Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Așezăm sub lupă geografia orașului impus cândva de turci drept capitală a Munteniei (mai ușor de controlat decât Târgoviște, dinspre Dunăre). Deschidem „Dicționarul” cu mintea etnologului Gheorghiță Ciocioi: „Cunoscut astăzi bucureștenilor prin celebrul spital Colțea, situat în mijlocul Capitalei, și prin biserica-bijuterie de aici, numele a desemnat primul spital înălțat în urbe (1704), după model european/venețian, la inițiativa spătarului Mihai Cantacuzino. Spitalul a fost întemeiat în incinta mănăstirii Colțea, ridicată în 1695-1697. Biserica e tot ce a mai rămas din vechea mănăstire, fiind înălțată în apropierea unei alte biserici (1643), din lemn, cu hramul Sf. Muceniță Paraschevi, ctitorie a slugerul Udrea Doicescu.”
De la Nicolae la Colțea, via Kolea
Mai departe: „După uciderea slugerului în răscoala seimenilor (1655), grija ctitoriei îi va reveni fratelui acestuia, clucerul Colțea Doicescu. De la el (alte surse menționează Mitropolia), spătarul va cumpăra terenul dimprejur și va înălța în acest loc biserica de piatră, așa cum o vedem astăzi. Noul ctitor va păstra însă numele locului - Colțea. Casele boierilor Doicești se aflau în imediata apropiere a vechii ctitorii. De unde, totuși, Colțea în românește, nume ce ar părea la prima vedere o poreclă? În cele mai multe documente, Colțea apare ca nume de Botez. Este un diminutiv slav și românesc al numelui Nicolae (Kolea, Kolio, Kolța/Colea, Colțea etc.). Ajuns, în timp, nume de familie atât la nord (Colțea, Colțea sin Colțea, Colțescu etc.), cât și la sud de Dunăre (Kolța/Kolță, Kolțov). Cum trecem adeseori prin buricul târgului, poate că e bine de știut/reamintit...”. Mulțumim.
Biserica Doamnei lui Șerban Vodă
Mai la vale: „La rândul ei, Doamnei e numele unei străzi ce leagă Calea Victoriei de Ulița Colței (Bd. 1848). Nume primit după cel al bisericii Doamnei. Despre care doamnă anume ar putea fi vorba, majoritatea bucureștenilor au uitat astăzi. Doamnei pare a fi îndeajuns...”. Și totuși: „Biserica a fost ridicată din temelie, în 1683, de către Doamna Maria, soția lui Șerban Cantacuzino (1688-1640, ctitor al mănăstirii Cotroceni și al Bibliei de la București). Și-a dorit o biserică în apropierea caselor copiilor săi... După înălțarea locașului, mahalaua s-a numit a bisericii Doamnei lui Șerban Vodă. În prezent, un nume de biserică și de stradă - Doamnei.”
Un fanariot pus pe căpătuială
Alt reper al Bucureștiului uitat: Puntea lui Caragea. Gheorghiță Ciocioi are cuvântul: „Ioan Vodă Caragea (1812-1818) e știut mai ales Țării Românești prin cumplita ciumă din vremea sa. De fapt, nenorocirile domniei aveau să se țină lanț pentru fanariotul pus pe căpătuială. Ajuns la București, în cea dintâi noapte, palatul de lângă Mihai Vodă (Curtea Nouă) va arde. Vor urma molima și neînțelegerile cu boierii țării, Caragea fiind păzit strașnic de sute de arnăuți. Se va muta, după ciumă (petrecută în izolare la mănăstirea Cotroceni) pe Podul Mogoșoaiei, în casele banului Dumitrache Ghica (în apropierea pasajului Victoria de astăzi). Cum curtea domnească își avea capătul în strada Academiei, nevoind să dea ochii cu plebea, vodă și-a construit o punte, din foișorul său, peste uliță, până în cafasul bisericii Dintr-o zi (numită pe atunci Domnească). Aici își avea jilțul aurit de basileu bizantin... Cu timpul, puntea lui Caragea se va prăbuși.”
Minciună pe limbă
Nu în ultimul rând, un alt nume cu înțeles pierdut - Ialangi (în „cinstea” primei zile de prier): „Este un nume întâlnit mai ales în Dobrogea și Muntenia (București și împrejurimi). Provenit din Balcani, unde este purtat de bulgari, turci și aromâni. Datorat unei porecle turcești cu largă răspândire la sud de Dunăre: yalanci (a se citi yalangi) - mincinos. Yalan (minciună, în limba turcă) este derivat din turca veche - yalġan = calomnie. Yalġa/yala - a vorbi (de) rău. Tot în turca veche yalıġ - limbă. A rosti cuvinte neadevărate, rănind. O relație conceptuală - limbă-neadevăr - prezentă în mai multe limbi.”
Pastila de religie
Biserica în care a fost botezat Sfântul Calinic de la Cernica
Din nou Gheorghiță Ciocioi, cercetător preocupat (și) de etnologia religioasă: „Construcția se mai păstrează. În curtea bisericii Sfântul Visarion din apropiere de Piața Romană. Zidită din temelii, la 1797 (pe locul alteia mai vechi), de către popa Petre Referendarul, protopop al Bucureștilor. La Sfântul Visarion-Vechi nu s-a mai slujit din 1913, când a fost sfințită noua biserică (ctitoră Elena Eraclide). Cu locașul s-a petrecut o minune: în 1964, comuniștii au început demolarea acestuia. Doar că lucrurile s-au oprit, în mod inexplicabil, la jumătate. Nimeni nu a putut lămuri faptul dat (izbânda) nici până astăzi. S-au demolat atunci altarul și naosul. Imagini din anii 1990 surprind ce a mai rămas (vreme de decenii) din sfântul locaș: pridvorul și pronaosul. Când treceți pe la Romană, nu uitați să vă abateți doi pași până aici. De dragul Sfântului Calinic.”
Ca grecii la pușcărie
În încheierea „Dicționarului”, o anecdotă pentru descrețirea frunților (culeasă din „Actualitatea”, nr. 33, martie 1916): „Când vezi pe doi că vor să facă act de politețe și se tot invită unul pe altul, fără să vrei, le adresezi zicătoarea: Nu vă invitați ca grecii la pușcărie! Toți știm această zicătoare, cred însă că nu toți știu de unde provine, adică cum s-a născut ea. Iată care e anecdota în această privință: Se zice că acum câțiva ani erau la Galați doi greci, care se țineau numai de bătăi și furturi. Poliția izbuti, în cele din urmă, să pună mâna pe ei. Îi dete în judecată și fură condamnați la câteva luni de închisoare. Duși la penitenciar, portarul, după ce-i luă în primire, le deschise ușa pușcăriei și le făcu semn să intre. Cei doi greci se tot codeau. (...) Dacă au văzut că nu e chip de scăpare, în schimb, nici unul din ei nu voia să facă începutul, să intre cel dintâi. Începură atunci să se invite într-un mod foarte politicos.
- Oriste! (adică poftim pe grecește), zise cel dintâi tovarășului său.
- Evghenie-su! (adică dumneata), îi răspunse celălalt.
Și astfel, cel dintâi cu oriste, cel de-al doilea cu evghenie, se tot îndemnau unul pe altul, stând însă amândoi pe loc. Portarul crezu că așa-i cheamă și, cum n-avea vreme de pierdut, se răsti la ei, zicându-le:
- Haide, odată! Ori că intră Evghenie întâi, ori că intră Oreste, tot una e!
Îi luă apoi pe rând de umeri, îi repezi în fundul pușcăriei și închise ușa. De atunci a rămas și zicătoarea: Se poftesc ca grecii la pușcărie.”
„În cele mai multe documente, Colțea apare ca nume de Botez. Este un diminutiv slav și românesc al numelui Nicolae (Kolea, Kolio, Kolța/Colea, Colțea etc.).”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Colțea a ajuns, în timp, nume de familie atât la nord (Colțea, Colțea sin Colțea, Colțescu etc.), cât și la sud de Dunăre (Kolța/Kolță, Kolțov).”, Gheorghiță Ciocioi
„Doamnei e numele unei străzi ce leagă Calea Victoriei de Ulița Colței. Nume primit după cel al bisericii Doamnei. Despre care doamnă anume ar putea fi vorba, majoritatea bucureștenilor au uitat astăzi.”, Gheorghiță Ciocioi
„Nevoind să dea ochii cu plebea, Caragea și-a construit o punte, din foișorul său, peste uliță, până în cafasul bisericii Dintr-o zi (numită pe atunci Domnească). Aici își avea jilțul aurit de basileu bizantin.”, Gheorghiță Ciocioi
„Yalan (minciună, în limba turcă) este derivat din turca veche - yalġan = calomnie.”, Gheorghiță Ciocioi
Citește pe Antena3.ro
