x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Unii acuză presiunea, alţii câştigă medalii!

Unii acuză presiunea, alţii câştigă medalii!

de Sorin Anghel    |    19 Feb 2013   •   17:15
Unii acuză presiunea, alţii câştigă medalii!
Sursa foto: Pascal Pamfil NOC Romania
După medalia de argint obţinută luni în proba de 500 de metri la short-track, Emil Imre a luat ieri aurul la 1.000 de metri la photo-finish.
România se află la cea mai bună participare la o ediţie de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European, motiv pentru care evenimentul găzduit de judeţul Braşov trebuie considerat o reuşită. Acest lucru i se datorează lui Emil Imre, cel care a reuşit să obţină ieri medalia de aur în cursa de 1.000 de metri la short-track. Succesul sportivului de la Miercurea Ciuc nu este întâmplător, luni el reuşind să aducă argintul pentru delegaţia ţării noastre. “Nu-mi vine să cred ce am realizat. Am simţit tot patinoarul alături de mine, le mulţumesc celor care m-au încurajat, a contat mult că toată ţara a fost alături de mine. Am fost atât de ocupat încât n-am avut timp nici să-mi ascut patinele”, a spus sportivul. Finala a fost una dramatică, ciucanul adjudecându-şI medalia de aur la photo-finish. Atmosfera în patinoarul din Poiana Braşov a fost una extraordinară. Multă lume a venit să-l vadă pe Imre, tribunele fiind neîncăpătoare. Pentru succesul de ieri, sportivul va încasa din partea Comitetului Olimpic şI Sportiv Român suma de 2.200 de lei, la care se adaugă 1.400 de lei pentru argintul obţinut luni. Marton Simon, directorul CSS Miercurea Ciuc, acolo unde este legitimat Emil Imre, a anunţat că patinatorul va avea parte de o remuneraţie cu adevărat importantă din partea oamenilor de afaceri din judeţul Harghita. “Eu o să fac rost de bani ca să le dau prime tuturor celor care sunt legitimaţi la clubul nostru. Le-am promis la începutul competiţiei câte 10.000 de lei pentru medalia de aur. Argintul va fi recompensat cu 7.000 de lei. O să umblu din uşă în uşă şi o să fac rost de aceşti bani. Emil Imre o să primească fiecare leu pe care i l-am promis. Datorită lui, România va încheia cu fruntea sus această competiţie. Eu îmi doresc foarte mult ca numărul de medalii să crească în continuare. Dorottya Buzas a terminat pe locul 12 la biatlon. Ea putea lua o medalie dacă la ultima tragere n-ar fi ratat de trei ori ţinta. Din păcate, presiunea este foarte mare pentru sportivii români. Suntem acasă, vine lume multă ca să ne încurajeze şi nu suntem obişnuiţi cu o astfel de atmosferă”, a declarat Marton Simon, cel care este şi antrenorul lotului naţional de biatlon.      

Pe aceeaşi linie se situează şi Florin Spulber, colegul său de la sărituri cu schiurile. Tehnicianul este de părere că Dana Haralambie, cea care s-a clasat pe locul opt în concursul de sărituri cu schiurile desfăşurat ieri la Râşnov, a clacat psihic. “Trebuie să ne uităm cine suntem noi, ca naţiune, în acest sport. Dana Haralambie n-a reuşit să facă faţă presiunii. S-a vorbit foarte mult de câştigarea unei medalii după ce a reuşit cea mai bună săritură dintre toate fetele care au participat la antrenamentul oficial. Eu consider că locul 8 reflectă perfect valoarea ei şi nu trebuie să facem o tragedie din faptul că nu a reuşit să câştige o medalie”. Puiu Gaspar, secretarul general al federaţiei de specialitate, vede partea plină a paharului: “E mai bine că a venit pe locul opt. Dacă ar fi luat o medalie, nu ne mai înţelegeam cu ea.”

“Dana Haralambie a avut parte de o presiune uriaşă. A plâns din cauza faptului că nu a reuşit să câştige o medalie la această competiţie găzduită de către ţara noastră”
Florin Spulber, antrenor

×
Subiecte în articol: fote Emil Imre Dana Haralambie