoare interzicerea substanţelor". Comisarul Ilie Marcu precizează că, dacă pentru a se face lista cu substanţe interzise, a fost nevoie de o perioadă de timp cuprinsă între ocombrie 2008 până în februarie 2010, timpul de reacţie al patronilor de magazine "etnobotanice" a fost mult mai scurt: "N-au trecut două zile de la publicarea listei şi ei erau pregătiţi cu alte substanţe". Procesul prin care se alcătuieşte lista este următorul: Serviciul Antidrog sesizează Ministerul Sănătăţii, care pune lista pe site în dezbatere publică. Trebuie luat acceptul şi de la UE, iar totul durează câteva luni. "Când ne-am apucat de controale, erau 400 de magazine, acum sunt 300. Am făcut 3.000 de acţiuni. În toată ţara lucrează 400-500 oameni pe Antidrog. Dar şi opinia publică ar trebui să ia o poziţie. Sunt multe asociaţiile de locatari care au dat acordul de deschidere la parterul blocului de magazine, iar printre ei se află şi părinţi", arată comisarul. (Irina Munteanu)
Viitorul sună... horror
Conform unor surse, întreaga piaţă europeană de etnobotanice este alimentată din China. Un fost ofiţer de informaţii antidrog ne-a declarat că în acest moment China are 400 de tone de astfel de substanţe pregătite pentru a fi trimise numai în România. Aceeaşi sursă ne-a precizat că în urmă cu trei săptămâni în Vama Constanţa a fost descoperit un container cu plante etnobotanice provenind din China. "Ele sunt vămuite sub denumirea de îngrăşăminte pentru plante. Şi nu pot fi oprite. Şi Serviciul Antidrog de la Poliţia Capitalei a fost chemat anul acesta la Poştă, pentru un pachet de aproape 3 kg de asemenea substanţe. Le-au luat, le-au făcut analiză, l-au întrebat pe destinatar şi omul le-a spus foarte clar că vrea să-şi deschidă magazin de etnobotanice. I-au fost predate pentru că nu conţineau substanţe de pe lista celor interzise de Guvern." (Andreea Sminchişe)
Va urma: Ce soluţii am avea noi pentru închiderea magazinelor de vise.