Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Rau ii mama, prin straini/ Ca noaptea prin maracini"... In noaptea in care ascultam aceasta doina de jale, la Erdec-Burnu, in sudul Basarabiei, nu ma gandeam ca voi simti la propriu cat de greu este sa fii roman in Ucraina, indiferent de cetatenia pe care o ai (ori "supusenia", cum scrie in formularul de trecere a frontierei care iti este bagat sub ochi). N-am crezut ca ciclul nostru de reportaje din comunitatile romanesti sud-basarabene, documentate si scrise in urma cu doi ani, vor provoca atat de tare autoritatile statului vecin (si prieten) incat sa ne puna interdictie pe teritoriul lor.
Am scris atunci foarte mult despre viata simpla a romanului sud-basarabean, despre faptul ca limba romana, limba in care gandesc, este considerata "subversiva", despre bisericile romanesti care au fost distruse in anii comunismului si despre cat de greu se revine astazi la ele. Am scris despre batranii din Oziornoe care traiau asteptand sa auda un glas "de acasa" si despre copiii din Erdec-Burnu, adunati pe furis (de teama autoritatilor) intr-o seara ca sa ne demonstreze ca si ei stiu sa danseze Calusarul. Am scris despre statuia decapitata a lui Eminescu, de la Odessa si despre Cetatea Alba, cu simbolurile voievodului Stefan cel Mare razuite de pe fatada. Am scris despre scolile in care invata copiii etnici romani (asa ar fi corect sa-i numim, cata vreme traiesc in alta tara), despre cartile tiparite in Romania a caror trecere peste granita e considerata infractiune, despre recensamintele facute cu creionul, pentru ca cuvantul "roman" sa fie inlocuit cu "moldovean". Am scris despre toate aceste realitati, cu sentimentul ca ele intr-o zi vor putea fi indreptate. Am sperat chiar sa constat acest lucru, indreptandu-ma catre Ucraina, pentru a participa la prima sfintire - dupa 60 de ani! - a unei biserici romanesti, la Hagi-Curda, in sudul Basarabiei. Credeam chiar ca voi vedea schimbarea, caci evenimentul o promitea. Dar pentru mine bariera nu s-a mai ridicat si, cel putin pana in 2014, nu voi mai putea calca pe teritoriul ucrainean.
Astazi, 16 iulie, am aflat cu stupoare ca am interdictie in Ucraina. Pentru cinci ani, incepand cu 2009. De ce? Raspunsul autoritatilor nu a fost foarte clar. Celebrul articol 8 din regulamentul de trecere a frontierei in statul ucrainean spune doar ca unul dintre "organele de forta" statale a luat aceasta decizie. Organe de forta - respectiv militie, graniceri sau SBU (securitatea ucraineana). Am tot fost intrebata in ultimele ore daca nu am presimtit ceva. Daca stau bine si ma gandesc, ar fi trebuit sa presimt. Inca din 14 februarie 2009, orele 7.45, cand, in piata de peste din Odessa, un necunoscut mi-a zambit fotografiindu-ma. Nu stiam atunci ca zambetul era fals si nici ca fotografia avea sa ajunga piesa de dosar la securitatea ucraineana.
Binecuvantat riscul de a fi ziarist
Doua sute de persoane - trei autocare si un microbuz - au avut de patimit in granita ucraineana de la Reni. La momentul in care noi, cei doi jurnalisti "indezirabili", am fost anuntati ca nu putem intra in Ucraina, o parte dintre colegii nostri de presa au comunicat reprezentantului consulatului roman de la Odessa (prezent la punctul de frontiera pentru a sprijini actiunea) ca se solidarizeaza in semn de protest si refuza sa mai continue deplasarea la eveniment. In ciuda acestui demers, am considerat ca mai importanta decat aceasta solidarizare era prezenta celorlalti jurnalisti romani la Hagi-Curda, pentru a relata veridic evenimentul.
Citește pe Antena3.ro
La scurt timp dupa "expulzarea" noastre de pe teritoriul ucrainean, inca o persoana a avut aceeasi soarta, este vorba despre istoricul basarabean Ion Varta, care a protestat cu privire la tratamentul aplicat delegatiilor romanesti si moldovenesti. A fost si el intors din drum, in acest caz interdictia fiind temporara, doar pentru acest eveniment. Autocarul in care se aflau membrii Asociatiei "Actiunea 2012" (care pregateste momentul cind se vor implini 200 de ani de la anexarea Basarabiei de catre Imperiul Tarist, in 1812) a plecat din granita la aproape o ora dupa ce tarnosirea bisericii romanesti de la Hagi-Curda se incheiase. Nici cei putini care au reusit sa ia parte la sfintire nu s-au simtit in largul lor, din cate stim noi securitatea ucraineana pregatindu-se inca aseara pentru a face fata "asaltului" romanesc. Sursele noastre ne-au relatat ca vineri seara, fortele speciale ucrainene au desantat o echipa la la Camasovca (Hagi-Curda), completata astazi cu alte cateva masini de agenti.
Sfintirea bisericii pare sa se fi desfasurat azi fara evenimente notabile, in prezenta unui numar mare de persoane - cei mai multi romani din sudul Basarabiei. Intre ei si copiii din Ansamblul "Dor Basarabean" din Erdec-Burnu, pe care in urma cu doi ani i-am vazut dansand, in miez de noapte, cu tricolorul prins la brau. La Hagi Curda braiele tricolore au lipsit, pentru a nu provoca si mai mult autoritatile. Important este insa ca acesti copii canta, danseaza si gandesc romaneste.
Dimineata, pe drumul spre granita ucraineana, discutam cu colegul meu Toma Roman Jr. despre riscurile la care ne expuneam in aceasta calatorie in Basarabia de Sud. Nu excludeam ca vom avea parte de sicane si incidente neplacute, el spunand atunci ca o eventuala expulzare poate fi o sansa sa afli limitele tale si ale lor. Reflectand la acest moment, acum pot spune si eu: Binecuvantat riscul de a fi jurnalist!
